mem’ries

A few years ago, while I was still in England, probably on a rainy day – I can’t remember well – I was walking around this old little village, called West Byfleet, about 8 miles away from the Greater London.
It’s got the most essentials that any village/ town needs: a post office, a drug store, Sainsbury’s large supermarket,a library, a bookstore, a charity shop, a restaurant, a bank, a school and the church.
It’s classic . And cosy. And in order to get there from where I lived, you had to go over the Wey Navigation Canal, where most of the times you’d see ducks swimming in or little squirrels running around.
But I walked into a charity shop one day and found this amazing white mug that I bought.
It’s not small but not very big either, not an immaculate white, but one closer to cream. The mug is very chunky and thick. I can even remember the first time I drank from that mug that I dropped some of its content all over me, because of its rounded lip[ I think it's supposed to be called a ''diner mug''] . ^_^
But what I loved about this mug was the vintage print on it. The image of a happy looking man, savoring his steamy cuppa’ coffee and with black letters surrounding him, the tempting message: Try our coffee.It’s delicious.
Now I have it at work with me. And every time I look at it it, I feel like I’m transported somewhere in the 60′ies, in this little restaurant where the waitress has a big happy grin on her face all the time and the jukebox plays the country’s favorite band: The Beatles.
It’s probably because of my addiction to vintage that I hold this mug so dear.

New Years Resolutions… Mission Aborted

Everybody knows how it’s like to welcome a New Year. When all the fun is packed, when the wrapping paper goes in the bin, when the Christmas presents are history, when the fireworks are just a great picture on your camera and the money is gone, all that is left (in most of the cases) is a big disappointment.
The feeling that there was supposed to be more to it and instead of lowering your expectations, you blame yourself.
It’s time to make some changes in your life so you start a list of new decisions:

I promise to stop eating chocolate.
I decided to spend less money and/or time on computer games.
I will force myself to loose weight.
I will finish reading the whole Bible this year.
I must stop drinking and partying.
It’s time to look for a proper job.
I am going to pray more and constantly fast
I will pass my drivers licence this year.
I will go to church more often.

It’s also very familiar to mostly everyone, that new years resolutions are something you stop considering a top priority after a while. At least in your 20′es (and early 30′es ).
So, instead of promising to yourself, or to God, or to other people in your life that you will change and by the time that it’s Valentine’s day you forget all about it, maybe it’s best not to decide on what changes you want to make.
Abort mission.
And allow time to make those changes in you that will eventually , at some point, become a routine, or a top priority.
I believe this is what some might call it becoming an adult. Or being mature.

When you are mature, you will start doing the things that really matter in your life and those insignificant changes that only concern you will be forgotten forever.

To me, 2012 is the second year in a cycle of many years when I decided not to decide new resolutions for the year to come.

Happy 2012 everyone! Have a good one! :-)

waiting under the tree .)

Îmi aduc aminte bine. Era pe vremea când nu aveai ce să vezi la televizor o zi întreagă şi când în sfârşit difuzau, ceva erau desene animate date de ruşi [noapte bună] (şi pe care le iubeam :X ), pe vremea când părinţii te trimiteau să le ţii locul la coada infernală unde se vindea pâine sau lapte. Eram mică (dar nu chiar aşa de mică) şi singura mea bucurie de Crăciun era bradul împodobit. Tatăl meu avea o plăcere deosebită să mă păcălească, în fiecare an, că nu va cumpăra brad. El de fapt îl cumpăra şi îl ascundea pe la cineva sau pe undeva, până în seara de ajun, când îmi făcea patul devreme şi mă trimetea să dorm.

Iar în dimineaţa de Crăciun, bradul -cu globuri scliptoare şi clopoţei gălăgioşi şi portocale şi mici coşuleţe umplute cu bomboane de brad- era exact ce aveam nevoie să văd. Nu cred că mă pasionau aşa mult cadourile de la “Moş Gerilă” cât bradul de Crăciun.  ^_^

Când am văzut wallpaperul acesta printre multe alte fundaluri oferite de Google, mi-am adus aminte cât de mult îmi plăcea să mă întind sub brad şi să privesc la el de jos, la toate globurile argintii şi aurii şi la betea şi la luminiţele colorate . Cumva, acela era locul meu preferat. Sub brad, ameţită de mirosul proaspăt de pin şi portocală, înconjurată de cele mai frumoase obiecte pe care nu aveam voie să le ating în tot timpul anului.

Asta se întâmpla cu mult timp înainte să Îl cunosc pe Cristos, când bucurille mele din preajma sărbătorilor nu aveau legătură cu nimic spiritual. Nu cred că auzisem niciodată de ce sărbătorim Crăciunul şi ce simboliza el. Aceasta era şi intenţia în acele vremi.

Însă astăzi am harul să ştiu şi să înţeleg că bucuria Crăciunului ar trebui să fie păstrată pe tot timpul anului. Bucuria că ni s-a născut un Mântuitor a cărui nume este Dumnezeu Tare, Părintele veşniciei, Domn al Păcii, Minunat, Sfeşnic, Mântuitor al sufletelor noastre.

Ca şi copil, mă bucuram de lucrurile sclipitoare care aveau importanţă pentru lumea în care trăiam, dar cred că şi atunci, ele prevesteau o Bucurie mai mare, pe carea aveam să o simt mai târziu, când am auzit pentru prima oară Vestea Bună.

Că mi s-a născut un Mântuitor care îmi poate da nu doar bucurie, dar şi pace. Si lumină… şi speranţă şi neprihănire şi viaţă veşnică. Acestea sunt luminiţele care îmi dau sens şi motiv să trăiesc. Acestea sunt minunatele parfumuri care îmi îmbată sufletul de bucurie. Că într-o zi, nimic din ce este astăzi pe acest pământ nu va mai conta. Doar sufletul meu pe care l-am dăruit unui Dumnezeu minunat şi bun şi plin de îndurare, care nu m-a dezamăgit niciodată.

Şi chiar dacă mai este o săptămână până la Crăciun,  îţi doresc un Crăciun liniştit şi binecuvântat. Cu parfum de portocală şi bucuria mântuirii sufletului tău. :-)

say NO to abortion !

sursa imaginii

Carpe diem Carpe Cristus

     Cu mult timp înainte de vremea Domnului Isus  şi după, multe popoare trăiau după legea aceasta: trăieşte clipa. Se crede[a] că viaţa pe pământ este[era] tot ce se poate trăi şi după moarte nu mai e[ra] nimic de aşteptat. De aceea mulţi se agăţau de acest principiu, trăind momentul după placul inimii şi atât.

Trăieşte clipa. Uită de ziua de mâine, azi contează, acum e momentul.Mâine poate nu va veni.Fă ce îţi place. Destrăbălarea a fost mereu la culme pentru fiecare generaţie în parte. Fie că trăiau în perioada lui Horaţiu, sau pe vremea lui Henry al VIII lea, sau în secolul XXI , acest stil de viaţă a fost şi probabil că va fi mereu în vogă.  

Carpe diem, quam minimum credula postero!    Trăiește-ți ziua de azi, nu te încrede în cea următoare!

Şi Domnul Isus a avut o filozofie similară de viaţă. Un fel de carpe diem dar pe care El îl numeşte altfel. Un stil de viaţă total diferit, care nu este deloc în vogă, până în ziua de azi, dar care presupune  alegere, autocontrol, determinare şi nu în ultimul rând Duh Sfânt. Pe când era încă în viaţă, a venit la Isus în miez de noapte un om învăţat, căruia îi era poate un pic frică de confraţii lui şi ideologiile lor despre viaţă. Însă înaintea lui Isus nu se teme să recunoască… ştim că eşti trimis de Dumnezeu, pentru că nimeni nu face ce faci Tu,dacă nu L-a trimis Dumnezeu. Şi totuşi pe Domnul nu Îl interesa ce cred oamenii despre El, ci să spună clar şi răspicat că ideologiile şi stilurile de viaţă trebuiesc schimbate. Nu prin a intra din nou în pântecul mamei şi a te naşte din nou, un om schimbat, ci prin înnoirea minţii. Prin “metanoia” *.  Trăieşte clipa prin a alege să îţi schimbi stilul de a gândi. Cristos a îndrăznit să spună despre Sine : “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” O afirmaţie care poate cu uşurinţă să răstoarne filozofia  lui Horaţiu. Cum să mai trăieşti clipa după placul tău, dacă este o [Singură] Cale, un Adevăr şi o Viaţă?  Dacă lucrurile se fac serioase şi din copii mici, ne trezim că suntem mari şi cu responsabilităţi căruia trebuie să le dăm de capăt, ar fi  nebunie curată să rămânem aceiaşi  iresponsabili** . Cristos a venit tocmai ca să ne arate că viaţa e serioasă. Că este Dumnezeu şi că nu mai suntem naivii care puteau să facă orice le făcea lor plăcere ,fără să existe consecinţe.  Pentru că în lipsa Căii, bâjbâim încoace şi încolo fără rost. Mergem pe orice cale vrem noi şi nu ne interesează unde ajungem, pentru că scopul nostru nu este Finalul ci prezentul.    Şi în lipsa Adevărului, nu ţinem cont de ce e adevărat şi ce nu, pentru că nu ne interesează Adevărul ci mijloacele prin care putem să fim victorioşi , eroi, bine văzuţi, perfecţi în ochii altora,fie ele adevărate sau false.   Iar Viaţa de dincolo prea puţin contează dacă nu ştii ce te aşteaptă şi ce se cere de la tine. Preferi să iţi iroseşti resursele pe viaţa asta, trăind la maxim fiecare moment, în orice mod vrei tu, ca atunci când ajungi la capăt, să nu regreţi nici o secundă.

Dar dacă necunoscutele acestea s-au luminat deodată şi Cristos afirmă cum nici un alt dumnezeu nu a afirmat până acum, că Viaţa, Adevărul  şi Calea sunt  prin El, atunci “carpe diem” îşi pierde cu totul sensul .   Isus a venit să ne transforme din copii mici, care nu ştiam  nimic despre viaţă şi Adevăr ‘- în oameni maturi, responsabili şi capabili să luăm decizii noi cu privire la stilul de viaţă,  în stare să redescoperim nevăzutul şi  să practicăm credinţa- pentru că [,[ credinţa e singura care poate distruge lumescul.

*METANOIA(greacă)  = schimbarea minţii sau a se razgândi, cu privire la realitatea spirituală personală.

** Iresponsabilitatea din acest post se referă strict la planul spiritual. A nu se confunda cu lipsa de moralitate sau orice altceva specific oamenilor  de orice altă orientare spirituală .

7 ani lipsă

Mă întreb, oare ce este mai important ? Să ai o diplomă , să fii licenţiat şi să pretinzi că eşti un intelectual sau să primeşti o educaţie care să te ajute oriunde mergi, printre orice fel de oameni?
Sunt în lumea asta mare oameni care nu au pus mâna în viaţa lor pe Codul Bunelor Maniere sau nu au intrat niciodată într-o sală de curs, însă ştiu să dea dovada că au primit o educaţie şi să îi respecte pe oamenii din jurul lor, chiar dacă le-ar fi superiori.

Dar sunt şi aceia care au tocit papucii [ cumpăraţi de mami şi tati ] pe străzile oraşului şi pe băncile facultăţii, însă nu s-a lipit mare lucru de ei. Oameni care nu ştiu să îşi controleze accesele de mânie şi nici nu ştiu să dea dovadă de decenţă şi respect faţă de cei în vârstă.Oameni din ăştia sunt atât de mulţi că e imposibil să nu te întâlneşti cu ei într-o viaţă de om.

Mie mi se pare că a fi educat nu înseamnă să ai diplomă de absolvent de Facultate. Să fii educat nu înseamnă să ai mai mulţi bani ca alţii şi să te lauzi cu ei.
Să fii educat nu înseamnă să ştii să returnezi “pay back time-ul”.
Sau… poate că am ajuns la stadiul în care normalul a devenit anormal şi invers.Poate e ceva în neregulă cu gândirea mea. Poate că educaţia a evoluat după posibilităţi şi nevoi( thanks be to that bloke, C.Darwin ) şi trebuie să luăm în considerare faptul că pe zi ce trece, generaţiile noi şi vechi, se iau după moralele implementate de societate…Societatea de azi, care încearcă din răsputeri să facă din noi nişte animale care se zbat să ajungă până sus, dând din coate, lăsând modestia şi bunul simţ pe seama celor slabi şi luând în braţe compromisul de toate felurile. Nu mai există nici decenţă, nici bun simţ, nici educaţie.
Copilului i se dă voie de mic să îşi spună părerea, să fie îndrăzneţ, să se descurce. Iar când ajunge mare, devine exact ceea ce a fost învăţat să fie.

