Posted in Poezie. Compoziţii.

Dai lanu*…

Fie și pentru că doar m-ai ales din lumea aceasta, pe mine, un om neînsemnat și mic în ochii multora, un nimic inexistent, destul ar fi să Te laud toată viața mea și să Te numesc Domn și Dumnezeu.

Pentru că m-ai făcut o floare de preț în grădina Ta, pe care o uzi și o îngrijești cu grijă, pe care o păzești ziua de razele arzătoare, și tot mi-ar fi de ajuns ca să Te slăvesc pentru tot restul vieții mele.

Pentru că mi-ai dat ochi să văd ceea ce lumea nu vede, că m-am născut în păcat și că am nevoie de jertfa ta de la Cruce ca să pot trăi veșnic, tot mi-ar fi de ajuns Doamne!

Dar Tu mi-ai umplut inima cu Tine, mintea cu Legea și Poruncile Tale, iar viața mi-ai înecat-o în binecuvântări!

Cum aș putea să nu Te laud?

Cum aș putea să nu Îți mulțumesc?

 

 

 

  • (”există in ritualul iudaic o rugăciune alcătuită dintr-un șirag de mulțumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile hărăzite poporului Său Israel. Ca refren ori stih intercalat după fiecare dar pomenit figurează vorbele ”dai lanu”, ce se tălmăcesc : de ajuns nouă ” – Nicolae Steinhardt )
Advertisements
Posted in Care nu intră nicăieri altundeva, Poezie. Compoziţii.

Să cânți sau să nu cânți, aceasta este…întrebarea

 

”Cântă corul, cântă corul, citind notele deştept…Cântă corul. Dirijorul le arată cum e drept.

Dacă unuia iubirea-i face glasul mai sonor Dirijorul rătăcirea o alungă iar în cor.

Altuia în glas protestul îi sună mai răspicat Dirijorul cheamă restul să-l astupe pe-nfocat.

Nici la stânga, nici la dreapta; nu vor face ei ce vor!Doar cântare înţeleaptă condusă de dirijor.

Cântă toţi la semnul mâinii, dar nicicând din piept cu dor, Notele din urmă-i mână și băţul din ochii lor.

Toţi coriştii sunt în frică nu cumva de a greşi:Coru-i cor, şi nu se strică notele când s-or citi.

Fiecare-i partea gloatei:toţi un glas şi toţi un gând, Nici o personalitate n-a cânta aici nicicând.

Note-ncep, termină-n note, în cor eşti doară vecin, Simţămintele bigote-i  nivelează pe deplin.

Dirijorul ştie carte, dirijorul ştie cât…Orice cântăreţ e-o parte, doar o parte şi atât.

Cineva de-ar vrea să plângă:(Vre-o durere-n dânsu-a tras)Inima-i dator să frângă – el aici nu-i om, ci-i glas.

Toţi un glas şi o suflare, toţi un bun şi toţi un rău, Spionează fiecare pe apropiatul său.

Toţi sunt una împreună și-nţeleptul şi cel bleg, Până când cântatul sună și aplauze culeg…

După forfota de sală, după masca de artist,Noaptea-l prinde ca o boală și-l înghite pe corist.

El e singur. Nu-i în gloată unde faţa nu-i a ta, Iar zâmbirea idioată poate-acum a scutura.

Poate iar să se gândească la ce-i bun şi la ce-i rău, Netemându-se c-o mască l-ar pârî, râzând, “lingău”.

Deschizând uşa acasă nici grăbit, nici cătinel, În tăcerea fioroasă a-nţeles că-i singurel.

La şi pălmuit dispreţul, că-i atâta de artist: Plânge sincer cântăreţul fără cor şi foarte trist…

Dirijorul ia onorul, el surâde ca o stea: Bineînţeles căci corul,fără el n-ar exista.

Dânsu-i numai o zâmbire poclonindu-se umil Pentru grava mulţumire cuvântată de edil.

Parcă, parcă mai în glumă, parcă hâtru de smerit, Parcă mestecând o gumă,lămureşte linguşit:

„Ne-ar mai trebui parale un palat să înălţăm 

Şi de-a fi voia matale, slave-acolo să cântăm.”

Iar edilul cu un rânget șuguieşte împărat:„Azi pe scenă-un cor de îngeri pentru Domnul a cântat.”

