Everybody knows how it’s like to welcome a New Year. When all the fun is packed, when the wrapping paper goes in the bin, when the Christmas presents are history, when the fireworks are just a great picture on your camera and the money is gone, all that is left (in most of the cases) is a big disappointment.
The feeling that there was supposed to be more to it and instead of lowering your expectations, you blame yourself.
It’s time to make some changes in your life so you start a list of new decisions:

I promise to stop eating chocolate.
I decided to spend less money and/or time on computer games.
I will force myself to loose weight.
I will finish reading the whole Bible this year.
I must stop drinking and partying.
It’s time to look for a proper job.
I am going to pray more and constantly fast
I will pass my drivers licence this year.
I will go to church more often.

It’s also very familiar to mostly everyone, that new years resolutions are something you stop considering a top priority after a while. At least in your 20′es (and early 30′es ).
So, instead of promising to yourself, or to God, or to other people in your life that you will change and by the time that it’s Valentine’s day you forget all about it, maybe it’s best not to decide on what changes you want to make.
Abort mission.
And allow time to make those changes in you that will eventually , at some point, become a routine, or a top priority.
I believe this is what some might call it becoming an adult. Or being mature.

When you are mature, you will start doing the things that really matter in your life and those insignificant changes that only concern you will be forgotten forever.

To me, 2012 is the second year in a cycle of many years when I decided not to decide new resolutions for the year to come.

Happy 2012 everyone! Have a good one! :-)

Iar în dimineaţa de Crăciun, bradul -cu globuri scliptoare şi clopoţei gălăgioşi şi portocale şi mici coşuleţe umplute cu bomboane de brad- era exact ce aveam nevoie să văd. Nu cred că mă pasionau aşa mult cadourile de la “Moş Gerilă” cât bradul de Crăciun.  ^_^

Când am văzut wallpaperul acesta printre multe alte fundaluri oferite de Google, mi-am adus aminte cât de mult îmi plăcea să mă întind sub brad şi să privesc la el de jos, la toate globurile argintii şi aurii şi la betea şi la luminiţele colorate . Cumva, acela era locul meu preferat. Sub brad, ameţită de mirosul proaspăt de pin şi portocală, înconjurată de cele mai frumoase obiecte pe care nu aveam voie să le ating în tot timpul anului.

Asta se întâmpla cu mult timp înainte să Îl cunosc pe Cristos, când bucurille mele din preajma sărbătorilor nu aveau legătură cu nimic spiritual. Nu cred că auzisem niciodată de ce sărbătorim Crăciunul şi ce simboliza el. Aceasta era şi intenţia în acele vremi.

Însă astăzi am harul să ştiu şi să înţeleg că bucuria Crăciunului ar trebui să fie păstrată pe tot timpul anului. Bucuria că ni s-a născut un Mântuitor a cărui nume este Dumnezeu Tare, Părintele veşniciei, Domn al Păcii, Minunat, Sfeşnic, Mântuitor al sufletelor noastre.

Ca şi copil, mă bucuram de lucrurile sclipitoare care aveau importanţă pentru lumea în care trăiam, dar cred că şi atunci, ele prevesteau o Bucurie mai mare, pe carea aveam să o simt mai târziu, când am auzit pentru prima oară Vestea Bună.

Că mi s-a născut un Mântuitor care îmi poate da nu doar bucurie, dar şi pace. Si lumină… şi speranţă şi neprihănire şi viaţă veşnică. Acestea sunt luminiţele care îmi dau sens şi motiv să trăiesc. Acestea sunt minunatele parfumuri care îmi îmbată sufletul de bucurie. Că într-o zi, nimic din ce este astăzi pe acest pământ nu va mai conta. Doar sufletul meu pe care l-am dăruit unui Dumnezeu minunat şi bun şi plin de îndurare, care nu m-a dezamăgit niciodată.

Şi chiar dacă mai este o săptămână până la Crăciun,  îţi doresc un Crăciun liniştit şi binecuvântat. Cu parfum de portocală şi bucuria mântuirii sufletului tău. :-)

sursa imaginii

     Cu mult timp înainte de vremea Domnului Isus  şi după, multe popoare trăiau după legea aceasta: trăieşte clipa. Se crede[a] că viaţa pe pământ este[era] tot ce se poate trăi şi după moarte nu mai e[ra] nimic de aşteptat. De aceea mulţi se agăţau de acest principiu, trăind momentul după placul inimii şi atât.

Trăieşte clipa. Uită de ziua de mâine, azi contează, acum e momentul.Mâine poate nu va veni.Fă ce îţi place. Destrăbălarea a fost mereu la culme pentru fiecare generaţie în parte. Fie că trăiau în perioada lui Horaţiu, sau pe vremea lui Henry al VIII lea, sau în secolul XXI , acest stil de viaţă a fost şi probabil că va fi mereu în vogă.  

