Muzică şi film

Cronicile lui Narnia.Călătorie pe mare cu Zori de Zi.

Nu ştiu cum a fost pentru alţii, dar eu, pentru că mai am un pic de străbătut până să ajung la volumul 5 al Cronicilor şi pentru că eram curioasă cum arată Aslan în 3d, m-am înarmat cu tot ce trebuie şi am fost la film.^_^
Măreaţa epopee lewisiană, de data aceasta îi înfăţişează doar pe Edmund şi Lucy, cei mai mici dintre fraţi, care împreună cu verişorul lor nesuferit, Eustace, călătoresc în tărâmul de vis, unde nimic din ceea ce ei ştiau a fi normal, nu era.
Peripeţiile lor sunt multe. Presupun că nici pe jumătate cu ce scrie Lewis, dar merge.

Mi-au plăcut enorm însă elementele spirituale care au ieşit la suprafaţă în filmul ăsta.Termenii folosiţi în film sunt oarecum mai “internaţionali”, tenta lui vrând să fie una mistică, însă cine ştie operele lui Lewis, ştie şi că intenţia autorului a fost o cu totul alta.
Un nu ştiu ce mare veteran de la Disney (ăştia care au făcut posibilă până acum producţia filmului şi care se pricep tare bine, ce-i drept, mai ales de când s-au inventat ochelarii ăştia smecheri), un anume domn şi director la un centru universitar- Martin Kaplan zice despre film, prin 2005 (referindu-se probabil la prima producţie “Leul,Vrăjitoarea şi Garderoba”)
” Este suficientă poveste şi tradiţie emotionala în cărţile “Narnia” ca să facă în aşa fel încât misticismul creştin să fie o parte nesemnificativă sau chiar absentă. Presupun că poţi portretiza învierea [lui Cristos] şi din modul în care E.T. se reîntoarce la viaţă şi că practic orice poveste de basm are un erou sau o eroina care pare că a plecat o veşnicie şi în final revine”
Deci cum ziceam, cei care sunt în necunoştinţă de cauză, nu văd în Narnia nimic mai mult decât un film (sau o carte de poveşti). Însă acest “misticism creştin” este esenţa cărţilor lui Lewis. Până acolo că prezină planul mântuirii pe înţelesul tuturor. Şi mai mult. Lupta dintre Bine şi Rău… o luptă pe care credinciosul nu o duce de unul singur ci cu ajutor.
C.S. Lewis reuşeste întruchiparea dumnezeirii în Regele Aslan, Atotputernic, Atotştiutor, capabil să te scoată din orice impas, puternic şi grav dar totodată de o blândeţe şi de o dragoste minunată. Şi da, Aslan le-a reuşit grozav celor de la Disney cu efectele lor 3D. Ca o pisică, doar că mai mare, pe care vrei cu orice preţ să o strângi în braţe, fără teamă.

Filmul este un fel de reîmprospătare, reamintire, reafirmare. Nu, noi nu avem de luptat împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva domniilor şi căpeteniilor, împotriva tuturor uneltirilor diavolului.

“Împotriviti-vă lui tari, în credinţă şi el va fugi de la voi!”

Legea credinţei stă fermă în picioare! Noi, pe puteri şi forţe proprii, vom fi învinşi.Noi, fără ajutorul Căpitanului nostru, nu vom putea nicicând reuşi. Însă împreună cu Cel care a învins moartea, împreună cu Cel care l-a învins pe Stăpânul Întunericului la Golgota, putem face orice. Pentru că suntem fii şi fiice a Marelui Împărat, pentru că suntem moştenitori împreună cu El şi pentru că ne-a promis că nu ne va lăsa nicicând singuri!
Prin Cristos avem noi nădejdea că într-o zi vom vedea Ţara Promisă, acolo unde nu vor mai fi nici lacrimi, nici necazuri, nici război, ci pace, neprihănire şi… bucurie în Duh Sfânt !

Advertisements

2 thoughts on “Cronicile lui Narnia.Călătorie pe mare cu Zori de Zi.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s