Întâmplător, am găsit pe net această poezie  care mi-a atras oarecum atenția. Eu… nu m-am priceput niciodată să comentez poezii la prima vedere, dar îngăduiți-mi, de această dată (cu asumarea riscului) să o fac.  Nu din prisma criticului literar bineînțeles , ci din perspectiva aceluia pentru care săptămână de săptămână, repetiția de cor este nu o corvoadă ci o plăcere. Din perspectiva aceluia care se închină Lui Dumnezeu prin cântare și în special prin cântarea de cor.   La prima vedere pare o poezie ”pocăită” care vrea să trezească simțirile și emoțiile acelora care cântă în cor doar ”cum e drept” doar ”cu gura” și fără inimă. Și probabil că mulți care au citit-o au luat-o drept asta.

Dacă autorul acestei poezii atât a înțeles că înseamnă să audiezi o cântare de cor, dacă pentru el corul bisericii este doar o adunătură de nepocăiți care cântă după cum le dictează dirijorul, atunci nu a înțeles absolut nimic din închinarea prin cântare.

Închinarea prin cântare, trebuie (acolo unde este posibil) să fie cât mai bine prezentată.Și de dirijor și de coriști. Nu pentru că trebuie să fie perfect ca să iasă ei în evidență, ci ca să fie slăvit numele Lui Dumnezeu. Pentru ca cei care ascultă , să audă, să vadă, să simtă cu inima lor că Dumnezeu îi cheamă, îi îndeamnă la pocăință. Și pentru că în veșnicie vom lăuda pe Dumnezeu la infinit, iar corul are șansa să facă lucrul acesta încă de pe Pământ.

Închinarea nu înseamnă doar să ai o voce și să cânți după cum simți .Deși cei care pot cânta solo fac asta  și cred că este normal să poți reda și sentimentele tale prin interpretarea (unică) a unei cântări. Dar nu toți cântăreții solo redau sentimente. Fiecare este unic și fiecăruia i se dă să cânte în felul lui. Asta nu înseamnă că nu simte cântare, sau că inima lui nu este in asentiment cu Dumnezeu. Dar închinarea poate fi și supunere și ascultare față de autoritate-în cazul nostru față de dirijor, atenție îndreptată asupra a ceea ce cânți,râvna cu care faci această lucrare, ca pentru Dumnezeu.

Așa cum sunt predicatori care au studiat Biblia la un Institut Teologic și sunt predicatori care nu au făcut niciodată în viața lor un curs de hermeneutică. Dumnezeu poate să folosească și pe unul și pe altul. Iar ei se pot închina Lui Dumnezeu prin slujirea lor, fie că au învățat să studieze Biblia la Institut sau în cămăruța lor, cu Dumnezeu la dreapta .

Și oricum ar fi, fie că ești predicator, sau cântăreț, fie că ai făcut o școală sau nu, lucrarea pe care o face fiecare va fi cântărită la sfârșit de Dumnezeu, nu de oameni. Și El va putea să afirme cu toată autoritatea dacă cineva a cântat ”drept” sau nu. Și nici un suflet nu va putea să infirme ceea ce Dumnezeul universului afirmă.

Posted in Poezie. Compoziţii.

Butoaiele

images

Pe drum de toamnă, dintr-un…car cu boi
Se auzea un vuiet de butoi :

– Eu sunt …BUM! ….BUM! butoiul care bubui pe drum
Sunt bucuros că am volum !
Că doar nu-s buburuz sau bolovan
Să tac buștean ca ăst butoi…
Ce zace-alături bobotit ca un …butoi !

Și-ai casei au sărit năboi cu păhărele zicând glumeț
– Hai,,, dă-ne-o probă maestre vorbăreț !

– BUM! …Bucuros vă dau!
Dar, mai domol, căci… să vedeți,
pentru moment sunt…. gol !

-Dar TU ? i-au zis butoiului vecin ! Nu spui nimic??

-Nu pot… sunt plin !

Și s-au umplut paharele de vin!

Și-acum, morala-si dă tributul!
Atunci când e HRISTOS în noi
Nu mai vorbește doaga de butoi,
ci… CONȚINUTUL !

 Costache Ioanid

Posted in Poezie. Compoziţii.

Până aici ©

 

“Am mai trecut până acum prin apă.

Am mai trecut până acum prin greu. Am mai căzut, dar Tu ne-ai ridicat…

Și dacă azi stăm înaintea Ta …sunt Harul și Iubirea Ta de Dumnezeu

 

Până aici doar mâna Ta ne-a ridicat

Până aici,puterea Ta ne-a dat avânt. Până aici Isus ai fost cu noi neîncetat

Îți mulțumim și Te slăvim căci ne-ai iubit

 

Până aici, deși a fost drum lung

Ne-ai ocrotit, ne-ai dat din Harul Tău.

Și când am fost prin văi adânci sau singuri, nu ne-ai lăsat, ci ne-ai purtat mereu.

