Abstractologie

Fii !

Societatea în care trăim înnoată într-un amalgam de păreri, acţiuni şi idei diferite, care de cele mai multe ori se contrazic cu ceea ce ne insuflă Scriptura, care de cele mai multe ori îl acuză sfidător pe Dumnezeu.Suntem prinşi cum spune si Scriptura, încolţiţi într-o lume fără Dumnezeu şi fără principii*, o lume în care mulţi sunt de părere că a fi creştin înseamnă a te sprijini de un baston (din neputinţă  şi slăbiciune)sau a adera unei grupări care cunoaşte reţeta prosperităţii : dacă te pocăieşti Dumnezeu îţi dă in schimb casă, maşină, un partener de viaţă ideal (a se citi perfect) şi te va binecuvânta cum nu ai visat niciodată. Însă aceştia uită că Scriptura ne spune altceva despre ce înseamnă să fii creştin.De fapt un singur lucru înseamnă să fii creştin. A-L iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu tot cugetul tau, cu tot ce eşti şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Restul, sunt detalii. Încă din Vechiul Testament Dumnezeu îşi ridică poporul ca pe un exemplu pentru cei netăiaţi împrejur şi cere de la el  să trăiască în curăţie  în mijlocul neamurilor: să-i primească bine, să nu le facă greutăţi,să îi respecte şi să îi privească  ca pe fraţi.Ca prin asta să le câştige inima pentru Dumnezeu. Societatea nu s-a schimbat mult de atunci. Oamenii sunt deznădăjduiţi de răi, caută mereu folosul lor şi mai presus de toate nu ştiu şi nici nu vor să Îl aleagă pe Dumnezeu . Căci nu este nici un om neprihănit, nici om care să facă binele, nici unul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.Iară nouă, care spunem că suntem născuţi din nou, care spunem că avem ca steag pe Dumnezeu, nouă ni se cere acelaşi lucru pe care Dumnezeu l-a cerut evreilor din vechime: Iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău şi pe aproapele tău, deopotrivă. Fii un reprezentant a Lui Cristos în societatea în care El te-a pus. Rob Bell, pastor al unei biserici din Statele Unite spunea într-o carte a lui că Dumnezeu ar putea fi prezentat oamenilor aşa cum ai prezenta cuiva o trambulină. Nu vei putea convinge niciodată pe cineva să sară pe o trambulină aducându-i argumente pro si contra, ci mai degrabă să îl inviţi să sară împreună cu tine, să guste această plăcere îmreună cu tine.
Cum e Cristos? E iubire? Fii şi tu la fel.
E pace? Arată şi tu la fel.
E adevăr?Practică-l şi tu.
E lumină? Luminează şi tu.
E bucurie? Atunci nu sta trist şi morocănos. Laudă pe Dumnezeu prin ceea ce faci şi El te va umple de bucurie. Dacă vei căuta să Îl impui pe Dumnezeu oamenilor, vor fugi de tine şi de El.
Dacă îl trăieşti prin viaţa ta, în tot ce faci, vei putea să îl arăţi lumii pe Dumnezeu.
Fii un reprezentant demn de numele pe care îl poartă. Fii o Biblie lizibilă în societatea care te înconjoară.
Fii tu întâi o schimbare!
Şi arată celor care nu Îl cunosc pe Dumnezeu că se poate să trăieşti o viaţă curată în mijlocul unui neam păcătos.
Iubeşte-L TU pe Dumnezeu şi atunci societatea va vrea să Îl iubească şi mai mult.