Carpe diem, quam minimum credula postero!    Trăiește-ți ziua de azi, nu te încrede în cea următoare!

Şi Domnul Isus a avut o filozofie similară de viaţă. Un fel de carpe diem dar pe care El îl numeşte altfel. Un stil de viaţă total diferit, care nu este deloc în vogă, până în ziua de azi, dar care presupune  alegere, autocontrol, determinare şi nu în ultimul rând Duh Sfânt. Pe când era încă în viaţă, a venit la Isus în miez de noapte un om învăţat, căruia îi era poate un pic frică de confraţii lui şi ideologiile lor despre viaţă. Însă înaintea lui Isus nu se teme să recunoască… ştim că eşti trimis de Dumnezeu, pentru că nimeni nu face ce faci Tu,dacă nu L-a trimis Dumnezeu. Şi totuşi pe Domnul nu Îl interesa ce cred oamenii despre El, ci să spună clar şi răspicat că ideologiile şi stilurile de viaţă trebuiesc schimbate. Nu prin a intra din nou în pântecul mamei şi a te naşte din nou, un om schimbat, ci prin înnoirea minţii. Prin “metanoia” *.  Trăieşte clipa prin a alege să îţi schimbi stilul de a gândi. Cristos a îndrăznit să spună despre Sine : “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” O afirmaţie care poate cu uşurinţă să răstoarne filozofia  lui Horaţiu. Cum să mai trăieşti clipa după placul tău, dacă este o [Singură] Cale, un Adevăr şi o Viaţă?  Dacă lucrurile se fac serioase şi din copii mici, ne trezim că suntem mari şi cu responsabilităţi căruia trebuie să le dăm de capăt, ar fi  nebunie curată să rămânem aceiaşi  iresponsabili** . Cristos a venit tocmai ca să ne arate că viaţa e serioasă. Că este Dumnezeu şi că nu mai suntem naivii care puteau să facă orice le făcea lor plăcere ,fără să existe consecinţe.  Pentru că în lipsa Căii, bâjbâim încoace şi încolo fără rost. Mergem pe orice cale vrem noi şi nu ne interesează unde ajungem, pentru că scopul nostru nu este Finalul ci prezentul.    Şi în lipsa Adevărului, nu ţinem cont de ce e adevărat şi ce nu, pentru că nu ne interesează Adevărul ci mijloacele prin care putem să fim victorioşi , eroi, bine văzuţi, perfecţi în ochii altora,fie ele adevărate sau false.   Iar Viaţa de dincolo prea puţin contează dacă nu ştii ce te aşteaptă şi ce se cere de la tine. Preferi să iţi iroseşti resursele pe viaţa asta, trăind la maxim fiecare moment, în orice mod vrei tu, ca atunci când ajungi la capăt, să nu regreţi nici o secundă.

Dar dacă necunoscutele acestea s-au luminat deodată şi Cristos afirmă cum nici un alt dumnezeu nu a afirmat până acum, că Viaţa, Adevărul  şi Calea sunt  prin El, atunci “carpe diem” îşi pierde cu totul sensul .   Isus a venit să ne transforme din copii mici, care nu ştiam  nimic despre viaţă şi Adevăr ‘- în oameni maturi, responsabili şi capabili să luăm decizii noi cu privire la stilul de viaţă,  în stare să redescoperim nevăzutul şi  să practicăm credinţa- pentru că [,[ credinţa e singura care poate distruge lumescul.

*METANOIA(greacă)  = schimbarea minţii sau a se razgândi, cu privire la realitatea spirituală personală.

** Iresponsabilitatea din acest post se referă strict la planul spiritual. A nu se confunda cu lipsa de moralitate sau orice altceva specific oamenilor  de orice altă orientare spirituală .

Dar sunt şi aceia care au tocit papucii [ cumpăraţi de mami şi tati ] pe străzile oraşului şi pe băncile facultăţii, însă nu s-a lipit mare lucru de ei. Oameni care nu ştiu să îşi controleze accesele de mânie şi nici nu ştiu să dea dovadă de decenţă şi respect faţă de cei în vârstă.Oameni din ăştia sunt atât de mulţi că e imposibil să nu te întâlneşti cu ei într-o viaţă de om.

Mie mi se pare că a fi educat nu înseamnă să ai diplomă de absolvent de Facultate. Să fii educat nu înseamnă să ai mai mulţi bani ca alţii şi să te lauzi cu ei.
Să fii educat nu înseamnă să ştii să returnezi “pay back time-ul”.
Sau… poate că am ajuns la stadiul în care normalul a devenit anormal şi invers.Poate e ceva în neregulă cu gândirea mea. Poate că educaţia a evoluat după posibilităţi şi nevoi( thanks be to that bloke, C.Darwin ) şi trebuie să luăm în considerare faptul că pe zi ce trece, generaţiile noi şi vechi, se iau după moralele implementate de societate…Societatea de azi, care încearcă din răsputeri să facă din noi nişte animale care se zbat să ajungă până sus, dând din coate, lăsând modestia şi bunul simţ pe seama celor slabi şi luând în braţe compromisul de toate felurile. Nu mai există nici decenţă, nici bun simţ, nici educaţie.
Copilului i se dă voie de mic să îşi spună părerea, să fie îndrăzneţ, să se descurce. Iar când ajunge mare, devine exact ceea ce a fost învăţat să fie.