 

Până aici Isus, ne-ai dat putere să stăm ‘n picioareși să Te lăudăm

Și vrem ca și de azi încolo șă ținem sus Cuvântul și-adevărul Tău.

 

Așa cum până azi ne-ai fost prieten, și frate și-ajutor neîncetat

Așa vrem să ne fii de azi ‘nainte . Căci Tu ai scris în dreptul nost’ : RĂSCUMPĂRAT!!

 

Mai sfinți să fim, mai plini de Tine

Am vrea mai mult să vrem și s-așteptăm pentru venirea Ta pe nori al nostru Mire

Să ne-mbrăcăm în haine noi și TOT ce-i vechi să aruncăm!

 

Fă Tu ce știi că-i bine pentru suflet ! Noi… nu putem să-ți cerem tot ce-i bun

Îți mulțumim că-n tot ce ne așteaptă Tu te înduri și ne ajuți să ne schimbăm.

 

Mai dă-ne un AN de Îndurare Doamne

Pune gunoi la rădăcine, dacă vrei…

fătu ce știi că-i bine pentru suflet ca să FIM GATA pentru când ai să revii !

 

Nu vrem ca să rămânem jos, în zgură, ci vrem să Te întâmpinăm pe nori

Îți mulțumim că faci ce știi că-i bine, chiar de doare

Ca să fim vrednici de răpire, Domn Iubit!

 

Mai dă-ne timp… să ne-noim ființa prin închinare și sfințire- zi de zi

Mai dă-ne timp, mai crește-n noi credința căci vrem să fim de Tine plini și vii!

 

Am mai trecut până acum prin apă

Am mai trecut până acum prin greu

Am mai căzut. Dar Tu ne-ai ridicat! Și dacă azi stăm ‘naintea Ta

Sunt Harul și Iubirea Ta de Dumnezeu.”

                         Amin

 

 

 

 

Copyright © All Rights Reserved

Posted in Poezie. Compoziţii.

Bărbatul şi femeia *

 

Bărbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
Femeia cel mai sublim idol.
Dumnezeu a facut pentru bărbat un tron,
Iar pentru femeie un altar;
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte;

Bărbatul este creierul, femeia este inima,
Creierul primeşte lumina,
Inima primeşte iubirea.
Lumina fecundeaza, inima reînvie;

Bărbatul este puternic prin raţiune,
Femeie invincibilă prin lacrimi,
Raţiunea convinge, lacrimile înmoaie;

Bărbatul este capabil de orice eroism,
Femeia de orice sacrificiu,
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul;

Bărbatul are supremaţia,
Femeia are intuiţia,
Supremaţia semnifică forţă,
Intuiţia semnifică dreptatea.

Bărbatul este un geniu,
Femeia e un înger,
Geniul este incomensurabil, îngerul inefabil;

Aspiraţia bărbatului este spre gloria supremă,
Aspiraţia femeii este către virtutea desăvârşită,
Gloria face totul mare,
Virtutea face totul divin;

Bărbatul este un cod, femeia o evanghelie,
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecţi;
Bărbatul gândeste, femeia intuieşte,

A gândi înseamnă a avea în creier o lavă,
A intui înseamnă a avea pe frunte o aureolă;

Bărbatul este un ocean, femeia este un lac,
Oceanul are perla care-l împodobeşte,
Lacul poezia ce cântă;

Bărbatul este un vultur ce zboară,
Femeia o privighetoare ce cântă,
A zbura înseamnă a domina spaţiul,
A cânta înseamnă a cuceri sufletul;

Bărbatul este un templu, femeia sanctuarul,
În faţa templului ne descoperim
În faţa sanctuarului îngenunchem;

În sfârşit, bărbatul este plasat acolo unde se termina pământul,
Femeia acolo unde începe cerul.

 

                                                                          * după Victor Hugo

Posted in Poezie. Compoziţii.

Cântarea odihnei

                                                         * Tatiana Topciu

beautiful-nature-15

“ Să te atingi de mine Tu…

Să-mi cauţi locul ce mă doare. Străfundul … unde nimeni nu a cuteza să se coboare.

În lumea toată mână nu-i s-aducă atâta alinare. Şi mângâierea nimănui n-aduce atâta sărbătoare.

Să mă ating de Tine, eu…. trecând în trupu-mi de tărână esenţa ta de Dumnezeu

şi-apoi în mine, să rămână.

Să… intri Tu în al meu cort , [Tu]  mărgăritar ce preţ nu are! Pe care

însă … vrei să-L port cu mine în lumea asta mare.

Cum mi-a fost dat atâta Har, chiar Dumnezeu să mă atingă.