*a se citi principii creştine

Abstractologie

Pe marginea prăpastiei


Când un şofer porneşte la drum lung, îşi alege cu atenţie ruta şi caută să îi fie cât mai simplu. Dacă vrea şi dacă poate, va evita orice s-ar părea primejdios în orice fel. Mă gândesc uneori că atunci [,] când Dumnezeu a pus înaintea omului nişte bariere, acestea erau menite să îl păzească de ceva rău. Vechiul Testament ne dă exemplu de legi cu privire la mâncarea permisăşi nepermisă, de izolarea leproşilor sau a oricărui om „necurat”, dar şi de legi speciale: Să nu comiţi adulter. Să nu furi. Să nu minţi. Neascularea de aceste oprelişti a fost numită păcat. Oprelişti menite să ne ţină în viaţă, fie că e vorba de cea firească sau cea spirituală. Omul însă, de când e el, are impresia că aceste oprelişti îl fac pe nefericit. Să stai în carantină separat de cei din poporul tău, pentru că ai pus mâna pe un hoit? Nici măcar să nu îţi săruţi nevasta de noapte bună, pentru simplul fapt că este în periaoda ei de necurăţie? Să spun adevărul aproapelui meu, ca să ies eu rău? Să nu iau ce îmi place mie, musai acum, când nu mă vede nimeni? Cu siguranţă că Dumnezeu vrea să îmi chinui sufletul aici pe pământ.
Oare aşa să fie? Dumnezeu are oare satisfacţia să ne vadă chinuindu-ne sufletul ascultând de El? Să fie acesta scopul Lui principal?
Sau poate că El vrea să mă păzească de orice este rău pentru mine? Dumnezeu vrea ca eu să trăiesc în armonie cu fratele (aproapele) meu. Dumnezeu vrea ca eu să trăiesc sănătos.Dumnezeu vrea ca eu să am viaţă din belşug . Dumnezeu mă iubeşte şi vrea ca iubirea care o revarsă El peste mine, eu să o revărs peste alţii. Fariseii au înţeles greşit aceste oprelişti puse de Dumnezeu peste ei şi deşi au căutat să fie supuşi lui Dumnezeu, au făcut-o în felul lor. Ţinându-se desprte de păcat, dar asigurându-se că şi restul comunităţii vede asta, ca să îl privească cu admiraţie. Dând corect zeciuiala din tot ce deţine, până la mărar şi chimen, dar asigurându-se că nici o sămânţă în plus nu scapă în „punga” Domnului. Postind, după Legea Domnului, de la apus până la apus, dar în aşa fel încât să ştie toată lumea din jurul lui şi să îşi întoarcă privirile după el pe stradă, pentru că fariseu ca el nu mai este în toată cetatea.
Şi totuşi, ce treabă are fariseul cu şoferul plecat la drum lung şi cu poruncile pe care ni le dă Dumnezeu ca să nu le încălcăm? …Ajung şi-acolo.
Pentru că mi-a venit în minte comparaţia asta. Soferul plecat la drum lung, care ajunge inevitabil într-o zonă primejdioasă, cu un hău mare deschizându-se pe o parte a şoselei, va face tot posibilul să stea cât mai departe de hău. Cât de departe poate.Asta dacă este în deplinătatea facultăţilor mintale şi nu are gânduri sinucigaşe. Nici un om normal la cap nu va gândi că poate, dacă e (super)atent, va merge cu uşurinţă foarte aproape de prăpastie, fără să cadă în ea.Dar -ca şi fariseul, omul care de când e el- are impresia că Dumnezeu vrea să îl ţină nefericit, va ţine aroape de limitele lui Dumnezeu, până acolo unde ştie el că e bine să meargă fără să fie în pericol de moarte. Este omul care mereu îşi pune întrebarea „ până unde este păcat să merg şi de unde am undă verde, în toată treaba asta? ” Dumnezeu îmi zice să nu fac asta. Dar până acolo, am voie să fac orice altceva vreau eu (fiecare să pună în locul lui „asta” ce ştie el/ea că trage mai mult la cântar). Am gândit şi eu de multe ori aşa. Sunt sigură ca toţi gândim aşa. Asta e dovada unei minţi încă vechi, încă neschimbate de dragostea lui Cristos.Asta e dovada că suntem ignoranţi cu privire la păcat, că mai mult ne interesează persoana noastră decât binele aproapelui. Asta înseamnă că undeva acolo, vrem să fim fericiţi în modul nostru egoist de a fi fericiţi şi nu după standardele lui Isus.Asta înseamnă că suntem atraşi de prăpastie ca şi şoferul nesăbuit care găseşte plăcere în a conduce aproape de hău şi pe care îl catalogăm cu uşurinţă „nebun”. Asta este întâi o judecată la adresa mea. Pe mine(m-am văzut şi) mă văd că sunt aceea căreia îi place să stea la limita dintre păcat şi orânduială, pentru că sunt prea comodă să trăiesc în felul Lui Dumnezeu. Poate că uneori nu (vreau să) văd limitele. Dar aş vrea să le văd mai clar şi să mă îndrept. Nu din obligaţie, ci pentru că ştiu că Tata are un plan minunat pentru viaţa mea şi că tot ceea ce permite El să mi se întâmple, sau tot ceea ce imi cere să fac, nu este ca să fiu eu nefericită ci ca să îmi fie bine.