Personal, refuz să îmbrăţişez acest fel de gândire. Cred că lumea este suficient de mare să încapă în ea şi cei slabi şi cei tari. Şi cei tineri şi cei bătrâni.Şi intelectualii cât şi pariile societăţii. Nu ştiu de ce, dar cred că este nevoie şi de una şi de alta ca să putem fi o lume completă.
Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim nişte perfecţi, ar fi făcut din noi nişte roboţi.

În schimb, suntem oameni. Iar oamenii au dreptul să fie Oameni, cu slăbiciuni, cu greşeli, cu lipsuri.
E adevărat că tot oamenii au dreptul (liberul arbitru) să îmbrăţişeze nesimţirea şi compromisul şi lipsa de educaţie de care tot mai des dau dovadă. Dar chiar este nevoie ? Sau până la urmă depinde de cât de mult te interesează interacţiunea cu oamenii din jurul tău. De cât de mult ţii la ei, de cât de mult te interesează să le fii aproape, de cât de mult înteneric sau lumină se află înlăuntrul tău.

Educaţia nu se câştigă ca pe o diplomă. Se învaţă, prin munca şi influenţa părinţilor în copilăria ta. Şi apoi se păstrează.
Bineînţeles, după câtă lumină ai în tărtăcuţă .)

În roci care sunt vechi de 570.000.000 de ani au apărut brusc aproape toate speciile animale formate complet „fără nici o urmă a strămoşilor evolutivi pe care-i cer darwiniştii” (Philip E. Johnson, în „Darwin on trial”)
Chiar Darwin recunoaşte în „Originea speciilor” :
„Dacă s-ar putea demonstra că există un organ complex care nu s-a putut forma prin modificări succesive multiple şi abia sesizabile, atunci teoria mea s-ar spulbera.”
Gândacul bombardier are în componenţă un mecanism de apărare complex. Nişte glande care secretă apă oxigenată şi hidrochinonă şi se colectează într-un rezervor care se deschide printr-un valvă într-o cameră de reacţie acoperită de nişte celule care secretă catalază şi peroxidază.
Când se simte ameninţat, gândacul eliberează cei doi reactanţi printr-o valvă in camera cu cele două enzime. Combinate, reactanţii dau naştere unei reacţii chimice violente ridicându-se la o temperatură apropiată cu cea de fierbere.
Mai multe explicaţii despre mecanismul de apărare aici

Dacă în codul genetic nu ar fi fost înscrisă informaţia pentru formarea veziculelor, a glandelor, a secreţiei de apă oxigenată şi hidrochinonă,secreţia de enzime, conexiunile nervoase, formarea muschilor, atunci ar fi fost imposibil pentru acest gândac să existe şi să evolueze prin modificări „succesive multiple şi abia sesizabile” în altceva decât o specie de gândaci sinucigaşi.
Evident că acest exemplu a fost ridicat de alţii până acum şi sunt sigură că sunt mulţi care mă pot contrazice cu uşurinţă.
Cred însă afirmaţia lui Michael Denton, specialist in biologie moleculară, că teoria evoluţiei „mai este încă, aşa cum a fost şi în vremea lui Darwin, o ipoteză foarte speculativă, fără nici un suport real direct şi foarte departe de acea axiomă evidentă în sine, pe care unii din susţinătorii ei mai agresivi ar vrea ca noi s-o credem.”
Orice mecanism complex are un Proiectant.Este imposibil ca universul cu tot ce conţine el, să nu aibă un Proiectant Inteligent. Este imposibil , din punctul meu de vedere, ca lumea pe care o vedem noi, cu complexitatea ei să fi ajuns la stadiul ei, din nimic, fără ajutor din exterior.
Nu poţi să te uiţi la o vioară găsită pe malul mării şi să spui că a apărut acolo din senin şi că nimeni nu i-a dat forma pe care o are. Tot aşa, o floare, un câine, un copac, un fir de iarbă, fiinţa umană , nu le poţi privi fără să admiţi în adâncul cel mai adânc al fiinţei tale că au un Creator.
“Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le -a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. “ Pavel în Epistola sa către Romani.