Personal, refuz să îmbrăţişez acest fel de gândire. Cred că lumea este suficient de mare să încapă în ea şi cei slabi şi cei tari. Şi cei tineri şi cei bătrâni.Şi intelectualii cât şi pariile societăţii. Nu ştiu de ce, dar cred că este nevoie şi de una şi de alta ca să putem fi o lume completă.
Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim nişte perfecţi, ar fi făcut din noi nişte roboţi.

În schimb, suntem oameni. Iar oamenii au dreptul să fie Oameni, cu slăbiciuni, cu greşeli, cu lipsuri.
E adevărat că tot oamenii au dreptul (liberul arbitru) să îmbrăţişeze nesimţirea şi compromisul şi lipsa de educaţie de care tot mai des dau dovadă. Dar chiar este nevoie ? Sau până la urmă depinde de cât de mult te interesează interacţiunea cu oamenii din jurul tău. De cât de mult ţii la ei, de cât de mult te interesează să le fii aproape, de cât de mult înteneric sau lumină se află înlăuntrul tău.

Educaţia nu se câştigă ca pe o diplomă. Se învaţă, prin munca şi influenţa părinţilor în copilăria ta. Şi apoi se păstrează.
Bineînţeles, după câtă lumină ai în tărtăcuţă .)

Pe marginea prăpastiei

Când un şofer porneşte la drum lung, îşi alege cu atenţie ruta şi caută să îi fie cât mai simplu. Dacă vrea şi dacă poate, va evita orice s-ar părea primejdios în orice fel. Mă gândesc uneori că atunci [,] când Dumnezeu a pus înaintea omului nişte bariere, acestea erau menite să îl păzească de ceva rău. Vechiul Testament ne dă exemplu de legi cu privire la mâncarea permisăşi nepermisă, de izolarea leproşilor sau a oricărui om „necurat”, dar şi de legi speciale: Să nu comiţi adulter. Să nu furi. Să nu minţi. Neascularea de aceste oprelişti a fost numită păcat. Oprelişti menite să ne ţină în viaţă, fie că e vorba de cea firească sau cea spirituală.
Omul însă, de când e el, are impresia că aceste oprelişti îl fac pe nefericit. Să stai în carantină separat de cei din poporul tău, pentru că ai pus mâna pe un hoit? Nici măcar să nu îţi săruţi nevasta de noapte bună, pentru simplul fapt că este în periaoda ei de necurăţie? Să spun adevărul aproapelui meu, ca să ies eu rău? Să nu iau ce îmi place mie, musai acum, când nu mă vede nimeni? Cu siguranţă că Dumnezeu vrea să îmi chinui sufletul aici pe pământ.
Oare aşa să fie? Dumnezeu are oare satisfacţia să ne vadă chinuindu-ne sufletul ascultând de El? Să fie acesta scopul Lui principal?
Sau poate că El vrea să mă păzească de orice este rău pentru mine? Dumnezeu vrea ca eu să trăiesc în armonie cu fratele (aproapele) meu. Dumnezeu vrea ca eu să trăiesc sănătos.Dumnezeu vrea ca eu să am viaţă din belşug . Dumnezeu mă iubeşte şi vrea ca iubirea care o revarsă El peste mine, eu să o revărs peste alţii. Fariseii au înţeles greşit aceste oprelişti puse de Dumnezeu peste ei şi deşi au căutat să fie supuşi lui Dumnezeu, au făcut-o în felul lor. Ţinându-se desprte de păcat, dar asigurându-se că şi restul comunităţii vede asta, ca să îl privească cu admiraţie. Dând corect zeciuiala din tot ce deţine, până la mărar şi chimen, dar asigurându-se că nici o sămânţă în plus nu scapă în „punga” Domnului. Postind, după Legea Domnului, de la apus până la apus, dar în aşa fel încât să ştie toată lumea din jurul lui şi să îşi întoarcă privirile după el pe stradă, pentru că fariseu ca el nu mai este în toată cetatea.
Şi totuşi, ce treabă are fariseul cu şoferul plecat la drum lung şi cu poruncile pe care ni le dă Dumnezeu ca să nu le încălcăm? …Ajung şi-acolo.
Pentru că mi-a venit în minte comparaţia asta. Soferul plecat la drum lung, care ajunge inevitabil într-o zonă primejdioasă, cu un hău mare deschizându-se pe o parte a şoselei, va face tot posibilul să stea cât mai departe de hău. Cât de departe poate.Asta dacă este în deplinătatea facultăţilor mintale şi nu are gânduri sinucigaşe. Nici un om normal la cap nu va gândi că poate, dacă e (super)atent, va merge cu uşurinţă foarte aproape de prăpastie, fără să cadă în ea.
Dar -ca şi fariseul, omul care de când e el- are impresia că Dumnezeu vrea să îl ţină nefericit, va ţine aroape de limitele lui Dumnezeu, până acolo unde ştie el că e bine să meargă fără să fie în pericol de moarte. Este omul care mereu îşi pune întrebarea „ până unde este păcat să merg şi de unde am undă verde, în toată treaba asta? ”
Dumnezeu îmi zice să nu fac asta. Dar până acolo, am voie să fac orice altceva vreau eu (fiecare să pună în locul lui „asta” ce ştie el/ea că trage mai mult la cântar). Am gândit şi eu de multe ori aşa. Sunt sigură ca toţi gândim aşa. Asta e dovada unei minţi încă vechi, încă neschimbate de dragostea lui Cristos.Asta e dovada că suntem ignoranţi cu privire la păcat, că mai mult ne interesează persoana noastră decât binele aproapelui. Asta înseamnă că undeva acolo, vrem să fim fericiţi în modul nostru egoist de a fi fericiţi şi nu după standardele lui Isus.Asta înseamnă că suntem atraşi de prăpastie ca şi şoferul nesăbuit care găseşte plăcere în a conduce aproape de hău şi pe care îl catalogăm cu uşurinţă „nebun”. Asta este întâi o judecată la adresa mea. Pe mine(m-am văzut şi) mă văd că sunt aceea căreia îi place să stea la limita dintre păcat şi orânduială, pentru că sunt prea comodă să trăiesc în felul Lui Dumnezeu. Poate că uneori nu (vreau să) văd limitele. Dar aş vrea să le văd mai clar şi să mă îndrept. Nu din obligaţie, ci pentru că ştiu că Tata are un plan minunat pentru viaţa mea şi că tot ceea ce permite El să mi se întâmple, sau tot ceea ce imi cere să fac, nu este ca să fiu eu nefericită ci ca să îmi fie bine.

Testul lui Charles Darwin

Revista Time spunea într-o ediţie la sfârşitul anului 1999, în „Charles Darwin, Iconoclastul Secolului” că [el] nu a vrut să-L omoare pe Dumnezeu(aşa s-a exprimat el cândva). Dar a făcut-o.”
Unii ar spune că această afirmaţie este prea îndrăzneaţă, dar luând în calcul teoria „descoperită” de el şi scoasă în lume ca fiind adevărată , luând în calcul că foarte mulţi au luat în considerare aceste învăţături şi au ajuns să adopte scepticismul , atunci mulţi pot să zică cu toată convingerea că Darwin a rupt legătura omului cu Dumnezeu.
Nu poţi să crezi în teoria darwinistă şi în creaţionism în acelaşi timp. Asta este sigur.
Darwin, deşi nu a fost complet sigur de modul cum a apărut viaţa pe Pământ, a încercat să explice evoluţia formelor simple de viaţă pe perioade lungi de timp până la stadiul unor forme de viaţă complexe. El s-a bazat şi pe faptul că în timp, descoperirile viitoare şi munca altor oameni de ştiinţă vor face teoria macroevoluţiei să fie înţeleasă şi demonstrată în procent de 100%
În anii 70’ David Raup scrie în „Conflicte între Darwin şi Paleontologie” că după aproximativ 120 de ani după Darwin, cunoştinţele despre fosile sunt cu mult mai dezvoltate şi cu toate acestea, situaţia rămâne neschimbată. „Dispunem chiar de mai puţine exemple de tranziţie evoluţionistă decât în vremea lui Darwin”.

În roci care sunt vechi de 570.000.000 de ani au apărut brusc aproape toate speciile animale formate complet „fără nici o urmă a strămoşilor evolutivi pe care-i cer darwiniştii” (Philip E. Johnson, în „Darwin on trial”)
Chiar Darwin recunoaşte în „Originea speciilor” :
„Dacă s-ar putea demonstra că există un organ complex care nu s-a putut forma prin modificări succesive multiple şi abia sesizabile, atunci teoria mea s-ar spulbera.”
Gândacul bombardier are în componenţă un mecanism de apărare complex. Nişte glande care secretă apă oxigenată şi hidrochinonă şi se colectează într-un rezervor care se deschide printr-un valvă într-o cameră de reacţie acoperită de nişte celule care secretă catalază şi peroxidază.
Când se simte ameninţat, gândacul eliberează cei doi reactanţi printr-o valvă in camera cu cele două enzime. Combinate, reactanţii dau naştere unei reacţii chimice violente ridicându-se la o temperatură apropiată cu cea de fierbere.
Mai multe explicaţii despre mecanismul de apărare aici

Dacă în codul genetic nu ar fi fost înscrisă informaţia pentru formarea veziculelor, a glandelor, a secreţiei de apă oxigenată şi hidrochinonă,secreţia de enzime, conexiunile nervoase, formarea muschilor, atunci ar fi fost imposibil pentru acest gândac să existe şi să evolueze prin modificări „succesive multiple şi abia sesizabile” în altceva decât o specie de gândaci sinucigaşi.
Evident că acest exemplu a fost ridicat de alţii până acum şi sunt sigură că sunt mulţi care mă pot contrazice cu uşurinţă.
Cred însă afirmaţia lui Michael Denton, specialist in biologie moleculară, că teoria evoluţiei „mai este încă, aşa cum a fost şi în vremea lui Darwin, o ipoteză foarte speculativă, fără nici un suport real direct şi foarte departe de acea axiomă evidentă în sine, pe care unii din susţinătorii ei mai agresivi ar vrea ca noi s-o credem.”
Orice mecanism complex are un Proiectant.Este imposibil ca universul cu tot ce conţine el, să nu aibă un Proiectant Inteligent. Este imposibil , din punctul meu de vedere, ca lumea pe care o vedem noi, cu complexitatea ei să fi ajuns la stadiul ei, din nimic, fără ajutor din exterior.
Nu poţi să te uiţi la o vioară găsită pe malul mării şi să spui că a apărut acolo din senin şi că nimeni nu i-a dat forma pe care o are. Tot aşa, o floare, un câine, un copac, un fir de iarbă, fiinţa umană , nu le poţi privi fără să admiţi în adâncul cel mai adânc al fiinţei tale că au un Creator.
“Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le -a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. “ Pavel în Epistola sa către Romani.

Baby

A worried woman went to her gynecologist and said: ‘Doctor, I have a serious problem and desperately need your help! My baby is not even 1 year old and I’m pregnant again. I don’t want kids so close together. So the doctor said: ‘Ok and what do you want me to do?’ She said: ‘I want you to end my pregnancy, and I’m counting on your help with this.’ The doctor thought for a little, and after some silence he said to the lady: ‘I think I have a better solution for your problem. It’s less dangerous for you too.’ She smiled, thinking that the doctor was going to accept her request. Then he continued: ‘You see, in order for you not to have to take care 2 babies at the same time, let’s kill the one in your arms. This way, you could rest some before the other one is born. If we’re going to kill one of them, it doesn’t matter which one it is. There would be no risk for your body if you chose the one in your arms. The lady was horrified and said: ‘No doctor! How terrible! It’s a crime to kill a child! ‘I agree’, the doctor replied. ‘But you seemed to be OK with it, so I thought maybe that was the best solution.’ The doctor smiled, realizing that he had made his point. He convinced the mom that there is no difference in killing a child that’s already been born and one that’s still in the womb. The crime is the same! “Love says I sacrifice myself for the good of the other person. Abortion says I sacrifice the other person for the good of myself…” Jesus sacrificed Himself for the good of sinners! That’s perfect love! -unkown

sursa textului: by: Mike Alder

I write like…

Basically, this site asks you to paste some of your writing and it analyzes it for you and recognizes your writing style.
Must admit I wasn’t so sure about it. But I gave it a try and not just once.4 out of 5 tests told me this:

I write like
James Joyce

I Write Like by Mémoires, journal software. Analyze your writing!