Abstractologie

versus…

Care este diferenţa dintre înţelepciune şi inteligenţă?
Spre ce aleargă în ziua de azi, majoritatea? Ce e mai de folos, să fii inteligent, sau să fii înţelept?

Cineva a zis odată că înţeleptul ştie care e sensul vieţii. În plus, el face distincţia între ce e fundamental şi ce e neînsemnat.
Ba mai mult de atât, înţeleptul acţionează, în orice împrejurare.
Probabil că şi un om inteligent poate să zică la fel despre sine. Nu ştiu. Personal, nu cred că sunt o persoană inteligentă. Nu am fost niciodată. Ştiu însă că vreau să capăt înţelepciunea în defavoarea inteligenţei .

Dând un search pe Google, am găsit un frumos paragraf aparţinând Kristinei Armstrong .
Lucrarea ei se cheamă “Work in progress” şi ea scrie despre înţelepciune aşa:

Diferenţa dintre inteligenţă şi înţelepciune este catalizatorul umilinţei.Nu putem să căpătam pur şi simplu, sau să alergăm după inţelepciune.Nu o putem studia ca şi cum am da un examen .Nu o putem moşteni, cumpăra, plănui, împrumuta, fura.Nu o putem cere de la un altul.
Este un singur mod de a căpăta înţelepciune şi este acelaşi mod de a căpăta salvare.
Recunoaşte-ţi nevoia şi cere-I-o Creatorului acestui Univers.Şi apoi aşteaptă. Nu ţi se va da tot odată, ca pe un cadou, cu o fundă mare pe ea.

Nişte afirmaţii “inteligente” totuşi… (pentru că nu neg importanţa şi necesitatea inteligenţei în societate ci
doar pun accentul mai mult pe ceea ce e mai important pentru mine) pe care le scrie domnul Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe Universitatea de Medicină „Carol Davila”, Bucureşti:

Multă vreme s-a considerat că nu ne folosim decât o mică parte din creier, în jur de 10 la sută. De fapt, analizele imagistice cu aparatură de mare precizie au arătat că facem uz de creierul nostru în proporţie de 100 la sută, dar cu precizarea că, în funcţie de activităţile pe care le întreprindem, alternăm regiunile cerebrale folosite. Oamenii de ştiinţă ne asigură că nu există părţi din creier care să fie permanent inactive, pentru că, altfel, evoluţia ar fi avut grijă să elimine acele părţi.
Prin urmare, toţi cei 100 de miliarde de neuroni care plutesc în galaxia neuronală sunt puşi la treabă. Iar longevitatea şi eficienţa lor este direct influenţată de gradul lor de solicitare: cu cât sunt mai des folosiţi (cu atât mai mult dacă sunt implicaţi în activităţi complexe), cu atât au o viaţă mai lungă.
De altfel, cu cât o persoană este mai inteligentă, cu atât face conexiuni mai complexe, care „pun în funcţiune” diferite părţi ale creierului. În plan practic, acest tip de activitate apare în cazul persoanelor cu un potenţial creativ ridicat, care surprind prin asocierile originale pe care le fac între lucruri.

