Posted in Apologétique, Dumnezeologie

Fața Lui Dumnezeu

god-creator

”Arată-mi Slava Ta” ! Aceasta  era rugăciunea Lui Moise către Dumnezeu. ”Doamne, arată-mi cine ești! Arată-mi Slava Ta! Vreau să te văd!”

După 40 de zile petrecute  pe munte cu Dumnezeu, în părtășie și într-o comuniune perfectă cu El, Moise coboară la poala muntelui, la insistențele Domnului. ” Uite, poporul acesta pe care EU L-am scos cu mână tare și puternică s-a apucat să facă vițel de aur căruia I se închină și îi zice < Iată dumnezeu care te-a scos din țara Egiptului!>  Moise, prieten cu Dumnezeu, intervine pentru popor , îl sfințește și cere iertare pentru ei ca să nu fie nimiciți.

Un început nou, o șansă nouă pentru Israel, ca și cum totul ar fi fost șters cu buretele și uitat. În acest context, Moise construiește cortul întâlnirii  locul în care oamenii puteau să comunice direct cu Dumnezeu. ”Însă Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește omul cu prietenul său!”

Și  lui Moise, căruia I se face o asemenea onoare, un gând îndrăzneț  i se naște în inima .  Nu era suficient  să cunoscă căile Lui Dumnezeu, nu îi era suficient că vroia ca Domnul să meargă cu ei , ca să îl facă un popor deosebit  de toate popoarele de pe fața pământului. Nu. Toate astea erau bune, dar nici pe departe suficiente.

”Arată-mi Slava Ta!” Tu, Dumnezeul care ai făcut cerul, pământul și tot ce se află pe el, arată-mi slava Ta.Dumnezeu se îndură de Moise și de data asta .

” Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea și voi chema numele  Domnului înaintea Ta. Iată un loc lângă Mine, vei sta pe stâncă și când va trece slava Mea te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu mâna Mea,până voi trece.Iar când îmi voi trage mâna la o parte de la tinem Mă vei vedea pe dinapoi.

Dar fața Mea, nu se poate vedea, căci nu poate omul  să mă vadă și să trăiască. ” *

Nimic nu s-a schimbat de atunci cu privire la OM. Omul este în continuare în starea de păcat, căzut, incapabil să poată sta înaintea Lui Dumnezeu și să Îl vadă față în față, pe puterile lui. Pentru că Dumnezeu cere sfințenie.  ” Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt! ”Eu sunt Cel care am chemat lucrurile pe nume și ele au luat ființă.

Iar noi, suntem ceea ce de atâtea ori ni se arată in Vechiul Testament.

-Nu este nici un om neprihănit. Nici unul măcar.

-Nu este nici unul măcar care să facă binele, care să Îl caute pe Dumnezeu din propria Lui inițiativă(Ieremia 30.21:” Căci cine ar îndrăzni să se apropie din capul lui de Mine?”).

Dumnezeu, care este Sfânt, nu poate sta în prezența păcatului.

În noaptea când  Iacov s-a luptat cu îngerul Domnului  și i-a zis răspicat : ”Nu te voi lăsa să pleci până nu mă binecuvintezi!”, în noaptea aceea Iacov a primit un nume nou: Israel. Și locul acela a devenit  Peniel ( =Fața Lui Dumnezeu), pentru că  ” a văzut pe Dumnezeu față în față și totuși a scăpat cu viață!

În ce privește omul, nu s-a schimbat nimic de la Moise încoace. Însă Dumnezeu a schimbat ceva! Hristos întrupat, Hristos cel mort și înviat, Hristos cel înălțat, Hristos în noi, nădejdea slavei.

Isus Cristos este întruparea harului și îndurării Lui Dumnezeu pentru noi. Dacă în vechime omul nu putea să vadă fața Lui Dumnezeu, când Isus a venit pe pământ  toate lucrurile s-au schimbat.

”Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl […]NIMENI n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut!”

Iată ce s-a schimbat ! Iată lucrul pe care poate mulți îl luăm prea ușor, muuult prea ușor.  Ni s-a dat dreptul să  vedem fața Lui Dumnezeu, noi, aceiași oameni care în esență suntem niște nenorociți, niște  ființe avide de plăcere și nu de Dumnezeu. Noi, aceeași de la începutul tuturor lucrurilor, noi, care nu Îl căutăm pe Dumnezeu, noi care nu suntem interesați de Dumnezeu.Și cine crede că Îl caută din proprie inițiativă pe Dumnezeu să recitească Ieremia 30.21

Cât de mult ne iubește El! Câtă înțelepciune, că s-a gândit la o modalitate să putem vedea fața Lui și să nu murim!

Este timpul să înțelegem acest adevăr. Nu merităm nimic din ce avem, nu merităm nici dragoste, nici har, nici îndurare. Pentru că ciocanul și cuiele au fost în mâna noastră când El, nevinovat, a murit pe cruce. Și totuși, Dumnezeu a transformat întreg pământul într-un Peniel.  Tot ce trebuie să facem ca să vedem fața Lui Dumnezeu este să acceptăm că jertfa de la Golgota a fost făcută pentru sfințirea noastră, a tuturor celor care cred.

*Exod 33

Advertisements

Author:

Oh God, I don't love You, I don't even want to love You, but I want to want to love You! Theresa of Avila

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s