Dumnezeologie

cum să te îndrăgosteşti din nou? …

Că tot se poartă zilele astea să se vorbească despre dragoste şi dacă lumea caută în asta un motiv să vorbească despre afaceri amoroase, despre trandafiri şi întâlniri sub clar de lună, vreau şi eu să vorbesc despre un fel de dragoste.
De fapt este cred cel mai important tip de dragoste. Dragostea pentru Dumnezeu.
Un verset care vorbeşte despre acest tip de dragoste este în Apocalipsa 2.4.

Dar ce am împotriva ta (zice Domnul, Bisericii) este că ţi-ai pierdut dragostea dintâi.

Mai ţii minte, prima oară când ai spus că Îl iubeşti pe Domnul? Când ai aflat pentru prima oară ce a făcut Domnul în viaţa ta şi din cauza asta, ai fi făcut orice, ai fi vorbit oricât şi oricui despre El? Mai ştii prima dată când ai simţit fiorii cercetării Lui în rugăciune, când ai primit pentru prima oară iertarea pentru păcatele tale?Vorbeam chiar azi cu o dragă surioară şi îmi spunea cât de obosită e uneori, pentru că ştie ce vrea Dumnezeu de la ea şi ea nu poate să împlinească voia Lui. <“Să nu cauţi cu nici un chip mângâiere printre lucrurile acestei lumi” îmi spune El şi eu exact asta fac.> Poate, mă gândesc eu, că fără să vrea, ea se reîntoarce, încet, la dragostea dintâi.

Cum dar să te îndrăgosteşti din nou de Cristos? Cum să fii din nou cum ai fost odată?
Adu-ţi aminte de unde ai căzut.
Pocăieşte-te.
Întoarce-te la faptele dintâi.

Sunt trei paşi atât de simpli. Şi totuşi , uneori sunt aşa de greu de făcut. Trăim într-o lume a vitezei, timpul ne costă bani, timpul trebuie folosit pe lucruri care au rost.  Iar la sfârşitul zilei, ajungem acasă prea obosiţi şi prea lipsiţi de chef ca să ne aducem aminte ce am făcut în ziua care a trecut, să ne pocăim de ce am făcut rău şi să ne întoarcem cu faţa spre El, să ne arătăm dragostea faţă de El printr-o purtare plăcută faţă de cei din casele noastre, sau printr-o închinare corectă.O rugăciune de juma’ de minut aruncată într-un colţ al camerei, sau în aşternut, cu ochii pe jumătate închişi nu înseamnă să Îi dai cinstea care I se cuvine.Un Pslam citit în grabă în pauza de prânz nu inseamnă să studiezi Cuvântul şi să cugeţi la Legea Lui .

Eu personal îmi aduc aminte pasiunea cu care vorbeam despre Cristos la începuturile mele slabe. Şi cum îmi bătătoream genunchii în rugăciune. Şi că a fost o perioadă în viaţa mea când iubeam Cuvântul Lui Dumnezeu mai mult ca orice. Cel puţin în aceste aspecte, am rămas doar cu amintirile. Ba nu e timp, ba sunt prea obosită, ba sunt prea bolnavă… motive care de fapt nu sunt motive. De prea puţine ori Îl caut aşa cum ar trebui. Dacă m-aş întoarce strict la acestea şi aş fi binecuvântată. Acum, când mulţi caută să işi impresioneze “jumătatea” cu ceva deosebit,  acum când în multe locuri din lume se vorbeşte şi se sărbătoreşte Sf. Valentin…  acum eu aş vrea să mă reîntorc la dragostea dintâi.  La dragostea din Dumnezeu fără de care nu pot ajunge nicăieri. Pentru că pot fi orice pentru oricine pe lumea asta. Şi pot face orice, oricât de măreţ. Dacă nu mă însufleţeşte dragostea din Dumnezeu, sunt cel mai nenorocit dintre toţi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s