Kind of intersting, isn’t it? However, as intersting as it looks, I believe it’s more apropriate to ego boosting than a standard of measurement for real tallent.

adevărul spus pe jumătate

Satan satan, tatăl minciunii, spune cîteodată adevărul. Însă numai pe jumătate. Încă de la început, când Dumnezeu porunceşte omului să nu se atingă de pomul cunoştinţei binelui şi răului, satan îl amăgeşte pe om cu un adevăr parţial. “Hotărât lucru că nu veţi muri, ci vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
Desigur că adevărul lui Dumnezeu privea moartea spirituală (prin căderea lui în păcat).Dar satan a ascuns această realitate cu ceva mai “frumos”, mai “strălucit”. satan este un maestru când vine vorba de a spune unui copil de Dumnezeu “adevărul”.Un adevăr general valabil care se aplică în viaţa oricărui om de pe pământ.

satan îţi spune “cu uşurinţă” adevărul despre tine. Cum că nu ai valoare.
Dar Cristos zice: dacă din pietre pot să fac slujitori, cu atât mai mult pot din tine. EU chem pe nume lucrurile mici, ba chiar lucrurile care (aparent) nu sunt, ca să le fac de ruşine pe acelea care sunt.

satan “îţi deschide ochii” ca să îţi arate adevărul despre păcat. Păcatul nu este nimic, cu siguranţă păcatul nu te va ucide ci te va împlini.
Isus Cristos a spus în schimb că nici ucigaşul, nici mincinosul nu vor ajunge în Împărăţia Lui Dumnezeu.

satan te va convinge să îţi spună că ai tot timpul din lume să te pocăieşti de păcatele tale. La bătrâneţe, când nu mai ai nimic de pierdut.
Isus te îndeamnă să te pocăieşti azi. “Azi, dacă auzi chemarea la mântuire, nu îţi împietri inima, ci vino la El.”

Şi, minciuna cea mai cea . satan te va minţi că atunci când devii creştin, ţi se termină viaţa. Că te aşteaptă numai necaz şi strâmtorări. Că nu vor mai fi soluţii pentru problemele tale şi că durerea va fi continuă.

Însă Dumnezeu, care cunoaşte Adevărul în întregime, te îndeamnă să fii credincios. Pentru că în lume, toţi oamenii au necazuri. Dar cu Hristos primeşti putere să urci munţii cu încredere în El şi că după norii negri, Soarele este strălucitor.
Da, în lume vei avea necazuri, dar El a biruit lumea ca să fie lângă tine în necazul tău. El a pregătit şi binecuvântări, şi soluţii la problemele noastre importante.
Cu nici un chip El nu îşi va lăsa copiii. Cu nici un chip El nu va îngădui să fim singuri. Nimic nu ne va despărţi de dragostea lui Hristos.

Acesta e adevărul Lui Dumnezeu, adevărul întreg şi nealterat: Iată că Eu voi fi cu voi, în toate zilele, până la sfârşit.

Lauda

M-a învăţat Dumnezeu în ultima vreme un lucru, cred eu important despre laudă.
Lauda pe care o considerăm noi plăcută Lui Dumnezeu, este de cele mai multe ori aceea izvorâtă dintr-o adâncă mulţumire faţă de El, pentru că ne simţim binecuvântaţi de El fireşte sau spiritual.
Dumnezeu ne-a dat mântuire şi pentru asta trebuie să Îi mulţumim.
Dumnezeu ne-a dat sănătate, sau putere să muncim, sau putere să iertăm sau anumite bunuri materiale. Şi se cuvine să Îi mulţumim.

Dar atunci când vezi că în viaţa ta sunt lucruri care “nu se întâmplă”, lucruri pe care nu le înţelegi, atunci când poate simţi că nu ai pentru ce să Îi mulţumeşti şi să Îl lauzi, atunci, cred că vrea Domnul să Îl lăudam mai cu drag. :)
Asta, este o laudă plăcută Lui Dumnezeu şi care izvorăşte din credinţă. Credinţa că Dumnezeu este Stăpân, că El ştie toate lucrurile din viaţa ta şi că nici un fir de păr nu îţi cade fără ştiinţa lui.
Să crezi că El are o Soluţie pentru viaţa ta, chiar dacă nu o vezi.
Să Îl lauzi pe Dumnezeu atunci când nu mai poţi să Îl lauzi. Să te rogi, atunci când nu te mai poţi ruga…
Să cânţi, atunci când nu mai poţi cânta cu toată inima.
Să Îi mulţumeşti pentru tot ce ai şi ce nu ai.
La asta cred că sunt chemaţi copiii Lui Dumnezeu atunci când sunt într-o încercare din care poate nu mai văd ieşirea. Sau atunci când le este greu să înţeleagă voia Lui în viaţa lor.
Sau atunci când aşteaptă un răspuns din partea Lui şi acel răspuns nu mai vine.
Sau atunci când nu mai cred.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne îndeamnă să ne ridicăm în capul oaselor şi să Îi dăm Slava şi Cinstea care I se cuvine.
Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune să fim credincioşi, nu necredincioşi. Asta, cred eu, înseamnă să te lupţi în fiecare zi cu cel rău, să crezi în promisiunea lui Cristos şi să fii biruitor.
Această formă de laudă este o armă puternică faţă de vrăjmaş. Pentru că arată ascultare şi supunere faţă de căile Lui. Şi dacă Îl lauzi pe El atunci când nu găseşti rost la suferinţă, Dumnezeu vine să stea de vorbă cu tine, să te încurajeze,să te ridice, să îţi dea un viitor şi o nădejde. Şi o pace imensă.Şi bucurie. Şi mai multă credinţă decât ai avut înainte.

a fi sau a nu fi…

Am auzit de curând de o conferinţă locală organizată de o biserică din Iaşi, care avea să atingă subiectul căsătoriei şi a celibatului. Care ar fi, alegerea cea mai bună, pentru acei creştini care încă nu au făcut acest pas “decisiv”? Conferinţa a fost accesibilă tuturor din Moldova, drept pentru care au venit şi din alte oraşe.
Eu, nu am avut posibilitatea să merg, pentru că aveam alte angajamente însă, am întrebat pe cineva despre care ştiam că s-a dus, să îmi spună cum a fost. Şi pe lângă ideile bune şi folositoare care s-au spus, la una din grupele de discuţii, am auzit despre un mic incident care mi-a atras atenţia în mod deosebit.
De obicei nu fac asta. Să mă apuc să judec vorbele altora pentru simplul fapt că nu sunt de acord cu spusele lor. Cred că fiecare are dreptul şi liberatea să creadă ce doreşte. Fie el penticostal, ateu, ortodox, sau ce-a fi. Însă de data aceasta am gândit că este o temă care merită puţină dezbatere. Sau măcar o umilă părere personală, pe care -bineînţeles, nu vreau să o impun nimănui.

Un anume tânăr, la această discuţie, întreabă cum poate şti cineva că persoana cu care se va căsători (dacă a ales-o deja) este cea hotărâtă de Dumnezeu pentru tine? O întrebare foarte legitimă, cred eu.
Răspunsul care a venit, foarte categoric, a fost că Dumnezeu nu ştie ce are să se întâmple dinainte ca un lucru să se întâmple. Că dacă ar fi aşa, am fi nişte păpuşi cu sfori într-un teatru ieftin de Caragiale.
În plus, Dumnezeu a avut poate în vedere anumite excepţii, dar noi, oamenii de rând, oamenii obişnuiţi, nu suntem excepţii, deci să nu avem pretenţia că suntem “buricul pământului” şi că am putea fi asemenea cu Moise, Iosif, Iacov, Daniel, Ghedeon, Pavel, Petru şi mulţi alţii.

Dumnezeu, cu toate calităţile şi atribuţiile lui de Dumnezeu, NU ŞTIE ce are să se întâmple dinainte?
E adevărat că în Biblie sunt multe versete care pot fi interpretate şi pro şi contra.
“Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat” .Acesta este doar un exemplu, din care putem înţelege ce vrem.
Dumnezeu, nu ţine cont de nimic şi dă mântuire cui vrea El, cui hotărăşte El.

Romani 8.30, scos din context ne face să înţelegem că Dumnezeu pe unii i-a hotărât să îi proslăvească(să îi mântuiască). Iar pe alţii nu. Citit în contexz însă, vedem că Dumnezeu este bun. Şi încă, Dumnezeu este Dumnezeu.

Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit.

Dumnezeu, in Atotputernicia lui, Atotcunoaşterea Lui, ca un Dumnezeu care stă înafara timpului şi a spaţiului în care suntem noi închişi, de acolo El poate vedea tot ce se întâmplă, de la Alpha până la Omega.
În acelaşi moment, Dumnezeu poate să îl vadă pe Adam, gol în grădină, ascunzându-se pentru că nesocotise porunca Creatorului Său, îl vede şi pe Iona în burta peştelui, după ce a încercat să fugă de lucrarea la care fusese chemat. Îl vede pe Isus răstignit pe o cruce, cerând să bea şi totodată, vede sfârşitul tuturor lucrurilor care vor sa vină.

Dumnezeu vede timpul-trecutul şi viitorul- şi îl vede cu toate variaţiile lui, în funcţie de ceea ce alegem noi.Pentru că El este Atotştiutor. Asta nu înseamnă că dacă ştie totul şi controlează totul. Preştiinţa lui Dumnezeu se referă la faptul că Dumnezeu ne cunoaşte trecut , prezent şi viitor.
Şi cum pentru El timpul nu există, El vede produsul final înainte ca El să fie început. ( I.Oprică )

Şi pentru că vede produsul final, El poată hotărî cine este sau nu mântuit.Pe baza a ceea ce ştie despre mine. Nu pentru că vrea să mă controleze. Nu pentru că aş fi o păpusă cu sfori pe care să o aibă oricând la dispozitia lui. Asta (libertatea de a alege) este cea mai mare dovadă de respect a Lui, pentru fiinţa umană.
Milton zice in Paradisul pierdut “libertatea de alegere a fost dovada de iubire a lui Dumnezeu.”
Aşa “decide” Dumnezeu cu cine mă voi căsători.
Aşa “decide” Dumnezeu ce viitor voi avea, ce facultate voi face.

Dumnezeu ştie. Dar asta nu înseamnă că va intra cu bocancii în viaţa ta. Chiar şi când e vorba de ceva important cum ar fi mântuirea ta. Satan face asta. el intră în viaţa ta cu tot ce are, cu cea mai mare pereche de bocanci pe care îi găseşte.

Şi da. Sunt o excepţie.Toţi suntem excepţii, pentru că suntem fii şi fiice de Împărat.
Satan e cel care îţi spune că tu eşti un nimic, că nu contezi nici cât negru sub unghie. Satan e cel care îţi zice “vezi-ţi de lungul nasului, pentru că nu eşti buricul pământului”.
Dumnezeu te vede important, iubit, preţuit şi respectat. El te ştie.Te cunoaşte.El dă oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta. Te iubeşte.Dacă nu te iubea, nu murea pentru tine. Dacă nu mă cunoştea, nu mă chema şi nu mă numea “preaiubită a Lui Cristos”.

A fi? Sau a nu fi?
Eu aleg să cred că sunt. Că El cunoaşte TOTUL despre mine, şi cu toate astea, a ales să moară pentru mine, cu toată cloaca şi mizeria din viaţa mea.
Eu aleg să cred că sunt centru universului Lui.
Eu aleg să cred că sunt proslăvită prin faptul că El cunoaşte fiecare clipă şi minut din viaţa mea.
Eu, aleg să cred într-un Dumnezeu al celor care vor să fie călăuziţi şi cunoscuţi de El.

Providenţa divină

<

Răspunsul lui Dumnezeu către Iov într-o coajă de nucă:
Providenţa divină este un mister pe care numai Dumnezeu îl poate înţelege şi aparţine ”Enciclopediei Ignoranţei Teologice” dintr-un simplu motiv- nici o fiinţă umană, trăind într-un spaţiu temporal pe o planetă rebelă, orb faţă de realitaţile unei lumi nevăzute – nu are capacitatea să înţeleagă asemenea răspunsuri.

Mic Dejun la Tiffany

Holly Golightly: Ştii zilele alea când ai nişte stări de anxietate?
Paul Varjak: Anxietate, sau când eşti deprimat?
Holly Golightly: Nu. Eşti deprimat din cauză că te’ai îngrăşat şi poate că a plouat de prea mult timp.Şi pur şi simplu eşti trist. Stările de anxietate sunt oribile. Deodată îţi este frică şi nu ştii de ce anume îţi este frică. Ai avut vreodată sentimentul ăsta?
Paul Varjak: Sigur.
Holly Golightly: Lucrul care mă ajută cel mai mult e să mă sui într-un taxi şi să mă duc la Tiffany. Mă linişteşte pe loc tihna şi splendoarea locului; nu ţi se poate întîmpla nimic rău acolo, nu alături de acei domni amabili şi bine îmbrăcaţi, în mireasma aceea plăcută de argint şi de portvizite de crocodil. Dacă aş putea găsi un loc în viaţa reală în care să mă simt ca la Tiffany,atunci…atunci aş cumpăra nişte mobilă şi aş boteza pisica.