A worried woman went to her gynecologist and said: ‘Doctor, I have a serious problem and desperately need your help! My baby is not even 1 year old and I’m pregnant again. I don’t want kids so close together. So the doctor said: ‘Ok and what do you want me to do?’ She said: ‘I want you to end my pregnancy, and I’m counting on your help with this.’ The doctor thought for a little, and after some silence he said to the lady: ‘I think I have a better solution for your problem. It’s less dangerous for you too.’ She smiled, thinking that the doctor was going to accept her request. Then he continued: ‘You see, in order for you not to have to take care 2 babies at the same time, let’s kill the one in your arms. This way, you could rest some before the other one is born. If we’re going to kill one of them, it doesn’t matter which one it is. There would be no risk for your body if you chose the one in your arms. The lady was horrified and said: ‘No doctor! How terrible! It’s a crime to kill a child! ‘I agree’, the doctor replied. ‘But you seemed to be OK with it, so I thought maybe that was the best solution.’ The doctor smiled, realizing that he had made his point. He convinced the mom that there is no difference in killing a child that’s already been born and one that’s still in the womb. The crime is the same! “Love says I sacrifice myself for the good of the other person. Abortion says I sacrifice the other person for the good of myself…” Jesus sacrificed Himself for the good of sinners! That’s perfect love! -unkown

sursa textului: by: Mike Alder

I write like
James Joyce

I Write Like by Mémoires, journal software. Analyze your writing!

Kind of intersting, isn’t it? However, as intersting as it looks, I believe it’s more apropriate to ego boosting than a standard of measurement for real tallent.

Satan satan, tatăl minciunii, spune cîteodată adevărul. Însă numai pe jumătate. Încă de la început, când Dumnezeu porunceşte omului să nu se atingă de pomul cunoştinţei binelui şi răului, satan îl amăgeşte pe om cu un adevăr parţial. “Hotărât lucru că nu veţi muri, ci vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
Desigur că adevărul lui Dumnezeu privea moartea spirituală (prin căderea lui în păcat).Dar satan a ascuns această realitate cu ceva mai “frumos”, mai “strălucit”. satan este un maestru când vine vorba de a spune unui copil de Dumnezeu “adevărul”.Un adevăr general valabil care se aplică în viaţa oricărui om de pe pământ.

Însă Dumnezeu, care cunoaşte Adevărul în întregime, te îndeamnă să fii credincios. Pentru că în lume, toţi oamenii au necazuri. Dar cu Hristos primeşti putere să urci munţii cu încredere în El şi că după norii negri, Soarele este strălucitor.
Da, în lume vei avea necazuri, dar El a biruit lumea ca să fie lângă tine în necazul tău. El a pregătit şi binecuvântări, şi soluţii la problemele noastre importante.
Cu nici un chip El nu îşi va lăsa copiii. Cu nici un chip El nu va îngădui să fim singuri. Nimic nu ne va despărţi de dragostea lui Hristos.

Acesta e adevărul Lui Dumnezeu, adevărul întreg şi nealterat: Iată că Eu voi fi cu voi, în toate zilele, până la sfârşit.

M-a învăţat Dumnezeu în ultima vreme un lucru, cred eu important despre laudă.
Lauda pe care o considerăm noi plăcută Lui Dumnezeu, este de cele mai multe ori aceea izvorâtă dintr-o adâncă mulţumire faţă de El, pentru că ne simţim binecuvântaţi de El fireşte sau spiritual.
Dumnezeu ne-a dat mântuire şi pentru asta trebuie să Îi mulţumim.
Dumnezeu ne-a dat sănătate, sau putere să muncim, sau putere să iertăm sau anumite bunuri materiale. Şi se cuvine să Îi mulţumim.

Dar atunci când vezi că în viaţa ta sunt lucruri care “nu se întâmplă”, lucruri pe care nu le înţelegi, atunci când poate simţi că nu ai pentru ce să Îi mulţumeşti şi să Îl lauzi, atunci, cred că vrea Domnul să Îl lăudam mai cu drag. :)
Asta, este o laudă plăcută Lui Dumnezeu şi care izvorăşte din credinţă. Credinţa că Dumnezeu este Stăpân, că El ştie toate lucrurile din viaţa ta şi că nici un fir de păr nu îţi cade fără ştiinţa lui.
Să crezi că El are o Soluţie pentru viaţa ta, chiar dacă nu o vezi.
Să Îl lauzi pe Dumnezeu atunci când nu mai poţi să Îl lauzi. Să te rogi, atunci când nu te mai poţi ruga…
Să cânţi, atunci când nu mai poţi cânta cu toată inima.
Să Îi mulţumeşti pentru tot ce ai şi ce nu ai.
La asta cred că sunt chemaţi copiii Lui Dumnezeu atunci când sunt într-o încercare din care poate nu mai văd ieşirea. Sau atunci când le este greu să înţeleagă voia Lui în viaţa lor.
Sau atunci când aşteaptă un răspuns din partea Lui şi acel răspuns nu mai vine.
Sau atunci când nu mai cred.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne îndeamnă să ne ridicăm în capul oaselor şi să Îi dăm Slava şi Cinstea care I se cuvine.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune să fim credincioşi, nu necredincioşi. Asta, cred eu, înseamnă să te lupţi în fiecare zi cu cel rău, să crezi în promisiunea lui Cristos şi să fii biruitor.
Această formă de laudă este o armă puternică faţă de vrăjmaş. Pentru că arată ascultare şi supunere faţă de căile Lui. Şi dacă Îl lauzi pe El atunci când nu găseşti rost la suferinţă, Dumnezeu vine să stea de vorbă cu tine, să te încurajeze,să te ridice, să îţi dea un viitor şi o nădejde. Şi o pace imensă.Şi bucurie. Şi mai multă credinţă decât ai avut înainte.