sursa

Abstractologie

Cuvinte către Cel Prea Înalt

www.pray.ro
http://www.pray.ro

Atunci cand clipele-mi par vesnicii si… simt ca nu mai pot rabda durerea
Cand tot ce-a fost frumos odata acum imi pare palid si pustiu
Cand ceru-i plumburiu si pamantul de arama
Cand orice vis al meu frumos acum nu-mi mai e de folos
Cand florile tóate se ofilesc
Cand greu’mi ia puterea sa zambesc
Cand necazul si durerea ma doboara
Cand in jur toti imi arunca ocara
Imi spun: Plecat prea mult am fost, fugar si gol
Si fara rost. Ma voi intoarce acasa
Ma voi intoarce la Domnul meu divin.
Atunci imi ridic ochii spre cer mana mi-o intind, si-Ti cer
Sa ma primesti din nou la Tine pentru ca stiu,Tie Iti pasa de mine
Caci nu mai am nici lacrimi cu care sa imi vars amarul
Amici si frati , cu toti m-au parasit si ma simt gol… si ne’mplinit
Si dragostea celor din jur racita e, nu mai exista
Asa, cazut la pamant si fara speranta nu am vazut lumina ce-mi era mereu in fata
Caci sufletu-mi era pe-atunci satul de gunoaiele acestei lumis
Acum, strapuns ,zdrobit asteaptand in tacere…
O raza de lumina, un raspuns…o cale de iesire
Deodata din intureric
Apare El … Isus Har maret, lumina luminand in jur
M’opresc si Il privesc o clipa si’apoi sfarsit rostesc spre El
Ai mila de mine Fiul lui David!…
Zi doar un cuvant lasa-ma doar mana sa-mi intind
Si poala hainei Tale sa ating
Vreau vindecat sa fiu. sa simt iubirea Ta de Tata
Asa, ca’n vremurile de-altadata cand pe bratele Tale ma purtai
Si dragoste si mila-mi aratai cand cu mana-Ti calda m-atingeai
Si fata-mi bland o sarutai…
Te rog, mai iarta-ma odata primeste-ma din nou acasa
Sunt fiul tau de altadata, pierdut. ..plecat
Plecat, de mult de acasa.

15.08.2008 / Compusă de Adrian Mesaros şi… modificată pe alocuri

Abstractologie

Tinereţe fără bătrâneţe!!


[in viziunea lui George Carlin]
Constientizati ca singura data in viata cand ne place sa “imbatranim” este in copilarie? La mai putin de 10 ani, suntem asa de incantati de asta, incat gandim si in fractiuni de an.
“Cati ani ai?” “Am patru ani si jumatate!” Nu vei spune niciodata ca ai 36 ani …si jumatate. Da, dar ai patru ani si jumatate… Asta e diferenta!
Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
“Cati ani ai?” “O sa am 16!” Poate ca ai 13, dar vei avea 16! Si vine si cea mai grozava zi din viata ta…. ai 21. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 21 ani! YESSSS!!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici? Parca ai fi lapte batut! Ala “se face” si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e in regula? Ce s-a schimbat?
Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat.
Dar, asteapta!!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta!
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60.
Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este “de pe o zi pe alta”: astepti “SA O DUCI PANA MIERCURI”.
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se oprest aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: “Abia am avut 92”
Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil “Am 100 si …jumatate!”
Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate!
CUM SA RAMAI TANAR
1. Ignorati numerele ne-esentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.
2. Inconjurati-va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul, mestesugurile, gradinaritul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. “O minte inceata este atelierul diavolului.” Si numele diavolului este Alzheimer.
4. Savurati lucrurile simple.
5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.
6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti nai departe. Singura persoana care ne insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti VII, cat sunteti in viata.
7. Inconjurati-va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobby-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.
8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are “hibe”, reparati-o. Daca nu tine de voi “reparatia”, cautati sprijin.
9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara, dar NU unde este vina.
10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.
SI NU UITATI NICIODATA:
Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea.
Sa va fie ziua minunata!