Paul Varjak: Ştii ce e în neregulă cu tine, Domnişoară Care-ţi’o-fi-numele? Eşti o laşă, nu ai pic de curaj.Ţi-e teamă să îţi ridici bărbia-n sus şi să zici: ”Okay, viaţa se întamplă pe bune, oamenii se îndrăgostesc,oamenii aparţin unul altuia, pentru că asta e singura şansă a cuiva la o fericire reală” . Îţi spui că eşti un spirit liber, o sălbăticiune, şi eşti îngrozită că cineva o să te închidă într-o colivie. Bine drăguţo, tu deja te afli într-o cuşcă. Tu ţi-ai construit-o singură. Şi nu-i legată în Vest de Tulip, Texas sau în Est de ţinutul Somalez. E oriunde te duci.Pentru că nu contează unde fugi, până la urmă tot de tine dai. (scoate inelul şi îl aruncă în poala Holly’ei)
Paul Varjak: Uite. Am purtat ăsta cu mine luni întregi. Nu-l mai vreau.

Paul Varjak: Te iubesc
Holly Golightly: Şi ce dacă?
Paul Varjak: Şi ce dacă? Nu e destul? Te iubesc, îmi aparţii.
Holly Golightly: [cu lacrimi în ochi] Nu. Oamenii nu aparţin altor oameni
Holly Golightly: Nu voi lăsa pe NIMENI să mă pună într-o colivie.
Paul Varjak: Eu nu vreau să te pun într-o colivie.Vreau să te iubesc!

Filmul “Mic dejun la Tiffany” l-am văzut de ceva vreme, să fie vreo două luni de atunci, şi îmi propusesem să scot la iveală melodramatismul lui. Între timp, pentru că nu am scris “la cald” am uitat sentimentul şi mi-am pierdut ideile.
Joacă în film nume mari ale filmului American şi una dintre artistele mele preferate. Audrey Hepburn a jucat în roluri pe care poate unii (mai ales contemporanii mei mai tinerei ca mine) le-ar numi “filme plicticoase”, dar dacă vrei cu adevărat  să vezi un film bun din toate punctele de vedere, atunci filmele vechi sunt o foarte bună alegere.

Nu ştiu ce anume mi-a plăcut. Poate doar de Audrey. Poate şi faptul că personajul ei a reuşit într-un final să se identifice, să vadă realitatea şi să îşi schimbe stilul de gândire- şi de trai (ce-i drept,  spre final, însă mai bine mai târziu decât niciodată). Şi importanţa perseverenţei prietenilor îşi are loc aici. Prietenul Adevărat este acela care nu renunţă la tine, oricât de căpos ai fi. Oricât de anapoda, oricât de ciudat, oricât de greu de urnit din rădăcinile în care te-ai plantat.

În fine, am vrut să vă zic despre “Breakfast at Tiffany’s” dar poate că ar fi mai bine să las timp pentru cei care vor să vadă filmul să o facă şi apoi, să vină cu părerile lor personale. Here, of course. :D

goana după fericire

Dacă fericirea ar fi aşa de usor de atins, toată lumea ar bea Coca Cola. Pentru că ea dăruieşte fericire de 125 de ani, tuturor.Adică tuturor care o beau, bineînţeles.

Nu ştiu, cum s-a ajuns aici. De când stă “Coca Cola” lângă “fericire” de parcă un pahar de zeamă acidă cu nişte gheaţă ţi-ar împlini viaţa? De parcă ar fi vorba de o viaţă lipsită de griji, măcar că o viaţă fără griji nu e (după părerea mea) fericirea.

Să dăm fuga deci? La primul magazin care vinde “fericirea”, până nu se răsuflă ? :)

Crez

”Îmi trăiesc viaţa în conformitate cu aceaste credinţă
Dumnezeu nu există
Este o nebunie să crezi
Că există un Dumnezeu Suveran cu un plan pentru univers
Că un Dumnezeu Atotputernic are un scop la durerea şi suferinţa din lume
Este totuşi un gând liniştitor
Doar un gând inşelător
Este
Că oamenii pot face tot ce îşi doresc ei fără consecinţe eterne
Ideea că
Merit Iadul
Din cauza păcatului
Este o minciună menită să mă facă un sclav pentru cei la putere

Existenta noastră nu are nici scop, nici menire
Într-o lume fără Dumnezeu
Există libertatea să fiu cine vreau să fiu
Dar cu Dumnezeu
Viaţa este un ciclu nesfârşit de vină şi ruşine
Fără Dumnezeu
Totul este BINE
Este ridicol să cred că
Sunt pierdut şi am nevoie să fiu salvat “
Aşa credeam eu înainte ca Hristos să îmi deschidă ochii,
să îmi schimbe inima şi să îmi inverseze gândirea:
Sunt pierdut şi am nevoie să fiu salvat
Este ridicol să cred că
Totul este BINE
Fără Dumnezeu
Viaţa este un ciclu nesfârşit de vină şi ruşine
Dar cu Dumnezeu
Există libertatea să fiu cine vreau să fiu
Într-o lume fără Dumnezeu
Existenţa noastră nu are nici scop, nici menire

Este o minciună menită să mă facă un sclav pentru cei la putere
Din cauza păcatului
Merit Iadul
Ideea că
Oamenii pot face tot ce îşi doresc ei fără consecinţe eterne
Este
Doar un gând inşelător
Este totuşi un gând liniştitor
Că un Dumnezeu Atotputernic are un scop la durerea şi suferinţa din lume
Că există un Dumnezeu Suveran cu un plan pentru Univers
Este o nebunie să crezi

Îmi trăiesc viaţa în conformitate cu aceaste credinţă !”

text tradus din sermonspice.com

Curs de Consiliere Creştină la Iaşi

” CURS DE CONSILIERE CREŞTINĂ” recunoscut de ACCR – Asociația Consilierilor Creştini din România – se organizează la Iaşi, în perioada 25-26 martie 2011

Ce este acest curs?
• Cursurile BTI sunt considerate a fi printre cele mai respectate şi căutate cursuri profesionale din Anglia cât şi România, în ţară la noi fiind predate de persoane instruite de Asociaţia Consilierilor Creştini
• Pe tot cuprinsul acestui curs se pune un accent deosebit pe principiile biblice.

Cine poate participa?
Cursul este recomandat tuturor persoanelor peste 18 ani interesate de consilierea creştină, care doresc să-ţi dezvolte în mod profesional abilităţile fundamentale de consiliere pentru a fi cât mai bine echipaşi în slujire şi practică.

Ce obţin dacă particip?
• O bază teoretică si practică profesionala în consilierea creştină
• Competentele fundamentale în consilierea creştină
• Dezvoltare personală
• Certificat recunoscut de BTC – Anglia şi Asociaţia Consilierilor Creştini din Romania.

Structura cursului: cursul va fi împărţit în 4 sesiuni, câte o sesiune pe lună (4 luni consecutiv)

Taxa de participare/sesiune: 50 RON/sesiune, (pentru studenşi reducere 20%)

Traineri:

• Ştefania Botez (psiholog, trainer ACCR, psihoterapeut în formare în terapia de cuplu şi familie)

• Ligia Apăscăriţei (psiholog, master în psihologia si psihoterapia de cuplu şi familie, trainer ACCR)

Ce trebuie să fac?
• Înscrie-te pe adresa de email: accro_iasi@yahoo.com sau la numarul de telefon: 0767 908 389 (Cătălina Apostol, secretar ACCR Iaşi) şi completând un formular de înscriere
• Adu cu tine: o scrisoare de motivaţie şi o recomandare din partea unui lider din biserica/ONG/lucrarea în care activezi.

Alte detalii despre curs pe site-ul ACC-România . Detalii despre locatie vor fi oferite ulterior.

DATA LIMITĂ ÎNSCRIERI: 23 martie 2011

Vă aşteptăm!

Sfaturi

Femeii i-a dat Dumnezeu înţelepciune cum i-a dat bărbatului putere.
Numai că deseori bărbatul foloseşte puterea ca să domine iar femeia foloseşte înţelepciunea ca să manipuleze.

Femeia are înţelepciune pentru a şti cum să se poarte cu bărbatul şi copiii ei, iar bărbatul are puterea să protejeze familia şi să muncească pentru pâine.
Femeia nu trebuie să fie frumoasă dar proastă pentru a fi apreciată, protejată şi feminină.Ea trebuie să se folosească de înţelepciune în tot ce face, să nu vorbească mult (ca să aibă acea doză de mister), să fie blândă când vorbeşte ca bărbatul să nu simtă nevoia ca de faţă cu femeia lui să se folosească de puterea pe care o are.
Lasă-l pe el să aibă ultimul cuvânt, să fie în glorie, în putere. Dacă-ţi cere ajutorul, oferă-l de jos, fără să te simţi umilită; lasă-l să-şi dea singur seama de înţelepciunea ta, nu căuta tot timpul să-i arăţi că tu eşti mai înţeleaptă ca el, pentru că atunci va simţi nevoia să se lupte cu tine şi nu te va mai proteja.
Tu nu poţi să faci faţă puterii lui, aşa că nu lupta cu el. Luptă pentru el. Împreună cu el. Asta înseamnă “ajutorul potrivit”.
“Ajutorul” nu caută slava lui şi să aibă el dreptate; ci ajutorul, prin însuşi numele pe care-l poartă este pentru a creşte slava celui pe care-l ajută.Aşa că ridică-l pe el şi te vei ridica pe tine.
Dacă nu-şi arăţi înţelepciunea, nu înseamnă că eşti vicleană sau manipulatoare ci doar o foloseşti când cel de lângă tine are nevoie de ea pentru a-şi face datoria.
Este treaba lui să îşi protejeze familia si să conducă. Iar tu, nu te băga în treaba lui decât atunci când îţi cere ajutorul sau când simţi că are nevoie de el (şi nu, el nu are tot timpul nevoie de ajutorul tău).
În rest, foloseşte-ţi înţelepciunea pentru a-l ridica, mângâia, încuraja, pentru a avea grijă de relaţia din casă, pentru a educa copiii şi pentru a te educa pe tine să fii ceea ce ei au nevoie.
Treaba ta nu este mai prejos de a lui ci pur şi simplu diferită. Tu simţi nevoie să fii protejată şi el simte nevoia să te protejeze.

Odată cu decăderea lumii totuşi, lucrurile s-au schimbat oarecum.Ne aflăm într-un cerc vicios.
Femeia nu se poartă ca o femeie şi astfel Bărbatul simte nevoia să se lupte cu ea.
Bărbatul în schimb tinde să înţeleagă greşit puterea pe care Dumnezeu i-a dat-o ca să protejeze şi o foloseşte ca un despot, căutând să domine.
Din vremuri străvechi, bărbaţii au considerat femeia nu departe de un bun şi au tratat-o ca atare.
Asta nu era după Scripturi, însă datorită lipsei dragostei (pierdută după cădere) bărbatul s-a văzut numai pe el şi numai datoria femeii să se supună , fără să îşi vadă datoria lui.

Ioana d’Arc

slow fade

Casting Crowns sunt o trupă de muzică “rock” creştină. Una dintre puţinele trupe de muzică rock care îmi plac.
Şi probabil melodia lor care mă mişcă cel mai mult, slow fade.

Mesajul este clar şi usor de înţeles…

cum să te îndrăgosteşti din nou? …

Că tot se poartă zilele astea să se vorbească despre dragoste şi dacă lumea caută în asta un motiv să vorbească despre afaceri amoroase, despre trandafiri şi întâlniri sub clar de lună, vreau şi eu să vorbesc despre un fel de dragoste.
De fapt este cred cel mai important tip de dragoste. Dragostea pentru Dumnezeu.
Un verset care vorbeşte despre acest tip de dragoste este în Apocalipsa 2.4.

Dar ce am împotriva ta (zice Domnul, Bisericii) este că ţi-ai pierdut dragostea dintâi.

Mai ţii minte, prima oară când ai spus că Îl iubeşti pe Domnul? Când ai aflat pentru prima oară ce a făcut Domnul în viaţa ta şi din cauza asta, ai fi făcut orice, ai fi vorbit oricât şi oricui despre El? Mai ştii prima dată când ai simţit fiorii cercetării Lui în rugăciune, când ai primit pentru prima oară iertarea pentru păcatele tale?Vorbeam chiar azi cu o dragă surioară şi îmi spunea cât de obosită e uneori, pentru că ştie ce vrea Dumnezeu de la ea şi ea nu poate să împlinească voia Lui. <”Să nu cauţi cu nici un chip mângâiere printre lucrurile acestei lumi” îmi spune El şi eu exact asta fac.> Poate, mă gândesc eu, că fără să vrea, ea se reîntoarce, încet, la dragostea dintâi.

Cum dar să te îndrăgosteşti din nou de Cristos? Cum să fii din nou cum ai fost odată?
Adu-ţi aminte de unde ai căzut.
Pocăieşte-te.
Întoarce-te la faptele dintâi.