Am auzit de curând de o conferinţă locală organizată de o biserică din Iaşi, care avea să atingă subiectul căsătoriei şi a celibatului. Care ar fi, alegerea cea mai bună, pentru acei creştini care încă nu au făcut acest pas “decisiv”? Conferinţa a fost accesibilă tuturor din Moldova, drept pentru care au venit şi din alte oraşe.
Eu, nu am avut posibilitatea să merg, pentru că aveam alte angajamente însă, am întrebat pe cineva despre care ştiam că s-a dus, să îmi spună cum a fost. Şi pe lângă ideile bune şi folositoare care s-au spus, la una din grupele de discuţii, am auzit despre un mic incident care mi-a atras atenţia în mod deosebit.
De obicei nu fac asta. Să mă apuc să judec vorbele altora pentru simplul fapt că nu sunt de acord cu spusele lor. Cred că fiecare are dreptul şi liberatea să creadă ce doreşte. Fie el penticostal, ateu, ortodox, sau ce-a fi. Însă de data aceasta am gândit că este o temă care merită puţină dezbatere. Sau măcar o umilă părere personală, pe care -bineînţeles, nu vreau să o impun nimănui.

Un anume tânăr, la această discuţie, întreabă cum poate şti cineva că persoana cu care se va căsători (dacă a ales-o deja) este cea hotărâtă de Dumnezeu pentru tine? O întrebare foarte legitimă, cred eu.
Răspunsul care a venit, foarte categoric, a fost că Dumnezeu nu ştie ce are să se întâmple dinainte ca un lucru să se întâmple. Că dacă ar fi aşa, am fi nişte păpuşi cu sfori într-un teatru ieftin de Caragiale.
În plus, Dumnezeu a avut poate în vedere anumite excepţii, dar noi, oamenii de rând, oamenii obişnuiţi, nu suntem excepţii, deci să nu avem pretenţia că suntem “buricul pământului” şi că am putea fi asemenea cu Moise, Iosif, Iacov, Daniel, Ghedeon, Pavel, Petru şi mulţi alţii.

Dumnezeu, cu toate calităţile şi atribuţiile lui de Dumnezeu, NU ŞTIE ce are să se întâmple dinainte?
E adevărat că în Biblie sunt multe versete care pot fi interpretate şi pro şi contra.
“Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat” .Acesta este doar un exemplu, din care putem înţelege ce vrem.
Dumnezeu, nu ţine cont de nimic şi dă mântuire cui vrea El, cui hotărăşte El.

Romani 8.30, scos din context ne face să înţelegem că Dumnezeu pe unii i-a hotărât să îi proslăvească(să îi mântuiască). Iar pe alţii nu. Citit în contexz însă, vedem că Dumnezeu este bun. Şi încă, Dumnezeu este Dumnezeu.

Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit.

Dumnezeu, in Atotputernicia lui, Atotcunoaşterea Lui, ca un Dumnezeu care stă înafara timpului şi a spaţiului în care suntem noi închişi, de acolo El poate vedea tot ce se întâmplă, de la Alpha până la Omega.
În acelaşi moment, Dumnezeu poate să îl vadă pe Adam, gol în grădină, ascunzându-se pentru că nesocotise porunca Creatorului Său, îl vede şi pe Iona în burta peştelui, după ce a încercat să fugă de lucrarea la care fusese chemat. Îl vede pe Isus răstignit pe o cruce, cerând să bea şi totodată, vede sfârşitul tuturor lucrurilor care vor sa vină.

Dumnezeu vede timpul-trecutul şi viitorul- şi îl vede cu toate variaţiile lui, în funcţie de ceea ce alegem noi.Pentru că El este Atotştiutor. Asta nu înseamnă că dacă ştie totul şi controlează totul. Preştiinţa lui Dumnezeu se referă la faptul că Dumnezeu ne cunoaşte trecut , prezent şi viitor.
Şi cum pentru El timpul nu există, El vede produsul final înainte ca El să fie început. ( I.Oprică )

Şi pentru că vede produsul final, El poată hotărî cine este sau nu mântuit.Pe baza a ceea ce ştie despre mine. Nu pentru că vrea să mă controleze. Nu pentru că aş fi o păpusă cu sfori pe care să o aibă oricând la dispozitia lui. Asta (libertatea de a alege) este cea mai mare dovadă de respect a Lui, pentru fiinţa umană.
Milton zice in Paradisul pierdut “libertatea de alegere a fost dovada de iubire a lui Dumnezeu.”
Aşa “decide” Dumnezeu cu cine mă voi căsători.
Aşa “decide” Dumnezeu ce viitor voi avea, ce facultate voi face.

