Dumnezeologie

Neclintit mă-ncred

Doar în urmă cu 48 de ore am descoperit acest cântec care a fost tradus în limba Română și m-a fascinat pe loc. Asemănător cu Speranța mea e în Isus (pentru că amândouă sunt scrise de același autor) are o consistență și un adevăr Biblic care zidește sufletul meu și îmi aduce amine, că în cele mai adânci văi, în cele mai aprige furtuni, în cele mai grele clipe TREBUIE să mă încred în promisiunile Lui Cristos pentru mine, promisiuni care mă aruncă spre gânduri de pace și nu de nenorocire, spre un VIITOR și o NĂDEJDE!

treasure hunter


Din ai dimineții zori până în al serii prag
Neclintit mă-ncred în tot ce ne-ai promis,
Logos sfânt, nepieritor, Verb puternic, salvator.
Neclintit mă-ncred în tot ce ne-ai promis.
Legământul Tău e ferm, siguranță-n el găsesc,
De aceea cred în tot ce ne-ai promis.

Când mă-mpiedic și-s greșit, când de vină-s încolțit,
Și atunci ma-ncred în tot ce ne-ai promis.
Credincios și drept mă ierți, liber eu să pot trăi,
Deci statornic cred în tot ce ne-ai promis.
Curăția ne-ai redat, orice greș Tu l-ai uitat,
De aceea cred în tot ce ne-ai promis.

În grea cumpănă-ncercat vocea Ta voi aștepta,
Neclintit voi crede-n tot ce ne-ai promis.
Prin ținutul zbuciumat călăuza-i mâna Ta,
Neclintit voi crede-n tot ce ne-ai promis.
Și-o sa duci la bun sfârșit tot ce-n mine-ai început,
De aceea cred în tot ce ne-ai promis.

Tu, speranță ce ridici, Dragoste ce teama-nvingi,
Neclintit mă-ncred în tot…

View original post 34 more words

Advertisements

2 thoughts on “Neclintit mă-ncred”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s