Sunt trei paşi atât de simpli. Şi totuşi , uneori sunt aşa de greu de făcut. Trăim într-o lume a vitezei, timpul ne costă bani, timpul trebuie folosit pe lucruri care au rost.  Iar la sfârşitul zilei, ajungem acasă prea obosiţi şi prea lipsiţi de chef ca să ne aducem aminte ce am făcut în ziua care a trecut, să ne pocăim de ce am făcut rău şi să ne întoarcem cu faţa spre El, să ne arătăm dragostea faţă de El printr-o purtare plăcută faţă de cei din casele noastre, sau printr-o închinare corectă.O rugăciune de juma’ de minut aruncată într-un colţ al camerei, sau în aşternut, cu ochii pe jumătate închişi nu înseamnă să Îi dai cinstea care I se cuvine.Un Pslam citit în grabă în pauza de prânz nu inseamnă să studiezi Cuvântul şi să cugeţi la Legea Lui .

Eu personal îmi aduc aminte pasiunea cu care vorbeam despre Cristos la începuturile mele slabe. Şi cum îmi bătătoream genunchii în rugăciune. Şi că a fost o perioadă în viaţa mea când iubeam Cuvântul Lui Dumnezeu mai mult ca orice. Cel puţin în aceste aspecte, am rămas doar cu amintirile. Ba nu e timp, ba sunt prea obosită, ba sunt prea bolnavă… motive care de fapt nu sunt motive. De prea puţine ori Îl caut aşa cum ar trebui. Dacă m-aş întoarce strict la acestea şi aş fi binecuvântată. Acum, când mulţi caută să işi impresioneze “jumătatea” cu ceva deosebit,  acum când în multe locuri din lume se vorbeşte şi se sărbătoreşte Sf. Valentin…  acum eu aş vrea să mă reîntorc la dragostea dintâi.  La dragostea din Dumnezeu fără de care nu pot ajunge nicăieri. Pentru că pot fi orice pentru oricine pe lumea asta. Şi pot face orice, oricât de măreţ. Dacă nu mă însufleţeşte dragostea din Dumnezeu, sunt cel mai nenorocit dintre toţi.

new blog entry

În nici o ordine de idei… săptămânile astea :
• Am avut pacienţi la servici care s-au aruncat pe uşă şi-au întrebat dacă nu se mai face vaccinul ăla anti-porcin(AN1 H1). Că cică a murit nu ştiu cine şi că a revenit gripa asta la noi în oraş. Anul trecut, când a fost campanie şi ne înnebuneau de la Direcţia de Sănătate să informăm lumea şi s-o injectăm, au fugit toţi pacienţii de injecţie. Că e rea, că nu ştiu cine vrea să scape de populaţie şi că au inoculat nu ştiu ce viruşi letali…Da’ acu’ e bine. Acu’ lumea vrea să se vaccineze… Iar media ajută grozav cu citate de genul: „ Pacienta X a murit de gripă porcină, deşi suferea de peritonită.”

• puştoaică de 13 ani a lipsit de la şcoală două săptămâni că o plecat maică-sa pe nu ştiu unde (într-o altă ţară) şi a considerat copila că nu mai e nevoie să se ducă să înveţe. Că ce? Las’ că îi dă Medicul de Familie scutire pe două săptămâni şi se scoate :D

• Un nene beat-beat de care nu mai puteam scăpa . Am mai avut unul de ăsta, in preajma sărbătorilor, da’ el ne’a cântat nişte colinde populare şi apoi a plecat cu voie bună. Ăsta, s-au adunat toţi turcii la gura lui, vorbea ca un om nebun şi am scăpat abia după ce un alt coleg specialist a apărut şi l-a luat cu binişorul până a ieşit pe uşă.

• În săptămâna care încă nu a trecut, am primit de la oamenii bine intenţionaţi care ne-au călcat pragul un pachet frumuşel de viroză. Am dus-o pe picioare cum se zice, dar am cărat la ea lămâi, ceaiuri, şerveţele şi un pumn de pastile. Eh,da’ şi când o să treacă…

• Doamna B. A fost muşcată de cătelul ei. Şi dintre toate ierburile/legumele pe care a citit ea că are voie să le pună pe rană, morcovul e singurul pe care îl avea în casă. Aşa că şi-a pansat singură rana. Cu morcov ras.

:)

sursa: google

“Într-o zi, oamenii de ştiinţă au ţinut o şedinţă. Au decis să trimită un reprezentant la Dumnezeu, care să-I spună că nu mai aveau nevoie de El.
Reprezentantul merge la Dumnezeu şi Îi spune: Doamne, nu mai avem nevoie de Tine.
Dumnezeu răspunde: Păi, cum aşa?
Reprezentantul: Păi, îi putem hrăni pe cei înfometaţi, îi putem vindeca pe bolnavi, putem să creăm chiar şi oameni.
Dumnezeu spune: Bine. Hai sã ne întrecem la făcut oameni prin metoda primordială.
Omul de ştiinţă se apleacă să ia o mana de pământ.
Dumnezeu îl prinde de mânecă şi îi spune: Nu, nu, ia pamant de-al tău!!!”

pânză de păianjen

Până acum, cred că nu am mai scris despre Katie Melua. “Netul” are suficient de multe informaţii despre cine este, de unde este, ce cântă… aşa că nu voi insista asupra biografiei ei.
Melodia aceasta însă, “pânză de păianjen”, îmi place în mod deosebit. Pentru că vrea să vorbească despre rasism. Şi despre război. Şi este destul de explicită în felul ei, trădând poate un pic din sentimentele cântăreţei şi din ceea ce a experimentat ea, pusă undeva între două lumi.

“Clapele de pian sunt alb cu negru, dar ele sună ca un milion de culori in mintea mea” …

Fără mai multe cuvinte, Katie Melua şi a ei “Spiders’ Web” :

versus…

Care este diferenţa dintre înţelepciune şi inteligenţă?
Spre ce aleargă în ziua de azi, majoritatea? Ce e mai de folos, să fii inteligent, sau să fii înţelept?

Cineva a zis odată că înţeleptul ştie care e sensul vieţii. În plus, el face distincţia între ce e fundamental şi ce e neînsemnat.
Ba mai mult de atât, înţeleptul acţionează, în orice împrejurare.
Probabil că şi un om inteligent poate să zică la fel despre sine. Nu ştiu. Personal, nu cred că sunt o persoană inteligentă. Nu am fost niciodată. Ştiu însă că vreau să capăt înţelepciunea în defavoarea inteligenţei .

Dând un search pe Google, am găsit un frumos paragraf aparţinând Kristinei Armstrong .
Lucrarea ei se cheamă “Work in progress” şi ea scrie despre înţelepciune aşa:

Diferenţa dintre inteligenţă şi înţelepciune este catalizatorul umilinţei.Nu putem să căpătam pur şi simplu, sau să alergăm după inţelepciune.Nu o putem studia ca şi cum am da un examen .Nu o putem moşteni, cumpăra, plănui, împrumuta, fura.Nu o putem cere de la un altul.
Este un singur mod de a căpăta înţelepciune şi este acelaşi mod de a căpăta salvare.
Recunoaşte-ţi nevoia şi cere-I-o Creatorului acestui Univers.Şi apoi aşteaptă. Nu ţi se va da tot odată, ca pe un cadou, cu o fundă mare pe ea.

Nişte afirmaţii “inteligente” totuşi… (pentru că nu neg importanţa şi necesitatea inteligenţei în societate ci
doar pun accentul mai mult pe ceea ce e mai important pentru mine) pe care le scrie domnul Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe Universitatea de Medicină „Carol Davila”, Bucureşti:

Multă vreme s-a considerat că nu ne folosim decât o mică parte din creier, în jur de 10 la sută. De fapt, analizele imagistice cu aparatură de mare precizie au arătat că facem uz de creierul nostru în proporţie de 100 la sută, dar cu precizarea că, în funcţie de activităţile pe care le întreprindem, alternăm regiunile cerebrale folosite. Oamenii de ştiinţă ne asigură că nu există părţi din creier care să fie permanent inactive, pentru că, altfel, evoluţia ar fi avut grijă să elimine acele părţi.
Prin urmare, toţi cei 100 de miliarde de neuroni care plutesc în galaxia neuronală sunt puşi la treabă. Iar longevitatea şi eficienţa lor este direct influenţată de gradul lor de solicitare: cu cât sunt mai des folosiţi (cu atât mai mult dacă sunt implicaţi în activităţi complexe), cu atât au o viaţă mai lungă.
De altfel, cu cât o persoană este mai inteligentă, cu atât face conexiuni mai complexe, care „pun în funcţiune” diferite părţi ale creierului. În plan practic, acest tip de activitate apare în cazul persoanelor cu un potenţial creativ ridicat, care surprind prin asocierile originale pe care le fac între lucruri.

sursa

Înaintaş al credinţei

Am început să citesc de puţină vreme “peregrin”, un blog interesant, personal, sincer şi plin de cuvinte scrise cu rost şi cu folos. Ultima intrare de blog îl prezintă pe Liviu Olah, un “om al rugăciunii”, un “om al credinţei”, un om care a trezit o Biserică, a cărui gândire aparţinea Lui Dumnezeu.

“Isus poate învia pe orice ‘Lazăr’ din morţi, dar noi trebuie să dăm piatra la o parte (de poticnire)”
“Nu este suficient să nu se vadă în noi păcatul, trebuie să se vadă Hristos”
“Pocăitul este exigent cu sine şi mai indulgent cu alţii, iar nepocăitul, este indulgent cu sine şi exigent cu altii, nu invers.”
“Dumnezeu se revelează pe trei căi: Biblia creată(natura), Biblia scrisă(Scriptura) şi Biblia trăită (credincioşii).”
“Să nu uităm că şi păcatele ascunse a Poporului Lui Dumnezeu opresc binecuvântarea Lui, ca cele vizibile”
“Amânarea este cea mai rafinată armă a satanei, mai ales în privinţa Mântuirii”
“Pocăitul care nu îi ajută pe alţii să îşi facă o părere bună despre Dumnezeu , nu îşi justifică existenţa pe pământ”
“Secretul înmulţirii Creştinismului în Biserica Primară s-a datorat mărturiei viaţii pe care o aveau primii creştini”
“Trezirea spirituală întârzie să apară pentru că există prea puţină rugăciune nominală în poporul creştin”
“Un pocăit fals deformează imaginea pe care oamenii trebuie să o aibă despre Dumnezeu”
“Este timpul să ne dorim şi noi ce îşi doreşte Dumnezeu: mântuirea sufeltelor de lângă noi”

Liviu Olah

Trebuie să recunosc că nu am prea auzit oameni ai Lui Dumnezeu care să vorbească aşa, care să mişte inimi şi să plangă biserici în urma predicilor lor. Un om care pune accent pe ce are nevoie Biserica de azi. Un om care trezeşte din morţi, nu prin puterea lui ci prin puterea Lui Cristos. Mă gândesc la cuvântarea lui Petru din Faptele Apostolilor, unde scrie că s-au adăugat 3000 de suflete la numărul ucenicilor. Adică 3000 de oameni au fost cercetaţi de Duhul Lui Cristos, s-au pocăit şi au primit mântuirea…
Iată ce face Duhul Celui Viu!
În memoria lui şi sprea slava Lui Dumnezeu, fratele Liviu Olah :

 

Te rog, zâmbeşte :)

 

Stătea Ion pe deal cu un bumerang în mână şi cu faţa plină de sânge.
Se apropie de el Vasile:
- Ce faci Ioane aici, de unul singur ?
- Stau…
- Păi, văd că stai. Da’ ce ţii în mână?
- Nu ştiu…
- Şi dacă nu ştii, de ce îl ţii? Aruncă-l şi tu!
- Da’ mai aruncă-l tu, că eu m-am săturat…

maraton de bobotează ?