Dumnezeu ştie. Dar asta nu înseamnă că va intra cu bocancii în viaţa ta. Chiar şi când e vorba de ceva important cum ar fi mântuirea ta. Satan face asta. el intră în viaţa ta cu tot ce are, cu cea mai mare pereche de bocanci pe care îi găseşte.

Şi da. Sunt o excepţie.Toţi suntem excepţii, pentru că suntem fii şi fiice de Împărat.
Satan e cel care îţi spune că tu eşti un nimic, că nu contezi nici cât negru sub unghie. Satan e cel care îţi zice “vezi-ţi de lungul nasului, pentru că nu eşti buricul pământului”.
Dumnezeu te vede important, iubit, preţuit şi respectat. El te ştie.Te cunoaşte.El dă oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta. Te iubeşte.Dacă nu te iubea, nu murea pentru tine. Dacă nu mă cunoştea, nu mă chema şi nu mă numea “preaiubită a Lui Cristos”.

A fi? Sau a nu fi?
Eu aleg să cred că sunt. Că El cunoaşte TOTUL despre mine, şi cu toate astea, a ales să moară pentru mine, cu toată cloaca şi mizeria din viaţa mea.
Eu aleg să cred că sunt centru universului Lui.
Eu aleg să cred că sunt proslăvită prin faptul că El cunoaşte fiecare clipă şi minut din viaţa mea.
Eu, aleg să cred într-un Dumnezeu al celor care vor să fie călăuziţi şi cunoscuţi de El.

Răspunsul lui Dumnezeu către Iov într-o coajă de nucă:
Providenţa divină este un mister pe care numai Dumnezeu îl poate înţelege şi aparţine ”Enciclopediei Ignoranţei Teologice” dintr-un simplu motiv- nici o fiinţă umană, trăind într-un spaţiu temporal pe o planetă rebelă, orb faţă de realitaţile unei lumi nevăzute – nu are capacitatea să înţeleagă asemenea răspunsuri.

Holly Golightly: Ştii zilele alea când ai nişte stări de anxietate?
Paul Varjak: Anxietate, sau când eşti deprimat?
Holly Golightly: Nu. Eşti deprimat din cauză că te’ai îngrăşat şi poate că a plouat de prea mult timp.Şi pur şi simplu eşti trist. Stările de anxietate sunt oribile. Deodată îţi este frică şi nu ştii de ce anume îţi este frică. Ai avut vreodată sentimentul ăsta?
Paul Varjak: Sigur.
Holly Golightly: Lucrul care mă ajută cel mai mult e să mă sui într-un taxi şi să mă duc la Tiffany. Mă linişteşte pe loc tihna şi splendoarea locului; nu ţi se poate întîmpla nimic rău acolo, nu alături de acei domni amabili şi bine îmbrăcaţi, în mireasma aceea plăcută de argint şi de portvizite de crocodil. Dacă aş putea găsi un loc în viaţa reală în care să mă simt ca la Tiffany,atunci…atunci aş cumpăra nişte mobilă şi aş boteza pisica.

Paul Varjak: Ştii ce e în neregulă cu tine, Domnişoară Care-ţi’o-fi-numele? Eşti o laşă, nu ai pic de curaj.Ţi-e teamă să îţi ridici bărbia-n sus şi să zici: ”Okay, viaţa se întamplă pe bune, oamenii se îndrăgostesc,oamenii aparţin unul altuia, pentru că asta e singura şansă a cuiva la o fericire reală” . Îţi spui că eşti un spirit liber, o sălbăticiune, şi eşti îngrozită că cineva o să te închidă într-o colivie. Bine drăguţo, tu deja te afli într-o cuşcă. Tu ţi-ai construit-o singură. Şi nu-i legată în Vest de Tulip, Texas sau în Est de ţinutul Somalez. E oriunde te duci.Pentru că nu contează unde fugi, până la urmă tot de tine dai. (scoate inelul şi îl aruncă în poala Holly’ei)
Paul Varjak: Uite. Am purtat ăsta cu mine luni întregi. Nu-l mai vreau.

Paul Varjak: Te iubesc
Holly Golightly: Şi ce dacă?
Paul Varjak: Şi ce dacă? Nu e destul? Te iubesc, îmi aparţii.
Holly Golightly: [cu lacrimi în ochi] Nu. Oamenii nu aparţin altor oameni
Holly Golightly: Nu voi lăsa pe NIMENI să mă pună într-o colivie.
Paul Varjak: Eu nu vreau să te pun într-o colivie.Vreau să te iubesc!

