Posted in Care nu intră nicăieri altundeva, Poezie. Compoziţii.

Să cânți sau să nu cânți, aceasta este…întrebarea

 

”Cântă corul, cântă corul, citind notele deştept…Cântă corul. Dirijorul le arată cum e drept.

Dacă unuia iubirea-i face glasul mai sonor Dirijorul rătăcirea o alungă iar în cor.

Altuia în glas protestul îi sună mai răspicat Dirijorul cheamă restul să-l astupe pe-nfocat.

Nici la stânga, nici la dreapta; nu vor face ei ce vor!Doar cântare înţeleaptă condusă de dirijor.

Cântă toţi la semnul mâinii, dar nicicând din piept cu dor, Notele din urmă-i mână și băţul din ochii lor.

Toţi coriştii sunt în frică nu cumva de a greşi:Coru-i cor, şi nu se strică notele când s-or citi.

Fiecare-i partea gloatei:toţi un glas şi toţi un gând, Nici o personalitate n-a cânta aici nicicând.

Note-ncep, termină-n note, în cor eşti doară vecin, Simţămintele bigote-i  nivelează pe deplin.

Dirijorul ştie carte, dirijorul ştie cât…Orice cântăreţ e-o parte, doar o parte şi atât.

Cineva de-ar vrea să plângă:(Vre-o durere-n dânsu-a tras)Inima-i dator să frângă – el aici nu-i om, ci-i glas.

Toţi un glas şi o suflare, toţi un bun şi toţi un rău, Spionează fiecare pe apropiatul său.

Toţi sunt una împreună și-nţeleptul şi cel bleg, Până când cântatul sună și aplauze culeg…

După forfota de sală, după masca de artist,Noaptea-l prinde ca o boală și-l înghite pe corist.

El e singur. Nu-i în gloată unde faţa nu-i a ta, Iar zâmbirea idioată poate-acum a scutura.

Poate iar să se gândească la ce-i bun şi la ce-i rău, Netemându-se c-o mască l-ar pârî, râzând, “lingău”.

Deschizând uşa acasă nici grăbit, nici cătinel, În tăcerea fioroasă a-nţeles că-i singurel.

La şi pălmuit dispreţul, că-i atâta de artist: Plânge sincer cântăreţul fără cor şi foarte trist…

Dirijorul ia onorul, el surâde ca o stea: Bineînţeles căci corul,fără el n-ar exista.

Dânsu-i numai o zâmbire poclonindu-se umil Pentru grava mulţumire cuvântată de edil.

Parcă, parcă mai în glumă, parcă hâtru de smerit, Parcă mestecând o gumă,lămureşte linguşit:

„Ne-ar mai trebui parale un palat să înălţăm 

Şi de-a fi voia matale, slave-acolo să cântăm.”

Iar edilul cu un rânget șuguieşte împărat:„Azi pe scenă-un cor de îngeri pentru Domnul a cântat.”

Întâmplător, am găsit pe net această poezie  care mi-a atras oarecum atenția. Eu… nu m-am priceput niciodată să comentez poezii la prima vedere, dar îngăduiți-mi, de această dată (cu asumarea riscului) să o fac.  Nu din prisma criticului literar bineînțeles , ci din perspectiva aceluia pentru care săptămână de săptămână, repetiția de cor este nu o corvoadă ci o plăcere. Din perspectiva aceluia care se închină Lui Dumnezeu prin cântare și în special prin cântarea de cor.   La prima vedere pare o poezie ”pocăită” care vrea să trezească simțirile și emoțiile acelora care cântă în cor doar ”cum e drept” doar ”cu gura” și fără inimă. Și probabil că mulți care au citit-o au luat-o drept asta.

Dacă autorul acestei poezii atât a înțeles că înseamnă să audiezi o cântare de cor, dacă pentru el corul bisericii este doar o adunătură de nepocăiți care cântă după cum le dictează dirijorul, atunci nu a înțeles absolut nimic din închinarea prin cântare.

Închinarea prin cântare, trebuie (acolo unde este posibil) să fie cât mai bine prezentată.Și de dirijor și de coriști. Nu pentru că trebuie să fie perfect ca să iasă ei în evidență, ci ca să fie slăvit numele Lui Dumnezeu. Pentru ca cei care ascultă , să audă, să vadă, să simtă cu inima lor că Dumnezeu îi cheamă, îi îndeamnă la pocăință. Și pentru că în veșnicie vom lăuda pe Dumnezeu la infinit, iar corul are șansa să facă lucrul acesta încă de pe Pământ.

Închinarea nu înseamnă doar să ai o voce și să cânți după cum simți .Deși cei care pot cânta solo fac asta  și cred că este normal să poți reda și sentimentele tale prin interpretarea (unică) a unei cântări. Dar nu toți cântăreții solo redau sentimente. Fiecare este unic și fiecăruia i se dă să cânte în felul lui. Asta nu înseamnă că nu simte cântare, sau că inima lui nu este in asentiment cu Dumnezeu. Dar închinarea poate fi și supunere și ascultare față de autoritate-în cazul nostru față de dirijor, atenție îndreptată asupra a ceea ce cânți,râvna cu care faci această lucrare, ca pentru Dumnezeu.

Așa cum sunt predicatori care au studiat Biblia la un Institut Teologic și sunt predicatori care nu au făcut niciodată în viața lor un curs de hermeneutică. Dumnezeu poate să folosească și pe unul și pe altul. Iar ei se pot închina Lui Dumnezeu prin slujirea lor, fie că au învățat să studieze Biblia la Institut sau în cămăruța lor, cu Dumnezeu la dreapta .

Și oricum ar fi, fie că ești predicator, sau cântăreț, fie că ai făcut o școală sau nu, lucrarea pe care o face fiecare va fi cântărită la sfârșit de Dumnezeu, nu de oameni. Și El va putea să afirme cu toată autoritatea dacă cineva a cântat ”drept” sau nu. Și nici un suflet nu va putea să infirme ceea ce Dumnezeul universului afirmă.

Advertisements

Author:

Oh God, I don't love You, I don't even want to love You, but I want to want to love You! Theresa of Avila

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s