Lăsând balsamul cel mai rar în  suflet să mi se prelingă.

Har după har- tot gust mereu risipă de comori nespuse.

Iubirea Ta de Dumnezeu … m-a cucerit pe veci, Isuse.

 

Tu, ai lucrat in mine-n chip şi fel

neostenind în sfânta-ţi măiestate

Mereu Acelaşi şi mereu altfel. Înfăptuind minuni cu simplitate.

Ca pe-un mărgăritar le-adun

dar sunt preamulte să le ţin la numar

Şi nu mă satur altora să spun cum…mi-ai luat povara de pe umăr.

Şi  ce uşor apoi eu m-am simţit , intrat in odihna ta divină-

Eu, care jugul mi-ai inlocuit şi sarcina de toate cele plină !!

Si tot nu te cunosc îndeajuns ! Deşi decenii se aştern în urmă de când- cu …

untdelemnul tău m-ai uns

şi m-ai primit ca miel de preţ în turmă.

Şi-n loc  să-mbătrânesc… întineresc

Şi-n loc să mi se clatine puterea, mai mult in omul nou mă întăresc.

Mai treaz aştept să… vină Învierea !   “

* două poezii ale Tatianei într-una: Atingerea Ta şi Cântarea Odihnei

Posted in Poezie. Compoziţii.

Sfaturi

Femeii i-a dat Dumnezeu înţelepciune cum i-a dat bărbatului putere.
Numai că deseori bărbatul foloseşte puterea ca să domine iar femeia foloseşte înţelepciunea ca să manipuleze.

Femeia are înţelepciune pentru a şti cum să se poarte cu bărbatul şi copiii ei, iar bărbatul are puterea să protejeze familia şi să muncească pentru pâine.
Femeia nu trebuie să fie frumoasă dar proastă pentru a fi apreciată, protejată şi feminină.Ea trebuie să se folosească de înţelepciune în tot ce face, să nu vorbească mult (ca să aibă acea doză de mister), să fie blândă când vorbeşte ca bărbatul să nu simtă nevoia ca de faţă cu femeia lui să se folosească de puterea pe care o are.
Lasă-l pe el să aibă ultimul cuvânt, să fie în glorie, în putere. Dacă-ţi cere ajutorul, oferă-l de jos, fără să te simţi umilită; lasă-l să-şi dea singur seama de înţelepciunea ta, nu căuta tot timpul să-i arăţi că tu eşti mai înţeleaptă ca el, pentru că atunci va simţi nevoia să se lupte cu tine şi nu te va mai proteja.
Tu nu poţi să faci faţă puterii lui, aşa că nu lupta cu el. Luptă pentru el. Împreună cu el. Asta înseamnă “ajutorul potrivit”.
“Ajutorul” nu caută slava lui şi să aibă el dreptate; ci ajutorul, prin însuşi numele pe care-l poartă este pentru a creşte slava celui pe care-l ajută.Aşa că ridică-l pe el şi te vei ridica pe tine.
Dacă nu-şi arăţi înţelepciunea, nu înseamnă că eşti vicleană sau manipulatoare ci doar o foloseşti când cel de lângă tine are nevoie de ea pentru a-şi face datoria.
Este treaba lui să îşi protejeze familia si să conducă. Iar tu, nu te băga în treaba lui decât atunci când îţi cere ajutorul sau când simţi că are nevoie de el (şi nu, el nu are tot timpul nevoie de ajutorul tău).
În rest, foloseşte-ţi înţelepciunea pentru a-l ridica, mângâia, încuraja, pentru a avea grijă de relaţia din casă, pentru a educa copiii şi pentru a te educa pe tine să fii ceea ce ei au nevoie.
Treaba ta nu este mai prejos de a lui ci pur şi simplu diferită. Tu simţi nevoie să fii protejată şi el simte nevoia să te protejeze.

Odată cu decăderea lumii totuşi, lucrurile s-au schimbat oarecum.Ne aflăm într-un cerc vicios.
Femeia nu se poartă ca o femeie şi astfel Bărbatul simte nevoia să se lupte cu ea.
Bărbatul în schimb tinde să înţeleagă greşit puterea pe care Dumnezeu i-a dat-o ca să protejeze şi o foloseşte ca un despot, căutând să domine.
Din vremuri străvechi, bărbaţii au considerat femeia nu departe de un bun şi au tratat-o ca atare.
Asta nu era după Scripturi, însă datorită lipsei dragostei (pierdută după cădere) bărbatul s-a văzut numai pe el şi numai datoria femeii să se supună , fără să îşi vadă datoria lui.

Ioana d’Arc