Scriptorium Bibliae

Intristarile mele

‘’ De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.’’

Obisnuiesc sa ma gandesc ca, biblic, intristarea ar trebui sa se prefaca in bucurie. “Suntem intristati in toate felurile, dar nu la stramtorare; nevazand nici o iesire, dar calea nu ne este cu totul inchisa.” 2 cor 4:8 Si deseori ajung la concluzia ca avem atatea promisiuni, atatea comori si ca toate acestea nu sunt creatiile noastre.Ne-am dori sa fie, insa toate bunatatile din viata noastra au o legatura draguta cu Dumnezeu.

Daca m-as fi nascut de unul singur in lumea asta, daca Dumnezeu nu ar fi existat niciodata in viata mea, imi imaginez ca as trai cu un cuget destul de liber , cu o libertate in a face tot ce imi doreste sufletul, cu o dorinta de a ma implini pe orice plan ce mi s-ar parea atragator.
Insa rostul meu in viata este acaparat de acest Om minunat, care mi-a aratat ca nu lucrurile de suprafata au importanta. Ca poti cunoaste, poti avea experienta, poti fi sus –sus pe varful muntelui si de acolo sa te uiti in jos, cu pumnii goi. Pentru ca tot ce este in lumea asta, cunoasterea cu maretia ei, banii cu -din pacate- coruptia de rigoare , totul, totul este trecator si fara nici un gust. Sau poate ca singurul gust ramas in urma este unul amar al dezamagirii. Undeva in strafundul inimii, toate cunoasterea nu poate lasa nimic in urma, decat o profunda dezamagire, pentru ca desi cunoastem mult… ‘’cunoastem in parte ‘’. Este inevitabil sa nu trecem prin stari urate, prin stari grele de oboseala, intristare, de apasare.
Este greu de inteles dar de multe ori in momente de intristare am ajuns sa zic “Domnul a adus intristarea aceasta peste mine”. Ajung sa “plang” starea in care ma aflu in timp ce lumea din afara se bucura. Iar eu stau si astept acel verset dulce care spune: “…intristarea voastra se va preface in bucurie. ioan 16:20″

Hhmm… stau si astept .Si simt intristarile cum dor, cum imi ia odihna si ma adancesc in stramtorare… fata, sufletul, si trupul se topesc de intristare.

Totusi, Dumnezeu imi aduce mereu aminte ca noi suntem in mijlocul unei lupte, apasati din toare directiile cu necazuri si nevoi care nu ne sunt date peste puterea noastra. “Asa ca imbarbateaza`te- zice Domnul Ostirilor- si tine minte ca tu ai decis sa porti in trupul tau omorârea Fiului Meu. Toate acestea sunt pentru a putea arata la randul tau viata lui Isus, in mijlocul unui neam care nu a auzit despre El.”
Astfel am inteles ca toata aceasta intristare care ne apasa, aceasta “moarte” care lucreaza in noi, este pentru viata noastra. (2 cor 4:12)

Si imi place sa stiu ca toata durerea, toate intristarile pe care Domnul mi le-a lasat sa le port in trupul meu, toate incercarile pe care le`am avut, au fost pentru ca aceasta este calea care ne duce la o moarte care va lucra in noi viata cum Pavel spune …”insa, fiindca avem acelasi duh de credinta[…]stim ca Cel care a inviat pe Domnul Isus, ne va invia si pe noi…” (2Cor 4:13-14)
Am ales deci o viata a omului interior. A omului luminat de lumina lui Cristos, a acelui om cu o comoara mai mare decat toata cunoasterea la un loc. Si da, imi cunosc riscurile…nu de putine ori mi s-a spus ca am o credinta desarta, ca Dumnezeu nu ma va duce niciodata nicaieri, ca in boala si in necaz El nu te poate asculta, El nu te poate salva. Ca Isus nu e decat un baston ajutator pentru cei slabi si incapabili.
Insa cred. Si credinta este un dar pe care nu il poti inlatura, odata ce l-ai primit. Nu il poti scoate pe Dumnezeu din ecuatie si sa continui apoi sa traiesti cu un cuget curat.
“Am crezut, de aceea am vorbit” zice Pavel . Noi, cei care credem, mergem inainte, desi parem infranti. Mergem inainte, desi am cazut de atatea ori. Ne ridicam din praf, din noroi, din mocirla in care am alunecat, ne scuturam hainele si ne sprijinim de El pentru a inainta. Nu ca niste neputinciosi , care nu sunt in stare sa duca o viata normal.Adica inglodata in placeri si cunoasteri ce ne gadila ego-ul, o viata fara un stapan, pentru ca nici macar nu simtim nevoia sa recunoastem ca avem un Creator… Carpe diem. Si atat. Dar e usor sa traiesti asa. E usor sa fii un om care se bazeaza doar pe el si nimic altceva.
Insa eu am ales sa ma uit la lucrurile care nu se vad. Si desi nu le vad, stiu prin credinta care mi s-a dat ca sunt acolo. Stiu si traiesc cu speranta la o viata vesnica. Desi obosit, desi un muritor incoltit din toate partile, desi slab si apasat de intristari de o clipa (sau doua) stiu si traiesc pentru ziua de glorie. Ziua cand cele trecatoare nu vor mai fi, iar lucrurile care nu au fost vizibile cu ochiul liber vor fi expuse in vazul tuturor celor care cred.
Pentru asta traiesc. Pentru asta m-am nascut. Pentru asta ma trezesc in fiecare dimineata si cu acest gand merg inainte zi de zi. Da, ma bucur de viata, de soare si apa, ma bucur cu prietenii, incerc sa ma hranesc din fructul cunoasterii -atat de aclamat, insa mai presus de toate, astept ca omul acesta interior sa se infatiseze in fata Domnului Viu si Vesnic, a omului Isus Cristos, a carui merit e sa ma aflu azi aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s