Filmul “Mic dejun la Tiffany” l-am văzut de ceva vreme, să fie vreo două luni de atunci, şi îmi propusesem să scot la iveală melodramatismul lui. Între timp, pentru că nu am scris “la cald” am uitat sentimentul şi mi-am pierdut ideile.
Joacă în film nume mari ale filmului American şi una dintre artistele mele preferate. Audrey Hepburn a jucat în roluri pe care poate unii (mai ales contemporanii mei mai tinerei ca mine) le-ar numi “filme plicticoase”, dar dacă vrei cu adevărat  să vezi un film bun din toate punctele de vedere, atunci filmele vechi sunt o foarte bună alegere.

Nu ştiu ce anume mi-a plăcut. Poate doar de Audrey. Poate şi faptul că personajul ei a reuşit într-un final să se identifice, să vadă realitatea şi să îşi schimbe stilul de gândire- şi de trai (ce-i drept,  spre final, însă mai bine mai târziu decât niciodată). Şi importanţa perseverenţei prietenilor îşi are loc aici. Prietenul Adevărat este acela care nu renunţă la tine, oricât de căpos ai fi. Oricât de anapoda, oricât de ciudat, oricât de greu de urnit din rădăcinile în care te-ai plantat.

În fine, am vrut să vă zic despre “Breakfast at Tiffany’s” dar poate că ar fi mai bine să las timp pentru cei care vor să vadă filmul să o facă şi apoi, să vină cu părerile lor personale. Here, of course. :D

Dacă fericirea ar fi aşa de usor de atins, toată lumea ar bea Coca Cola. Pentru că ea dăruieşte fericire de 125 de ani, tuturor.Adică tuturor care o beau, bineînţeles.

Nu ştiu, cum s-a ajuns aici. De când stă “Coca Cola” lângă “fericire” de parcă un pahar de zeamă acidă cu nişte gheaţă ţi-ar împlini viaţa? De parcă ar fi vorba de o viaţă lipsită de griji, măcar că o viaţă fără griji nu e (după părerea mea) fericirea.

Să dăm fuga deci? La primul magazin care vinde “fericirea”, până nu se răsuflă ? :)

”Îmi trăiesc viaţa în conformitate cu aceaste credinţă
Dumnezeu nu există
Este o nebunie să crezi
Că există un Dumnezeu Suveran cu un plan pentru univers
Că un Dumnezeu Atotputernic are un scop la durerea şi suferinţa din lume
Este totuşi un gând liniştitor
Doar un gând inşelător
Este
Că oamenii pot face tot ce îşi doresc ei fără consecinţe eterne
Ideea că
Merit Iadul
Din cauza păcatului
Este o minciună menită să mă facă un sclav pentru cei la putere

Existenta noastră nu are nici scop, nici menire
Într-o lume fără Dumnezeu
Există libertatea să fiu cine vreau să fiu
Dar cu Dumnezeu
Viaţa este un ciclu nesfârşit de vină şi ruşine
Fără Dumnezeu
Totul este BINE
Este ridicol să cred că
Sunt pierdut şi am nevoie să fiu salvat “
Aşa credeam eu înainte ca Hristos să îmi deschidă ochii,
să îmi schimbe inima şi să îmi inverseze gândirea:
Sunt pierdut şi am nevoie să fiu salvat
Este ridicol să cred că
Totul este BINE
Fără Dumnezeu
Viaţa este un ciclu nesfârşit de vină şi ruşine
Dar cu Dumnezeu
Există libertatea să fiu cine vreau să fiu
Într-o lume fără Dumnezeu
Existenţa noastră nu are nici scop, nici menire

Este o minciună menită să mă facă un sclav pentru cei la putere
Din cauza păcatului
Merit Iadul
Ideea că
Oamenii pot face tot ce îşi doresc ei fără consecinţe eterne
Este
Doar un gând inşelător
Este totuşi un gând liniştitor
Că un Dumnezeu Atotputernic are un scop la durerea şi suferinţa din lume
Că există un Dumnezeu Suveran cu un plan pentru Univers
Este o nebunie să crezi

Îmi trăiesc viaţa în conformitate cu aceaste credinţă !”

text tradus din sermonspice.com

Ce este acest curs?
• Cursurile BTI sunt considerate a fi printre cele mai respectate şi căutate cursuri profesionale din Anglia cât şi România, în ţară la noi fiind predate de persoane instruite de Asociaţia Consilierilor Creştini
• Pe tot cuprinsul acestui curs se pune un accent deosebit pe principiile biblice.