M-am bucurat oarecum că azi, pe la amiază era mai călduţ şi mai bine de mers. Aşa că m-am pornit la muncă după masă, un picuţ mai devreme, ca să merg lejer şi fără grabă. Şi cum mergeam eu, nici prea leneş, nici prea grăbit pe străduţa 11Dec1981 (habar nu am de ce i-au pus numele ăsta) mă întâlnesc cu o pacientă. O femeie tare dragălaşă şi inimoasă. Mă vede şi mă salută cu “La mulţi ani”. Eu o salut la fel şi la întrebarea “ce faceţi” am răspuns cu evidentul “merg la servici”. – “Aaah, să mă programaţi şi pe mine”… (de parcă aş fi caiet de programări ambulant) – “Păi, da-ţi un telefon la cabinet, un pic mai târziu şi vă programaţi. Nu am caietul la mine…” – “Da? Bine, bine. Mă duc atunci că am o zi lungă. Am fost la Bisericăăă.” ( Foarte frumos, zic eu în sinea mea şi îi zâmbesc) – “Mi-am propus azi să merg la 5 Biserici. Mai am patru. Aşa că..mă grăbesc.” Mă uit la ea politicos, zâmbesc şi ridic din umeri. Ea, -tot zâmbind- se întoarce pe călcâie, zice scurt la revedere şi pleacă. Şi eu, îndreptându-mă în drumul meu, rămân cu nedumerirea… Foarte frumos că merge omul la Biserică. Dar de ce trebuie să facă un maraton, doar pentru că e zi de Bobotează? Care e de fapt ideea cu sărbătoarea asta? “Creştinii sărbătoresc botezul lui Isus Cristos în râul Iordan” (nea’ Google). La aceste eveniment, zice Scriptura, că Tatăl a mărturisit despre El că este Fiul Lui preaiubit. La acest eveniment se referă Cristos mai târziu când, luat la întrebări de farisei că de ce şi cine i-a dat lui dreptul să zică unui bolnav “ridică-ţi patul şi umblă”, într-o zi de Sabat, spune : “Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată; este un Altul care mărturiseşte despre mine; şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine, este adevărată.” La acest eveniment, Trinitatea este prezentă pentru toţi, să vadă. El care nu avea păcat şi nici nu avea nevoie să fie botezat, împlineşte Legea şi primeşte în faţa tuturor botezul în apă, ca să fie ascultător în toate lucrurile. Botezul lui Ioan, a fost un fel de revoluţie în vremea aceea. Pentru că botezul în apă, era practicat de o grupare anumită, numită “esseni”, care dădeau botezul în apă spre purificare însă doar celor care făceau parte din Neamuri, cei care nu se năşteau Evrei şi vroiau să treacă la Iudaism. Şi vine Ioan să îi boteze pe evrei spre spălarea păcatelor. “Cu ce drept?” încep fariseii să întrebe, “cu ce autoritate faci tu asta? Cum îndrăzneşti tu să îi tratezi pe aleşii lui Dumnezeu ca pe nişte câini?” Botezul lui Ioan însă era un simbol. Un simbol premergător botezului pe care Îl dă Cristos, spre spălarea păcatelor tuturor celor care cred. Iar scopul lui Ioan Botezătorul era să Îl arate lumii pe Isus, Mesia, Unsul lui Dumnezeu. Aşa că, revenind la doamna noastră, care e treaba cu maratonul ei de a merge la j’de biserici tocmai azi? Or fi intrat zilele în sac?

Cronicile lui Narnia.Călătorie pe mare cu Zori de Zi.

Nu ştiu cum a fost pentru alţii, dar eu, pentru că mai am un pic de străbătut până să ajung la volumul 5 al Cronicilor şi pentru că eram curioasă cum arată Aslan în 3d, m-am înarmat cu tot ce trebuie şi am fost la film.^_^
Măreaţa epopee lewisiană, de data aceasta îi înfăţişează doar pe Edmund şi Lucy, cei mai mici dintre fraţi, care împreună cu verişorul lor nesuferit, Eustace, călătoresc în tărâmul de vis, unde nimic din ceea ce ei ştiau a fi normal, nu era.
Peripeţiile lor sunt multe. Presupun că nici pe jumătate cu ce scrie Lewis, dar merge.

Mi-au plăcut enorm însă elementele spirituale care au ieşit la suprafaţă în filmul ăsta.Termenii folosiţi în film sunt oarecum mai “internaţionali”, tenta lui vrând să fie una mistică, însă cine ştie operele lui Lewis, ştie şi că intenţia autorului a fost o cu totul alta.
Un nu ştiu ce mare veteran de la Disney (ăştia care au făcut posibilă până acum producţia filmului şi care se pricep tare bine, ce-i drept, mai ales de când s-au inventat ochelarii ăştia smecheri), un anume domn şi director la un centru universitar- Martin Kaplan zice despre film, prin 2005 (referindu-se probabil la prima producţie “Leul,Vrăjitoarea şi Garderoba”)
” Este suficientă poveste şi tradiţie emotionala în cărţile “Narnia” ca să facă în aşa fel încât misticismul creştin să fie o parte nesemnificativă sau chiar absentă. Presupun că poţi portretiza învierea [lui Cristos] şi din modul în care E.T. se reîntoarce la viaţă şi că practic orice poveste de basm are un erou sau o eroina care pare că a plecat o veşnicie şi în final revine”
Deci cum ziceam, cei care sunt în necunoştinţă de cauză, nu văd în Narnia nimic mai mult decât un film (sau o carte de poveşti). Însă acest “misticism creştin” este esenţa cărţilor lui Lewis. Până acolo că prezină planul mântuirii pe înţelesul tuturor. Şi mai mult. Lupta dintre Bine şi Rău… o luptă pe care credinciosul nu o duce de unul singur ci cu ajutor.
C.S. Lewis reuşeste întruchiparea dumnezeirii în Regele Aslan, Atotputernic, Atotştiutor, capabil să te scoată din orice impas, puternic şi grav dar totodată de o blândeţe şi de o dragoste minunată. Şi da, Aslan le-a reuşit grozav celor de la Disney cu efectele lor 3D. Ca o pisică, doar că mai mare, pe care vrei cu orice preţ să o strângi în braţe, fără teamă.

Filmul este un fel de reîmprospătare, reamintire, reafirmare. Nu, noi nu avem de luptat împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva domniilor şi căpeteniilor, împotriva tuturor uneltirilor diavolului.

“Împotriviti-vă lui tari, în credinţă şi el va fugi de la voi!”

Legea credinţei stă fermă în picioare! Noi, pe puteri şi forţe proprii, vom fi învinşi.Noi, fără ajutorul Căpitanului nostru, nu vom putea nicicând reuşi. Însă împreună cu Cel care a învins moartea, împreună cu Cel care l-a învins pe Stăpânul Întunericului la Golgota, putem face orice. Pentru că suntem fii şi fiice a Marelui Împărat, pentru că suntem moştenitori împreună cu El şi pentru că ne-a promis că nu ne va lăsa nicicând singuri!
Prin Cristos avem noi nădejdea că într-o zi vom vedea Ţara Promisă, acolo unde nu vor mai fi nici lacrimi, nici necazuri, nici război, ci pace, neprihănire şi… bucurie în Duh Sfânt !

Caroling to the food court …

Deci, anul ăsta, s-a hotărât să făcem ceva deosebit, de Crăciun. O parte din Cor am mers să cântăm în Mall.

Da, în Mall. La Food Court, mai exact. Înregistrarea nu e cea mai reuşită, însă e destul de bunicică. So, here it is:

Mithra- Zeul Perşilor

Autor:Frédéric Renaud

Acest zeu îşi are începuturile undeva in Persia, în jurul anilor 1400 î.en. În primele secole după Hristos, a răsărit în
cultura Romană ca un rival al Dumnezeului creştinilor. În zilele noastre, ce a rămas mai puternic în picioare este teoria că,
unii religioşi s-au inspirat (sau au împrumutat) din Mithraism atunci când a „luat” naştere Creştinismul .
1.Şi Mithra a fost născut dintr-o virgină, într-o peşteră pe data de 25 decembrie. Şi la nasterea lui au fost prezenţi păstorii.
Eu deja am obosit. Teoria asta cu 25 Decembrie prin care lumea vrea să demonstreze că Hristos a fost un plagiat, e
obositoare. Poate că Mithra a fost născut pe 25 Decembrie, dar Isus Cristos nu.
Legendele despre Mithra spun ca el ar fi luat naştere ca şi adult, dintr-o stancă(cea mai recentă sursă datează cam la un
secol după Cristos). Faptul că e posibil să fi făcut o spărtură asemănătoare unei peşteri, ca să iasă de acolo, nu are nici o
relevanţă. Şi din nou, Isus nu s-a născut într-o peşteră.
Cărturarii descriu naşterea lui Mithra: “purtând capişonul lui prigyan, iese înainte din masa stâncoasă. Şi încă numai bustul lui gol era vizibil.În fiecare mână ridica în aer o torţă aprinsă, ca un detaliu neobişnuit, flăcări roşii ies şi îl înconjoară de jur imprejur din petra genetrix.” [MS.173]

O altă tradiţie, iraniană de această dată spune că Mithra s-ar fi născut dintr-o relaţie incestuoasă dintre un zeu pe nume Ahura-Mazda şi mama acestuia. [Cum. MM, 16]
În nici un caz dintr-o virgină.
Păstorii au fost cu adevărat prezenţi la naşterea lui Mithra şi nu doar l-au ajutat să iasă din „peşteră” dar i-au dat în dar o
parte din turmă.Deşi aceste texte datează cu secolul 2 e.n. în scrieri romane. Dar chiar şi aşa, la naşterea lui Cristos nu au
fost prezenţi păstorii.
2.Mithra a fost un maestru învăţat grozav care călătorea ades .
Despre care zeu real sau nu-se poate spune că nu era grozav şi învăţat? Si Maica Tereza a fost o femeie, o maestră în felul ei, una grozavă căreia îi plăcea să călătorească. Şi ce-i cu asta?
3.A avut 12 apostoli.
Versiunea poveştii Persane spune că Mithra a avut un discipol, Varuna.
Versiunea Romană are doi, Cautes şi Cautopatres.
Ar mai fi o sursă. Timothy Freke si Peter Gandy, într-o carte de-a lor, intitulată „The Jesus Misteries”- menţionează despre o
gravură veche care îl imaginează pe Mithra spintecând un taur în timp ce 12 oameni privesc, 6 de o parte şi 6 de cealaltă.
Că erau sau nu apostoli, nu se ştie, dar se ştie faptul că această gravură datează cu perioada de după Creştinism. Unele comentarii spun că cei 12 ar reprezenta zodiacul.S-ar zice insă cu exactitate că inspiraţia e un pic semnificant… inversă.Dacă cineva a împrumutat de la cineva, cu siguranţă aceştia nu sunt creştinii. ;)
4.Apostolilor li s-a promis nemurirea.
Aceasta îşi are sursa dintr-o alta gravura, cu mult peste un secol după ce Noul Testament a fost conceput,găsită într-o Santa Prisca Mithraeum(o biserică mithraică) şi care zice : „Şi pe noi deasemeni, ne-ai salvat, prin vărsarea sângelui tău etern” [Spie.MO, 45; Gor.IV, 114n; Verm.MSG, 172]. După interpretarea moderna astrologica-mithraica, acest „ne-ai salvat” nu se referăla o mântuire de sub robia păcatului dar o ascensiune de initiere in mortalitate.
5.A făcut minuni.
O afirmaţie adevărată (în sfârşit!!!!) Mai mult, sursele acestor minuni datează din pre-creştinism. Dar, însăşi minunile îşi au originea cu muuult mai devremede perioada persană. Şi de vreme ce Mithra nu a făcut niciodată minuni atât de … colosale ca mersul pe apă sau învierea morţilor, comparaţia nu este relevantă.
6.Ca şi „Marele Taur al Soarelui”, Mithra s-a sacrificat pentru pacea în lume.
Mithra a sacrificat un taur. Nu a fost el taurul.
El nu s-a sacrificat pentru nimic. Şi nici taurul nu ar fi putut fi sacrificat pentru pacea în lume. Şi chiar dacă ar fi fost aşa, Isus nu şi-a dat viaţa pentru pacea mondială. Ci pentru mântuirea acelor care aleg să creadă în El.
7.A fost îngropat într-un mormânt, a inviat după trei zile şi de atunci, an de an, se sărbatoreşte învierea.
Dacă ar fi fost vorba de o moarte, am putea vorbi şi de o posibilă înviere. Dar de vreme ce Mithra, nu a murit niciodată… Singurele surse care ar sugera că Mithra ar fi murit (nu ştim cum) datează cel puţin cu secolul 4.
8.A fost numit Păstorul cel Bun, asemănat cu Leul şi Mielul de o potrivă.
Ba nu a fost niciodată numit păstorul bun, şi nici mielul.
Unele surse mithraice spun că „leul a fost privit de catre Romani ca un animal„totem”, aşa cum animalul Athenei era bufniţa iar a lui Artemis- căprioara. [Biv.PM,32] Şi pentru ca Mithra a fost şi zeul soare, este şi o asociere cu Leo, adică Casa Soarelui in astrologia babiloniana.
Mai presus de asta însă, Isus, care se trage din genealogia tribului lui Iuda(Geneza 49.9), şi-a caştigat dreptul la simbolul leului, cu mult inainte ca Mithra să apară in mitologia iraniană.
9.El a fost numit “Calea, Adevărul şi Lumina”, “Cuvântul “, “Răscumpărătorul” “Salvatorul” “Mesia”
Ce de-a titluri. Şi totuşi, nici una nu îşi are sursa, nici măcar in cultura Romană. I se atribuie un rol de mijlocitor, însă nu în sensul unui mijlocitor între Dumnezeu şi om, ci mai mult unul între zeii buni şi răi ai lui Zoroastru.
Referinţa la numele de 2Logos” a fost învăţată printre iniţiaţii mithraici,în perioada Romană, după apariţia Creştinismului. Termenul “logos” care înseamnă “Cuvânt” poate să se inspire cel mult din Iudaism, dar în nici un caz din mithraism.
10.Ziua lui sfântă de Duminică, cu sute de ani inainte de apariţia Lui Cristos
… dar apar doar in timpul perioadei mithraice-romane, adică post creştinism.
11.Una dintre sărbătorile principale era “Paştele” .
La începutul fiecărui anotimp, era câte o sărbătoare. Şi dacă era una şi primăvara, nu inseamnă ca era o sărbătoare principală.
Iar aceste serbări erau de dragul anotimpului şi nu pentru cinstirea lui Mithra.
12.Şi el sărbătorea Cina Domnului.
“Cel care nu va mânca din trupul meu şi nu va bea sângele meu, ca să fie una cu mine, şi eu cu el, nu va fi salvat.”
După Godwin, acest text se pare că ar fi unul mithraic din perioada persiană, dar mai târziu a fost găsit in Vermaseren (Verm.MSG,103) .
Textul original e din perioada medievală şi cel care vorbeşte nu e Mithra, ci Zarathustra. Însă nicăieri nu a fost intitulată împărtăşania. Şi nici nu e menţionat că Mithra ar fi spus asta înainte şi nu după sacrificiul (taurului?). Ca să fie o comparaţie validă cu cea a Domnului Isus, ar fi trebuit să ia loc inainte de Cină, nu după.
13.Shmule Golding este menţionat ca ar fi găsit textul din 1 Corinteni 10.4 identic cu Scripturile Mithraice, doar ca numele de Mithra a fost înlocuit cu Hristos.
Comunitatea mithraica de scholari ar fi interesaţi de asta, pentru că Ulansey [Ulan.OMM, 3] afirma că “învăţătura cultului mithraic-din câte ştim- nu a fost niciodată scrisă; nu a fost lăsată nici o dovadă în scris care să relateze despre cult şi care să ne ajute să reconstruim doctrinele ei esoterice”. QED :-)

