Dumnezeologie

Dulce cădere…

sursa:deviantArt
sursa:deviantArt

Marc nu avea decât vreo 3 anişori. Tatăl său, cu mult entuziasm (poate mai mult entuziasm decât trebuie) şi folosind ca pretext ziua lui de nastere, îi cumpără un set cu piese Lego.Şine de tren, indicatoare, controlori, vagonaşe…tot tacâmul.
În fine, când Marc se vede în faţa minunatului set , multicolor şi în bucăţi o sută, fără să se poată abţine, ca orice alt “Marc” de vârsta lui, intoarce intreaga cutie cu susul în jos, pentru a privi cu satisfacţie cum toate piesele se împrăştie pe podea. Şi apoi, cu mişcări aparent practicate dinainte, în chiar mai puţin de un minut, reuşeşte să împrăştie toate piesele de lego prin camera de joaca. Toate, toate!
Mama îl priveşte cu un zâmbet şi apoi îşi ridică ochii pentru a întâlni privirea încruntată a tatălui. Puteai citi de la o departare privirea ei, care nu putea să exprime decât: “Ţi-am spus eu!”
Totuşi,într-un final,mama îşi odihni ptr. o clipă mâna pe umărul lat al bărbatului şi îi şopti liniştit la ureche: “Te las pe tine să dai explicaţiile de rigoare. Ca de la…tată la fiu. Eu merg să îţi fac o cafea”.
Zis şi făcut. Tatăl, se aşeză turceşte lângă Marc şi îi explică, la nivelul său, cum piesele de lego îşi au locul, ordonat, în cutia în care au venit. Cum faptul că stau împrăştiate în felul în care erau în acel moment, exista riscul ca unele piese, foarte importante, să se piardă. Marc aprobă cu interes vorbele tatălui său. E posibil să fi petrecut amândoi ceva timp împreună, tatăl arătându-i cum se joacă acest joc, meticulos alcătuind şinele de tren,apoi controlorii, conductorii, indicatoarele şi pasagerii.Într-un final, tatăl şi fiul încep a strânge piesele şi a le aşeza organizat în cutia lor…pentru a doua zi.

Totul pare să fie rezolvat. Marc, pare să fi înţeles foarte bine cerinţa tatălui său şi, evident, importanţa de a nu pierde nici una dintre piesele importante şi de neînlocuit.
Nu după multă vreme însă, într-o sâmbătă dimineaţă, râsul zglobiu al lui Marc răsună până în dormitorul părinţilor. Tatăl se ridică din pat cu mişcări încete şi păşi liniştit pînă în camera de joacă. Era imposibil să nu observi, chiar şi cu ochii ameţiţi de somn, piesele multicolore a setului de Lego, împrăştiate prin toata camera de joc. Din nou. Cutia de lego întoarsă cu susul în jos şi Marc, inconjurat de indicatoare şi conductori, de şine de tren şi alte piese haotic risipite pe covorul de culoare închisă, radiind de fericire.
Cu o dezamăgire vădită, tatăl înţelege că va fi nevoie de încă o lecţie pentru a reuşi să il convingă pe micul Marc că piesele de lego nu sunt făcute pentru a le împrăştia prin toată camera. O dată şi încă odată… până când? De câte ori?
…şi, deodată, în tristeţea pe care o simte, blândul Tată, Omul fără de păcat, răsună in gândurile tatălui, ca un susur blând, ca un vuiet liniştit de ape: ” Copilul Meu! Şi cu tine, este tot la fel…”
“Tot la fel? Nu, nu Doamne, eu şi cu Marc nu avem nimic în comun, pe acest plan! ”
Cu inima bătând grozav, cu pulsul accelerat, tatăl se aşează pe covorul moale din cameră şi începe a strânge piesele de Lego, una câte una. Cu mai multă putere, cu mai multă dragoste,vocea Tatălui îi răsună din nou în minte, de data asta clar şi concret, înaintând cu sinceritate şi compasiune.
“Da. Tot la fel. Exact la fel. Ori de câte ori te văd revizitându-ţi păcatul, acel/e păcat pe care, de atâtea ori spui că nu îl/le mai faci şi totuşi îl/le revizitezi.O data …. şi încă odată.Până când? De câte ori? Cum îţi imaginezi că mă simt Eu când te văd îndreptându-ţi paşii spre acelaşi loc de mizerie, ca şi când jertfa Mea nu ar avea nici o valoare. Ca şi când niciodată nu am murit! Ca şi când dragostea mea nu ar avea nici o valoare în viaţa ta. “