Cine poate participa?
Cursul este recomandat tuturor persoanelor peste 18 ani interesate de consilierea creştină, care doresc să-ţi dezvolte în mod profesional abilităţile fundamentale de consiliere pentru a fi cât mai bine echipaşi în slujire şi practică.

Ce obţin dacă particip?
• O bază teoretică si practică profesionala în consilierea creştină
• Competentele fundamentale în consilierea creştină
• Dezvoltare personală
• Certificat recunoscut de BTC – Anglia şi Asociaţia Consilierilor Creştini din Romania.

Structura cursului: cursul va fi împărţit în 4 sesiuni, câte o sesiune pe lună (4 luni consecutiv)

Taxa de participare/sesiune: 50 RON/sesiune, (pentru studenşi reducere 20%)

Traineri:

• Ştefania Botez (psiholog, trainer ACCR, psihoterapeut în formare în terapia de cuplu şi familie)

• Ligia Apăscăriţei (psiholog, master în psihologia si psihoterapia de cuplu şi familie, trainer ACCR)

Ce trebuie să fac?
• Înscrie-te pe adresa de email: accro_iasi@yahoo.com sau la numarul de telefon: 0767 908 389 (Cătălina Apostol, secretar ACCR Iaşi) şi completând un formular de înscriere
• Adu cu tine: o scrisoare de motivaţie şi o recomandare din partea unui lider din biserica/ONG/lucrarea în care activezi.

Alte detalii despre curs pe site-ul ACC-România . Detalii despre locatie vor fi oferite ulterior.

DATA LIMITĂ ÎNSCRIERI: 23 martie 2011

Vă aşteptăm!

Femeii i-a dat Dumnezeu înţelepciune cum i-a dat bărbatului putere.
Numai că deseori bărbatul foloseşte puterea ca să domine iar femeia foloseşte înţelepciunea ca să manipuleze.

Femeia are înţelepciune pentru a şti cum să se poarte cu bărbatul şi copiii ei, iar bărbatul are puterea să protejeze familia şi să muncească pentru pâine.
Femeia nu trebuie să fie frumoasă dar proastă pentru a fi apreciată, protejată şi feminină.Ea trebuie să se folosească de înţelepciune în tot ce face, să nu vorbească mult (ca să aibă acea doză de mister), să fie blândă când vorbeşte ca bărbatul să nu simtă nevoia ca de faţă cu femeia lui să se folosească de puterea pe care o are.
Lasă-l pe el să aibă ultimul cuvânt, să fie în glorie, în putere. Dacă-ţi cere ajutorul, oferă-l de jos, fără să te simţi umilită; lasă-l să-şi dea singur seama de înţelepciunea ta, nu căuta tot timpul să-i arăţi că tu eşti mai înţeleaptă ca el, pentru că atunci va simţi nevoia să se lupte cu tine şi nu te va mai proteja.
Tu nu poţi să faci faţă puterii lui, aşa că nu lupta cu el. Luptă pentru el. Împreună cu el. Asta înseamnă “ajutorul potrivit”.
“Ajutorul” nu caută slava lui şi să aibă el dreptate; ci ajutorul, prin însuşi numele pe care-l poartă este pentru a creşte slava celui pe care-l ajută.Aşa că ridică-l pe el şi te vei ridica pe tine.
Dacă nu-şi arăţi înţelepciunea, nu înseamnă că eşti vicleană sau manipulatoare ci doar o foloseşti când cel de lângă tine are nevoie de ea pentru a-şi face datoria.
Este treaba lui să îşi protejeze familia si să conducă. Iar tu, nu te băga în treaba lui decât atunci când îţi cere ajutorul sau când simţi că are nevoie de el (şi nu, el nu are tot timpul nevoie de ajutorul tău).
În rest, foloseşte-ţi înţelepciunea pentru a-l ridica, mângâia, încuraja, pentru a avea grijă de relaţia din casă, pentru a educa copiii şi pentru a te educa pe tine să fii ceea ce ei au nevoie.
Treaba ta nu este mai prejos de a lui ci pur şi simplu diferită. Tu simţi nevoie să fii protejată şi el simte nevoia să te protejeze.

Odată cu decăderea lumii totuşi, lucrurile s-au schimbat oarecum.Ne aflăm într-un cerc vicios.
Femeia nu se poartă ca o femeie şi astfel Bărbatul simte nevoia să se lupte cu ea.
Bărbatul în schimb tinde să înţeleagă greşit puterea pe care Dumnezeu i-a dat-o ca să protejeze şi o foloseşte ca un despot, căutând să domine.
Din vremuri străvechi, bărbaţii au considerat femeia nu departe de un bun şi au tratat-o ca atare.
Asta nu era după Scripturi, însă datorită lipsei dragostei (pierdută după cădere) bărbatul s-a văzut numai pe el şi numai datoria femeii să se supună , fără să îşi vadă datoria lui.

Ioana d’Arc

Mesajul este clar şi usor de înţeles…