Posted in Care nu intră nicăieri altundeva

Mens sana in corpore sano!

page

Deși familiară cu sistemul de sănătate din Romania, am început să lucrez în ”sistemul” medicinei de familie în urmă cu patru ani, când am revenit de pe meleagurile Englezești.
A fost un pic grea reacomodarea la lucrul cu oamenii ( a se citi ”Românii” ) și zi de zi, recunosc, că e o continuă acomodare (pentru mine).
Poate că în urmă cu 5 sau 8, sau 10 ani, aș fi fost exact la fel ca unul din aceia pe care astăzi am ajuns să îi critic, dar faptul că acum știu , îmi este de mare folos, nu doar mie, dar poate și altora. Astfel că vreau să menționez câteva reguli de aur pe care poate că omul de rând (a se citi ”Românul neinformat” )nu le știe. Unele dintre reguli țin de așa zisele bune maniere, altele doar de înțelegerea sistemului precar și păcătos în care – din nefericire- trăim.

1. Faptul că ai venit la un cabinet medical, nu îți dă neapărat dreptul să dai buzna . Da, poate că ai bătut la ușă. Dar dacă nu ai primit un răspuns, rămâi de partea cealaltă a ușii și așteaptă. Trăim într-o epocă în care se pune încă accent pe confidențialitate și păstrarea integrității. Deci, bate la ușă și așteaptă să ți se răspundă!

2. Ți-ai făcut programare prin telefon pentru ora 17.00. Nu este nevoie să spui întreaga poveste a problemei tale la telefon, decât dacă ești întrebat în mod specific.

3. De asemenea, este nepoliticos să vii cu două ore mai devreme pentru că așa ai tu chef, sau crezi că Dna/Dnul Doctor este drăguț/ă și o să te primească înainte.

4.Că tot suntem la capitolul programări, programările nu se fac la piață, iar consultațiile nu se dau unor roboți. Înaintea ta sunt oameni a căror problemă este la fel de importantă ca a ta. Fiecare om e diferit și toți au un comun faptul că se confruntă cu o durere. Să vezi că sunt oameni în cabinet și să te aștepți, adică să ai pretenția ca TU trebuie să fii primit la 17.00 fix este foarte, foarte urât din partea ta.

5.Ai intrat în cabinet și ți se cere să stai liniștit timp de 5 minute ca să ți se ia o tensiune arterială. Da, chiar asta înseamnă : ”Stai liniștit pe scau preț de 5 minute.” Nu te ridica în picioare, nu te ”ambala”, nu agita spiritele. Altfel tensiunea ta iși va modifica valoarea cu mult peste normal. Șezi blând/ă și lasă asistenta/doctorul să se ocupe de detalii .)

6.Copiii mici și femeile însărcinate au prioritate (adică, pot fi primiți și fără programare, dacă medicul consideră ca este urgent) !

7.Apropo de urgență!
” -Vreau să intru și eu înainte(sau neprogramat),pentru că am o urgență!
-Da? Care e urgența?
– Mă doare un picior!
De când?
– De patru luni de zile. ”
Deci nu, aceasta nu e o urgență! Urgențele care intră la socoteală sunt acelea care îți pun viața în pericol! Restul, sunt detalii.

8. ”Eu nu vreau consultație. Vreau doar un bilet de trimitere. Nu am nevoie de programare”
Îmi pare rău, dar da, ai nevoie de programare. Un bilet de trimitere presupune să scoți fișa de observație, să asculți omul, să îi pui un diagnostic și să îl trimiți unde crezi de cuviință.

9. Buun.Să trecem la treburi mai serioase. Ai fost la doctor și ai primit un bilet de trimetere la specialist.
Te-ai dus la acel specialist, care este poate cel mai bun din spital/oras/tara -whatever. El, s-a uitat la tine și ți-a mâzgâlit pe o hârtie fără antet și fără ștampilă, un tratament pe mai putin de 10 zile (tot ce e sub 10 zile se cheama boală ”acută” sau ”subacută”; ce depășește 10 zile intră la categoria ”cronice”) zicându-ți ”Du-te la medicul tău de familie să îți dea asta” . Pentru că este un medic foarte foarte ocupat care nu are timp de pierdut cu legislația, cu hârtiile care pot sau nu să condamne un medic de familie cât ai clipi, el nu știe că tratamentele sub 10 zile nu se transcriu la medicul de familie. Sau nu îl interesează.
Dacă ai primit bilet de trimitere și medicul la care te-ai dus are contract cu Casa de Asigurări, atunci el, specialistul, este obligat să îți dea rețetă compensată. Nu te supăra pe medicul de familie dacă refuză sa îți transcrie o rețetă de la specialist. Este indreptățit să o facă.

10. Ai fost diagnosticat cu Tensiune Arterială. Medicul îți spune să iei tratament și îți dă o rețetă pe o lună de zile. Ai luat medicamentele 0 luna, sau două, sau trei și Tensiunea s-a stabilizat. Foarte bine! Asta nu
înseamnă că poți să renunți la tratament pentru că nu mai ai tensiune . Dacă Tensiunea este normala înseamnă că medicamentele își fac treaba. Tratamentul pentru Tensiune SE IA PE TOATĂ VIAȚA. Asta dacă nu vrei să o lași să crească și să faci un atac cerebral sau o altă trăznaie care să te lase legumă pe viață. La propriu!! Lumea e plină de mici bombe din acestea cu ceas, gata să explodeze . Tu fii precaut. Ia-ți tratamentul! Renunță la alimentele bogate în sare ( murături, telemea, masline, mezelurile din comerț).
Răscumpără vremea!
Ține cont de sfaturile medicului și nu spune ”las că știu eu mai bine”. Doctorul ăla chiar îți vrea binele!

Acestea fiind spuse, bine va fi de voi dacă veți lua în considerare sfaturile primite.

Succes și sănătate. Că-i mai bună decât toate !

Advertisements

Author:

Oh God, I don't love You, I don't even want to love You, but I want to want to love You! Theresa of Avila

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s