***************************************

E dulce căderea, de cele mai multe ori. Păcătuim, pentru că ne stă în fire, pentru că ne place, pentu că ispita e dulce, atât de dulce şi ademenitoare. Uneori e ca şi cum ne-ar lua minţile complet şi incapabili să mai ascultăm glasul divin, lăsăm ca însăşi pofta aceea să ne conducă la zămislirea păcatului pe care, nu am vrut să îl facem de la inceput. Şi păcatul, odată zămislit, aduce moartea (Iacov 1.13…)

Pavel s-a luptat cu aceeaşi armă ca şi noi şi totuş, păcatul se ţinea ca scaiul de dânsul şi răul pe care nu vroia să îl facă, îl făcea; iar binele pe care vroia să îl obţină, îi scăpa printre degete.tot asa şi noi, deşi ştim ce trebuie să nu facem, dintr-o normalitate , din cauza firii umane, din cauză că trăim într-o lume urâtă …ne lăsăm momiţi de poftele care ne înconjoară şi cu uşurinţa traşi în aceleaşi vârtejuri de nelegiuri pe care am vrut să le ţinem la mare depărtare de noi.
Scuze se găsesc.Scuze plauzibile cu care venim înaintea Lui, pentru a ne cere iertare.
Dar Cristos ne spune să luptăm, ne spune că orice ispită vine şi cu mijlocul de a ieşi din ea. Putem noi oare înţelege asta? Pot EU să înţeleg asta? Dacă nici o ispită nu ne este dată mai presus de puterile noastre, dacă împreună cu ispita, Dumnezeu, care este credincios, ne dă şi mijloace şi putere să o putem răbda, atunci, în mod…teoretic, ar trebui să putem trăi fără de păcat (1 Corinteni 10.13). Ar trebui să putem spune “nu!” păcatului de orice natură :
Nu iubiţi lumea!
Fi-ţi sfinţi după cum şi Tatăl vostru în Ceruri e sfânt !
Să vă daţi şi voi toate silinţele!
Mâniaţi-vă… şi nu păcătuiţi!
Trăiţi în pace cu toţi oamenii, întrucât atârnă de VOI!
Fugiţi de închinarea la idoli.
Fugiţi de curvie!
Aceste sfaturi ar trebui să ne dea puterea să luptăm, să luptăm ca nişte viteji, cu armura pe care ne-a dat-o Dumnezeu să o folosim. Rugăciunea e prima prioritate, adâncirea în Cuvântul Său, a doua. Sau invers.Nu contează ordinea.

Nu spun că vom reuşi întotdeauna. Dar de prea multe ori Îl luăm pe Dumnezeu de mână, Îl considerăm cel mai bun prieten al nostru şi uităm că în primul rând e Domn, e Stăpân şi e Creator.Tocmai pentru că El ne iubeşte şi ne vrea pentru El, a pregătit o cale de a ieşi din mocirla păcatului :

Copilasilor, vã scriu aceste lucruri, ca sã nu pãcãtuiti. Dar dacã cineva a pãcãtuit, avem la Tatãl un Mijlocitor (Sau Avocat. Greceste: Paraclet, adicã apãrãtor, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihãnit. El este jertfa de ispãsire pentru pãcatele noastre; si nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

Trebuie însă să înţelegem balanţa cu care îl ţinem pe Dumnezeu , nici prea sus, unde e prea inaccesibil din cauză că El e sfânt şi înfricoşător, dar nici prea jos, unde Îl putem trata cu prea puţin respect şi reverenţă. Şi Duhul Lui să ne aducă aminte, ori de câte ori puşi în faţa ispitei, că în Cristos putem face orice vrea El să facem! Dacă vrem! :-)

Advertisements

1 thought on “Dulce cădere…”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s