Dumnezeologie

firimituri

Dumnezeu vrea inima ta, viaţa ta, gîndul tău, povara ta.El vrea în întregime tot ce ai.Chiar şi resturile.
Dacă inima ţi-a fost fărămiţată şi nu a mai rămas nimic din ea, trebuie să i-o dai Lui Cristos. Era o vorbă prin străini. “Dumnezeu îţi poate vindeca inima ta, însă trebuie să îi dai lui toate bucăţelele” Intocmai ca o piesă de puzzle, sau o oglindă spartă.
Şi privind la Dumnezeu, El poate să îţi dea hrană din belşug.Poate, numai dacă îi ceri să o facă şi dacă Îl laşi pe El să lucreze, aşa cum ştie. Citeam pe un blog cum că acel creştin încă tânăr, încă în dragostea de la început, spune oamenlior că actul pocăinţei îţi aduce în viaţă o împlinire spirituală, o fericire veşnică, manifestată încă de pe pământ. Apoi, cu timpul, spunea autorul, a ajuns la concluzia că actul pocăinţei are un singur scop sigur. Acela de a te salva de la Iad.

Când eşti “în putere” crezi că poţi să sfarmi munţi, că poţi trece peste orice, că ai puterea unui uriaş de a te infinge în luptă, însă cu timpul, când puterile scad, când Domnul ne arată că puterea ce o aveam odată este tot de la El şi că fără El nu putem face nimic, începem să trăim din firimitri. Ne hrănim cu ele, îi hrănim şi pe alţii cu adevăruri înjumătăţite, şi aşteptăm de la El, acelaşi lucru… firimituri. Bucăţele de binecuvîntare, bucăţele din vindecarea Lui, bucăţele din iertarea, Harul sau dragostea lui, care sunt atît de imense , atît de incăpătoare, atât de complete, că nici nu ne dăm seama.
Cristos a plătit de doua ori preţul păcatelor noastre pe cruce.
Mîntuirea Lui o dă cu mână largă. Dragostea lui iartă şi acoperă toate păcatele.
Noi însă, trăim ca şi cum Biblia e o carte scrisă cu mii de ani în urmă. Minunile care s-au întâmplat lui David, lui Ghedeon, lui Moise, lui Ilie, puterea pe care a dat-o Dumnezeu lui Petru să vindece pe bolnavi, toate astea au fost odată. Dumnezeu nu mai lucrează ca atunci.

Ne mulţumim cu stropi mici de bucurie sau binecuvîntare şi am uitat ca avem un Dumnezeu de partea noastră. Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov, Dumnezeul lui David, al lui Ghedeon, al curvei Rahav, Dumnezeul lui Ilie, Dumnezeul lui Pavel şi al Mariei Magdalena. Dumnezeul care face minuni. Dumnezeul care a dat totul pentru noi, care s-a făcut totul pentru noi, a suferit toate, a acoperit toate păcatele, a împlinit toată legea.

Cînd a fost ultima oară când ai îndrăznit să îi ceri Lui Dumnezeu ceva mai mult decât firimituri? Când a fost ultima oară când ai spus şi altora ce Dumnezeu mare ai- în aşa fel, cu atâta certitudine încât şi ei să te creadă ?
Când ai provocat ultima oară pe cineva să creadă, să ceară, să aştepte de la Dumnezeu, cu o inimă sinceră şi neprefăcută ?
Când a fost ultima oară când ai lăsat dorinţa ta şi ai ascultat de dorinţa Lui, chiar şi fără să vezi acţiunea faptelor tale la o aruncătură de băţ?
Când a fost ultima dată când ai crezut pe Dumnezeu, necondiţionat ?

Recunosc că e greu să crezi necondiţionat. E mai uşor să te hrăneşti cu bucăţele. Poate de asta şi primim puţin, pentru că cerem şi aşteptăm şi căutăm să cunoaştem puţin.

Provocarea făcută mie de Dumnezeu în ultima vreme, e să cred. Să aştet, fără să văd nimic şi să cred că ceva va fi. Ceva ce întrece aşteptările mele, cu mult peste ceea ce gandesc .
Aşa că arunc firimiturile cu care m-am hrănit pînă acum , mă ridic în capul oaselor, mă scutur de praf şi aştept…
Cu credinţă…
Cu nerăbdare…
Cu pace…
Cu credincioşie…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s