Surse: tektonics
king david

no comment

Lumânărele

În planul de mântuire a unui suflet, iniţiativa aparţine întotdeauna Lui Dumnezeu. (Emil Căileanu)

*
Degeaba spui că eşti din Dumnezeu dacă zici că nu ai timp să citeşti din cuvânt. (Gabi Scarlatache)
*
Conform Scripturii, Unul Singur e Bun: Dumnezeu Tatăl. Data viitoare când satan te va acuza că eşti rău , nu îl înfrunta; arată-i Scriptura: Cristos a murit pentru cei răi ca şi mine, şi credinţa mea în ce a făcut El, mă face neprihănit.(Jan Oprică)
*
Dovada faptului că studiezi Biblia şi eşti in cunoştinţă de ce a făcut Isus pentru tine, trebuie să fie o viaţă schimbată(Martin Robinson)

*
Credinţa aduce căutare.Căutarea duce la cunoaştere. Însă teologia nu Îl poate studia pe Dumnezeu decât într-un mod academic.Adevărata cunoaştere a Lui Dumnezeu este în inimă, este personala, este… în odăiţă.(Steve Eldridge)
*
Bunătatea nu se măsoară prin ce nu facem, prin ce ne oprim nouă înşine, prin ce putem controla, prin ce (sau pe cine) excludem din viaţa noastră. Trebuie să ne masurăm bunatatea prin masura cu care îmbraţişăm, cu care creeăm, prin ceea (cine) includem. (Chocolat- Pere Henri)

*
Isaia îl surprinde pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu care nu oboseşte iertând. Asta nu înseamnă noi trebuie să nu obosim păcătuind. (Emil Căileanu)
*
Dumnezeu ne-a creeat ca să fim dependenţi unii de alţii.Independenţa este o unealtă a diavolului.(Gabi Scarlatache)
*
Oamenii au gândit mai demult cu sufletul. Apoi cu mintea. Iar acum, cu dorinţele şi poftele lor. Eu, mă rog Domnului să îmi dea dorinţa, pofta de a mă ruga, de a fi dragoste, de a fi bun. (Răzvan Croitoru)
*

Batjocoritorii nu vor vedea niciodată minunile Lui Dumnezeu (Florin Rosu)

*
Cel mai mult mă îngrijorează acum o Biserică liniştită (Jan Oprică)
*
Dacă substanţa Universului se regăseşte in celulele noastre, tot atât de adevărat este că în ele se regăseşte deopotrivă chipul Dumnezeului care a creeat Universul (Philip Yancey)
*
Răutatea noastră nu constituie o piedică în calea binecuvântării şi nici bunătatea noastră nu e o condiţie ca să fim binecuvântaţi (Larry Crabb)
*
Bunătatea, curăţia, neprihănirea noastră nu se poate transmite altora. Putem molipsi cu păcat şi mizerie, dar singurul care poate transmite neprihănirea oamenilor este Dumnezeu! (Gabi Scarlatache)
*
Adevărul este O Persoană. Adevărul este Isus Christos! (Marius Roşu)
*
Câtă vreme zvonurile altei lumi sunt ceea ce sunt- zvonuri şi nu dovezi, ceea ce desparte naturalul de supranatural nu este decât diafragma translucidă a credinţei (Philip Yancey)
*
Furtuna mobilează la reflexie, mobilizează la rugăciune (Petrică Huţuţui)
*
Când Isus a început să vorbească lumii despre păcat, lumii nu i-a plăcut, pentru că păcatul este dulce. (Richard Wurbrandt)
*
Stăruinţa în rugăciune cu speranţă este o luptă grea. Roagă-te până când Dumnezeu răspunde, sau până când Dumnezeu îţi ia dorinţa aceea. (Paul Washer)

Totul este Spiritual

Zilele astea am revăzut acest seminar, prezentat de Rob Bell cândva, undeva în Cleveland, Statele Unite.Timp de două ore, intreţine o discuţie pe temă spirituală, aducând cunoştinţe din fizica quantică, ştiinţă, ceva poetică evreiască şi pură analiză a lucrurilor care ne înconjoară, încercând cred eu, să aducă o nouă lumină asupra existenţei Împărăţiei Lui Dumnezeu.

Poemul creaţiei, descris cu de-amănuntul, aşa cum îl vedeau evreii la început, fizica quantică care se conduce după regulile ei, anulând toata fiziaca newtoniană prezentată până atunci lumii ca adevăr general valabil  (cum un cuarc poate fi  în două locuri, simultan, sau poate apărea dint-un loc în altul, fără să parcurgă distanţa dintre A şi B).

Vorbeşte despre nuvela lui Edwin A. Abbott, scrisă  prin anii 1880 şi aduce exemplu pe locuitorii din Flatland, o lume cu două dimensiuni. Prin toate mijloacele, scoate în evidenţă cum toate lucrurile care ne inconjoară au o sursa din Ceva, mai presus de om, mai presus de dimensiunea în care se află… Ceva sau Cineva care pune cap la cap toate piesele şi scrie povestea noastră, a tuturor, aşa cum este.

Mai jos prezentat de pe faimosul  Youtube, fragmentat in 8 părţi : Totul este spiritual.

Nu-i aici !

Rob Bell, pastor baptist al unei biserici din Michigan, autor al unor filme scurte , pe teme spiritualitate, vorbeste scurt (mai jos) despre Invierea Domnului. Mi s-a parut interesant acest scurt clip despre inviere.

Unde sunt oamenii?

Image by Denis Collette...!!! via Flickr

Paul Washer, intr-o biserica,cred, din Danemarca.Video luat de pe blip.tv:

Pentru cei care vor si titrare, pe resurse crestine .

Copiii şi Educaţia

Deunăzi stăteam plictisită pe holurile cabinetului de medicină de familie, aşteptându-mi rândul, ca oricare.
Şi intră un cuplu, cu un copilaş de mânuţă. O fetiţă frumoasă, la vreo 4 anişori, cu ochi veseli şi chef de joacă.Părinţii, ca oamenii mari, incep o discuţie, ca între adulţi. Copilul, plictisit (ca şi mine), nu mai ştia ce să facă să primească atenţie. E drept, nu am urmărit conversaţia lor,nici nu m-am uitat prea insistent la ei, că nu avea rost. Însă în timp ce butonam nu ştiu ce la telefon aud pe tată ţipând la ea.
- Nu mai trage de mână atâta, zice el.
Nu am văzut ce avea la mână şi nici nu prea mă interesa. Însă în clipa aceea, fix după ce fetiţa se învârti pe acolo cu voioşie, “pleosc” am auzit şi fetiţa s-a trezit cu o pălmuţă la funduleţ.
Eh…mi-am zis. O fi un copil zburdalnic şi nu mai avea răbdare cu ea…
Însă, încăpăţânarea a costat-o scump pe fetiţă. Pentru că de ce se înverşuna să nu asculte, de ce primea o doză nouă de pleoscăieli.
Eu am învăţat că unui copil mic, trebuie să îi explici de ce nu îl laşi să facă ceva anume.
-Nu te du acolo… nu e suficient pentru un copil să îi opreşti curiozitatea, ba dimpotrivă, mai rău i-o stârneşti.
-Nu fă aia… în cazul copilei cu ochi veseli, nu a fost suficient. Ba, dimpotrivă, a făcut-o să vrea să o mai facă odată. A făcut-o să fie împotrivitoare şi încăpăţânată.
Şi micul potop de pălmuţe (care nu cred că au durut enorm) şi câteva cuvinte aspre (de genul… “nesimţito ce eşti! am să îi zic lui doamna doctor să îţi faca 1000 de injectii in braţul ăla….1000!!!!) vor avea probabil un efect pe termen lung. Şi va creşte copila aceasta o domnişoară frumoasă însă,cu timpul îşi va pierde jovialitatea, bucuria şi încrederea in ea.Pentru că aşa cum încurajezi un copil să fie, aşa va fi. Aşa cum îl creşti, aşa îl ai. Dacă îi spui mereu “nu fă”, “nu atinge”, “eşti un copil rău”, “nu faci nimic bun” el te va crede, şi într-o zi, chiar aşa se va vedea.

Image via Wikipedia

Pentru că e mult mai greu pentru unii părinţi să explice frumos, să aibă răbdare şi să dea timp copilului să înţeleagă ce i se spune, preferă calea surtă şi eficientă:trosc-pleosc, că dintr-o pălmuţă nu a murit nimeni niciodată.

Eu zic, ălora care fac aşa… ruşine vouă. Puneţi-vă frumos şi îndreptaţi-vă copiii cu dragoste şi cu răbdare, dacă nu vreţi să se învârtă roata şi să ajungeţi la mila lor, la cheremul lor, ca nişte bătrâni neputincioşi şi lipsiţi de valoare. Dacă nu le oferiţi dragoste şi înţelegere acum, vor ajunge să nu pună nici preţ, nici iubire pe voi, când veţi avea mai mare nevoie.

Crez

Toată lumea crede.
În ceva, în cineva. Toată lumea urmează o cale. Şi discuţiile cele mai aprinse şi mai interesante sunt acelea contradictorii.
De cele mai multe ori, expresia cea mai des folosită în aceste contradictii este „deschis la minte”.
Cu cât credinţa ta este mai vastă, mai expansivă, cu atât eşti mai deschis la minte. Cu cât crezi mai exact in ceva, cu cât eşti mai strict, cu atât eşti mai conservator, mai…chisat ca alţii.
Dar nu e deloc aşa-pentru că eu, ca şi Creştin, îmi orientez credinţele spre un anumit tip de trăire. Am acelaşi drept ca şi alţii să cred .Chiar dacă asta înseamnă că aleg să cred într-un stil de viaţă pe care Isus Cristos la crezut posibil.
Nu e credinţă oarbă, e doar o recunoaştere sinceră a stilului de viaţă pe care vreau să îl adopt.
Trăiesc o credinţă, ca toţi ceilalţi.
Şi sunt încredinţat că a iubi şi a urmări pacea, este cel mai bun mod de a trăi.
Sunt încredinţat că a ierta pe cel care mi-a greşit, a nu ţine ranchiună pe cineva , este cea mai bună cale, pentru mine.
Sunt încredinţat că mila este o virtute şi că a arăta milă faţă de semenii mei, nu e o ruşine, ci o cale mai bună.

Sunt încredinţat că urmând acestea,  îmi fac mie şi semenilor mei, un mare bine.

Dar mai sunt încredinţat că viaţa pe care o trăiesc nu e doar un set de reguli şi principii care să mă ajute să trăiesc frumos şi în pace cu toţi oamenii.

Sunt încredinţat că a-mi baza filozofia vieţii pe ceea ce m-a învăţat Cel Răstignit, este cel mai bine.

Sunt încredinţat că sunt rău, în măduva oaselor mele, că m-am născut în păcat şi că Dumnezeu mă va judeca pentru faptele mele.

Sunt încredinţat că Isus Cristos m-a iubit şi a murit pentru mine pe o cruce, ca să îmi mai dea o şansă, ca să mă înfăţişeze înaintea Tatălui, curat şi fără zbârcitură, nu prin meritul meu ci prin credinţa în El.

Asta nu e o nebunie, ci doar o recunoastere sinceră că toată lumea are o credinţă în ceva sau cineva, iar alegerea mea a fost să recunosc că Domnul vieţii mele, este Cristos. Că stilul meu de viaţă, crezul meu este cel mai bun pentru mine.

