Posted in Scriptorium Bibliae

Lauda

M-a învăţat Dumnezeu în ultima vreme un lucru, cred eu important despre laudă.
Lauda pe care o considerăm noi plăcută Lui Dumnezeu, este de cele mai multe ori aceea izvorâtă dintr-o adâncă mulţumire faţă de El, pentru că ne simţim binecuvântaţi de El fireşte sau spiritual.
Dumnezeu ne-a dat mântuire şi pentru asta trebuie să Îi mulţumim.
Dumnezeu ne-a dat sănătate, sau putere să muncim, sau putere să iertăm sau anumite bunuri materiale. Şi se cuvine să Îi mulţumim.

Dar atunci când vezi că în viaţa ta sunt lucruri care “nu se întâmplă”, lucruri pe care nu le înţelegi, atunci când poate simţi că nu ai pentru ce să Îi mulţumeşti şi să Îl lauzi, atunci, cred că vrea Domnul să Îl lăudam mai cu drag. :)
Asta, este o laudă plăcută Lui Dumnezeu şi care izvorăşte din credinţă. Credinţa că Dumnezeu este Stăpân, că El ştie toate lucrurile din viaţa ta şi că nici un fir de păr nu îţi cade fără ştiinţa lui.
Să crezi că El are o Soluţie pentru viaţa ta, chiar dacă nu o vezi.
Să Îl lauzi pe Dumnezeu atunci când nu mai poţi să Îl lauzi. Să te rogi, atunci când nu te mai poţi ruga…
Să cânţi, atunci când nu mai poţi cânta cu toată inima.
Să Îi mulţumeşti pentru tot ce ai şi ce nu ai.
La asta cred că sunt chemaţi copiii Lui Dumnezeu atunci când sunt într-o încercare din care poate nu mai văd ieşirea. Sau atunci când le este greu să înţeleagă voia Lui în viaţa lor.
Sau atunci când aşteaptă un răspuns din partea Lui şi acel răspuns nu mai vine.
Sau atunci când nu mai cred.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne îndeamnă să ne ridicăm în capul oaselor şi să Îi dăm Slava şi Cinstea care I se cuvine.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune să fim credincioşi, nu necredincioşi. Asta, cred eu, înseamnă să te lupţi în fiecare zi cu cel rău, să crezi în promisiunea lui Cristos şi să fii biruitor.
Această formă de laudă este o armă puternică faţă de vrăjmaş. Pentru că arată ascultare şi supunere faţă de căile Lui. Şi dacă Îl lauzi pe El atunci când nu găseşti rost la suferinţă, Dumnezeu vine să stea de vorbă cu tine, să te încurajeze,să te ridice, să îţi dea un viitor şi o nădejde. Şi o pace imensă.Şi bucurie. Şi mai multă credinţă decât ai avut înainte.

Advertisements

Author:

Oh God, I don't love You, I don't even want to love You, but I want to want to love You! Theresa of Avila

2 thoughts on “Lauda

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s