Abstractologie

Rânduri reacţionate…

436028p48cw1rq38

Citind rândurile melancolice de pe norişorul ei , mi-am adus aminte de vremea nu foarte îndepartată în care comunicam cu prietenii mei prin intermediul scrisorilor.
Prima dorinţă de a scrijeli cu creionul pe hârtie a fost la o varsta chiar fragedă, când, împreună cu prietena mea cea mai bună, am hotărât să ne scriem. Stăteam una în spatele blocului celeilalte (eu cu blocul la stradă, ea în spate). Nu mai ţin minte de unde prinsesem ideea, însă îmi placea enorm să îi scriu prietenei mele pe o foaie de hartie arsă pe margini, uşor îngălbenită şi dacă era posibil foloseam cerneală şi peniţă.Pe vremea aceea era mai accesibilă o călimară de cerneală, iar tatăl meu, fiind tipograf, avea mereu prin casă o peniţă veche . Evident că nu erau rânduri extrem de artistice, dar plăcerea cu care scriam, era imensă. Şi în final, piesa de rezistenţă… ceara de la o lumânare , uşor picurată pe hârtie aparent ‘ îngălbenită de vreme ‘ şi modelată cu grijă cu forma în relief a unui glob de iarnă.În fiecare zi hotăram, prin scrisori, locul de ascunzatoare al scrisorilor. Pe deasupra poştei de scrisori din bloc, sub un ghiveci de flori, pe pervazul geamului, aveam locurile noastre preferate. Era întradevăr un sentiment deosebit. Pasiunea cu care citeam noua scrisoare, dorul cu care aşteptam următorul răvaş, graba cu care ma pripeam să răspund, meticulozitatea cu care alcătuiam o nouă scrisoare.Întradevăr că…a fi copil înseamnă a fi lipsit de griji, a trăi clipa şi a nu te gândi prea mult la consecinţe.
Timpul însă, deşi a lăsat urma amintirilor încă plăcută, a lăsat şi gustul amar al schimbării, al trecerii anilor.Ne-am croit fiecare un drum diferit.Şi poate că distanţa nu e chiar aşa de mare, însă scrisorile nu mai sunt un obicei între noi două. Ne mai auzim din când în când, ne vedem, când se întâmplă să mă reîntorc acasă pentru o mini-vacanţă… prietenia a rămas ca un bloc tare, de nezdruncinat. O prietenie clădită pe sinceritate şi dragoste…în final, e tot ce contează, right?

Abstractologie, Care nu intră nicăieri altundeva

La mine să fie 10 fluturaşi :-)

Ca să continui ideea Carolinei şi să răspund provocării făcute, voi vorbi despre cateva elemente care mă caraterizează, ca persoană. O să-i numesc fluturaşi şi am să vă zic indată de ce :

1. Îl iubesc pe Dumnezeu.Este singurul element din viaţa mea care îmi oferă stabilitate, protecţie, înţelepiciune, dragoste, putere să merg înainte, înţelegere pentru tot ce se întâmplă în jurul meu (pentru detalii, aici )

2. Adooor fluturaşii. Cu mulţi ani în urmă, îmi aduc aminte că eram nespus de supărată pe ceva. Ma plimbam agale pe o străduţă îngustă şi singuratică. Nu era nimeni pe acolo dar asteptam parcă ceva care să ma ridice, care să mă facă să zâmbesc. Şi Dumnezeu mi-a trimis un fluturaş adorabil. L-am privit o clipă şi de atunci am rămas îndrăgostită pe veci de ei. Aşa că, bring me anything that has a butterfly on, and you will make me smile.

3. Ador muzica. Cineva spunea ca muzica iţi dă aripi. Şi aşa este, cel puţin din punctul meu de vedere (pentru mai multe detalii, vezi profilul complet).

4.Zâmbesc! Mai tot timpul. Aşa că nu poţi să ştii dacă sunt ok ori nu, dacă am avut o zi proastă sau o zi minunată. Cel mai bine este să mă întrebi .Se numeşte comunicare :D

5.Bine ar fi să nu treci cu bocancul peste mine. Poate că nu ştiu să îmi arăt limita, dar cu siguranţă am una. Şi dacă ai trecut de ea… you’re in trouble.

6.Am zis odată NU. Nu mai insista. NU va rămane , până la capăt!

7.Sunt o persoana plină de defecte, ca oricare alta. De aceea încerc, pe cât posibil, să nu judec pe alţii. Nu e locul, nici treaba mea să fac asta.

8. Am o pasiune pentru filmele bune. Printre cele mai bune filme : 3:10 To Yuma , The Prestige , The Departed , Blood Diamond , La Vie En Rose . Şi ar mai fi, dar lista mea e interminabilă :-D

9.Vreau să îmi petrec restul vieţii acasă, alături de cei pe care îi iubesc.

10.Iubesc Soarele. El rasare peste toţi, fie că suntem buni sau răi.