Recunoaştere I

În istorisirile Hasidice, stă scrisă povestea lui Dovid Din – din Ierusalim, la care se spune că a venit într-o zi un om în suferinţă. Suferinţa lui era a sufletului, a identităţii mai mult, pentru că suferea o criză de “necredinţă”.
Şi oricum ar fi încercat să îi răspundă,să îi aline durerea, acest suferind îi întorcea cuvinte şi mai grele decât înainte.
Învăţătorul se decide să asculte în linişte. Şi ore în şir, acesta înşiră în durerea lui, în aiureala lui, cuvinte pline de amărăciune, de deznădejde, supărare. Timp de câteva ore, a ascultat şi în final, când acesta s-a oprit, l-a privit şi l-a întrebat : ” De ce atâta mânie, pe Dumnezeu? “
Dar omul nici nu pomenise pe Dumnezeu în tot discursul lui.
Nedumerit, a stat aşa o vreme şi apoi, a amuţit. Când şi-a dat seama,într-un final, a spus : “Toată viaţa mea, m-am ferit, m-am temut să îmi exprim mânia pe Dumnezeu, dar am îndreptat-o mereu spre alţii care erau legaţi cumva de El. Abia acum, mi s-au deschis ochii şi văd.”

Dovid Din, in dragoste şi cu blândeţe, îl roagă să meargă împreună cu el. “Într-un loc special”- îi spuse.
Se opresc înaintea Zidului Plângerii, departe însă de mulţimea strânsă acolo, undeva în apropierea ruinelor Templului. Cei doi se aşează şi Dovid îi explică barbatului că trebuie neapărat să îşi exprime durerea şi mânia pe care o simţea la adresa lui Dumnezeu.
Şi timp de peste o oră, bărbatul care acum înţelesese ce era în inima lui, cu toată fiinţa lui prezent acolo, începu să lovească zidul cu ambele mâini şi să îşi strige durerea, cât îl mai ţineau plămânii.
După asta, a inceput să plângă. A plâns. A plâns iar. Şi nu se mai putea opri, până când, încet, plânsul i se transformă în suspine. Iar suspinele deveniră o rugăciune.
Astfel, l-a învăţat Dovid Din, pe acest bărbat, să se roage.

Fotografie

Nu ai nevoie decât de un aparat foto, un perete relativ alb, o…muză, puţintică lumină care să cadă numa’ bine, et voilà. Am tot apăsat pe shoot şi au ieşit multe, însă, dintre toate, aceasta mi se pare cea mai reuşită. Nu are nici un fel de îmbunătăţire, nici un efect adăugat, nimic.
E ea, nepoata mea, Alexandra.

În urmă cu un an, în parcul Copou.

Acum o lună de zile, cu…fetili, sărbătoream faptul că acum, Măgduţa noastră este proaspăt licenţiată . Nu vă zic în ce :P

O dragă fată cu părul de foc :D

Undeva, cândva. Un dor, o melancolie de marea pe care am lăsat-o în urmă acum un an. Şi …neuitatele, frumoasele stanci albe ale Doverului.

[later edit]
Nunta Alinei cu Dragoş. Sau a lui Dragos cu Alina :D
Oricum ar fi, un eveniment nu demult trecut, a cărei amintire a rămas în inimă şi pe pc. Cea mai nealterată dintre toate:

…

Dacă lumea e întreagă la minte, atunci Isus e nebun de legat, iar Cina cea de Taină nu e decât un ceai de la ora 5 smintit.Lumea spune: vezi-ţi de treaba ta, pe când Isus spune: nimeni nu-şi poate vedea, pur şi simplu, de traba lui. Lumea spune: urmează cea mai înţeleaptă cale şi fii un învingător, pe când Isus spune: urmează-Mă şi lasă-te răstignit. Lumea spune: condu preventiv- viaţa pe care o vei salva s-ar putea să fie a ta, pe când Isus spune: oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea, o va mântui. Lumea spune: lege şi ordine, pe când Isus spune: Iubire. Lumea spune: ia, pe când Isus spune: dă.

În termenii normalităţii lumii, Isus şi-a pierdut întru totul uzul raţiunii si oricine îşi închipuie că îl poate urma fără a şi-l pierde, la rândul său, cade mai curând sub povara amăgirilor decât a crucii.

“Noi suntem nebuni pentru Cristos” spune Pavel, spune credinţa- credinţa cum că, în ultimă instanţă, nebunia Lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât înţelepciunea oamenilor, că rătăcirea lui Isus este mai lucidă decât neînduplecata luciditate a lumii.

Frederick Buechner

***

Vintage :x

Recunosc că de multe ori, mă las dusă de val şi mă pierd în orice se cheamă vintage- poze, haine, lucruri, filme, cărţi, bani… orice .

Aşa că am dat un search pe google şi am găsit o sumedenie de situri cu poze vintage, fie ele reclame, sau pur şi simplu poze.

Cele mai interesante situri pe care le-am întâlnit :

Feminist blog

Dark Roasted Blend

Vintage Ads

Weirdomatic

Chronically Vintage

Şi mai jos, o mică parte dintre preferatele mele; sper să vă placă:

View Full Album

Biserica în criză

 

Lumea este în criză. Peste tot se vorbeşte numai despre asta. Pe ici , pe colo, mai auzi şi în biserici ceva comentarii despre asta.

Cum că biserica, deşi suferă, nu va duce lipsă de nimic. Cum că Dumnezeu nu este în criză.

Sau că este.

Am mai auzit spunându-se că ne merităm soarta. Că de fapt, Dumnezeu nu e vinovat cu nimic, că la El sunt soluţiile pentru problemele noastre, dar că, l-am părăsit şi de aceea, El ne lasă în voia sorţii.

Şi argumentele care să susţină această ideea îi inculpă pe cei 50 de mii de bucureşteni care s-au dus să îi asculte pe sataniştii aia… cum îi cheamă? AC/DC? Cică  din vina lor. Că şi-au cheltuit jumate de salar numa să îi asculte pe sataniştii australieni.

Şi… ar mai fi un motiv. Tot bucureştenii, bată-i vina. Că s-au dus la marşul homosexualilor si al lesbienelorr .

Iaca de aia ne-a părăsit Dumnezeu :-)

 

Nu neg că sunt argumente …puternice. Nu neg, că şi din punctul meu din vedere, mi-ar fi foarte uşor să arunc cu pietre în bieţii români bucureşteni.

Când Dumnezeu a dat poporului evreu din pustie instrucţiuni şi porunci, le-a zis aşa : “Să cinstiti ziua de odihnă.” (de ex.)   Şi toţi cei din casa ta, fie că e copil, femeie, rob sau roabă, să nu facă nici o lucrare îi ziua aceea.  Dumnezeu a cerut întâi de la evreu să sfinţească ziua de odihnă şi abia dup-aia, robilor (printre care probabil erau şi ne-evrei).

Şi undeva in Noul Testamen spune că nenorocire îl va aştepta pe cel care nu crede. Întâi peste Iudeu.Apoi peste Grec.

Ce cred eu că înseamnă această criză ? Da, Dumnezeu ne bate, pe noi românii. Da’ mai întâi se răfuieşte cu cei ai casei. Cu cei din Biserică. Cu cei care spun toată ziua-bună ziua “Doamne, Doamne”. Ce cel care ştie voia Lui Dumnezeu şi nu o face.

Pe Dumnezeu îl interesează mai mult ce fac cei care nu orbecăiesc în întuneric. Biblia spune că pentru ei,cei care nu cred, mai este încă har şi că îi aşteaptă la pocăinţă. Aşa cum ne-a aşteptat şi pe noi.Şi poate de asta, tragem toţi ponoasele. Însă vinovaţi suntem şi noi, care îi arătăm cu degetul. Măcar ei nu ştiu, nu au auzit. Şi cum vor auzi ei, dacă nu le-a spus nimeni ce poate face Isus  pentru ei ? Cum să lase ei mizeriile lumii şi minciuna şi corupţia, dacă nimeni nu le-a zis că la Isus este viaţă din belşug? Cum să se oprească ei din căutat printre gunoaie, dacă nu le arată nimeni frumuseţea lui Cristos? Şi cum să li se propovăduiască, dacă noi ne vedem de viaţa noastră, de pătrăţica noastră, de mântuirea noastră?

Ne ducem Duminica la Biserică, ne rugăm, cântăm, îl lăudăm pe Dumnezeu cu talentele noastre şi dup-aia plecăm fuguţa acasăsă ne vedem de ale noastre. Fraţii noştri de pe vremea comunismului îl propovăduiau pe Dumnezeu cu riscul vieţii , iar nouă ne este ruşine să spunem că suntem pocăiţi (ştiu, e clişeu, da’ taare adevărat).

Până nu ne trezim însă, pînă nu voi învăţa să mă pocăiesc cu adevărat, să vorbesc celor care orbecăiesc de Lumina Lumii, pînă când nu ne vom smeri, nu vom trece de criză. Nici de corupţie.Nici de marşuri ale homosexualilor. Nici de prostituţie. Nici de minciună. Pentru că ei nu se vor schimba decât dacă se pocăiesc de faptele lor. Şi pocainţa nu pică de sus, fără ca omului să i se zică că e păcătos şi că trebuie să se schimbe.

Vina nu e numai a lor. Ei sunt nişte victime ale lui satan, ţinuţi în lanţuri, ca să slujească dumnezeului lor .

Vina e şi a noastră. Că nu facem lucrarea lui Dumnezeu. Că ne bazăm pe ce simţim ( “ nu mă simt chemat să evanghelizez” “ nu mă simt chemat să fac asta/sau aia” ) şi nu pe ce ni s-a încredinţat să facem. Vina e şi a noastră că ne cramponăm în cât de lungi îs fustele surorilor, sau cât de extravagante îs frezele puştanilor din biserică, în loc să postim, să ne rugăm şi să cerem îndrazneala pe care a cerut-o Petru, ca să meargă în lucrare.

Biserica Lui Cristos este într-o criză spirituală , o criză de identitate, de cunoaştere. Iar ţara este şi ea în criză.Nu doar pentru că trăim în mijlocul unui neam care trăieşte cum îi place (da’ îi place să îşi spună “creştin de 2000 de ani” ) dar şi pentru că majoritatea acelora care au suficientă lumină de la Dumnezeu să deosebească binele de păcat, tac şi ţin mântuirea numai pentru ei.

Printre ei, de multe ori, mă includ şi eu.

Leapşa Cărţii

Preluată de aici :

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Şi, şi. Dacă e o carte de-a mea şi nu am un semn la îndemână, îndoi pagina, până găsesc un semn .Dar de obicei, prefer semnele de carte.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Ultima carte pe care am primit-o cadou e Leul Vrăjitoarea şi Garderoba, C.S. Lewis.

3. Citiţi în baie?
Nup.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Dap. În clasa a cincea. “Parisul unor îndrăgostiţi.” Kind of a self explanatory title, huh?

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Cred că vor să încurajeze lectura şi asta e bine.

6. Care este cartea preferată?
Biblia

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Nu prea recitesc. Deşi mi s-a întâmplat zilele trecute să recitesc pasaje dintr-o carte citită mai demult-Biblia citită de Isus.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune
Mi-ar plăcea, dar nu ca să le spun ceva, ci ca să-i ascult .

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Uneori. Dacă sunt impresionată de o carte, îi spun Rossaliei, sora mea. Mereu mă… ascultă :D

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Autorul cărţii, tema ei, sau … recomadările unor prieteni.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Biblia. :)

Şi orice altă carte “obligatorie”. De obice, oamenii mari se pricep la recomandările “obligatorii”. Noi, cei mici, îi numim profesori nebuni şi iraţionali.

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Nu ştiu. De obicei trebuie să fie linişte. Nu contează unde mă aflu.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Depinde de stare, de carte. Dacă aş asculta muzică, trebuie să fie instrumentală şi de fundal. Altfel, nu merge.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Dap.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Ambele :-)

16. “O carte este pentru mine este…” Cum aţi descrie o carte?

Pentru mine, este o evadare din cotidian şi lumesc. Este o modalitate de comunicare a autorului de a-şi împărtăşi gândurile, lumea pe care a creat-o. Şi mai poate fi un mod de a învăţa ceva, de a primi sau, de te hrăni din ceva anume.

Dumnezeu şi adverbele

Puritanii, se pare că au venit primii cu ideea asta, cum că Dumnezeu iubeşte adverbele. Dumnezeu vrea ca viaţa noastră să fie trăită cu înţeles, iar rezultatul concret este mai puţin important. Nu ceea ce spun la fiecare pas e important, ci ceea ce fac. Nu faptul că mama m-a rugat să mătur casa şi eu am acceptat are importanţă, ci cum mătur casa.

Fie  că eşti analfabet sau şcolit, fie că ai bani sau nu, fie că eşti licenţiat sau …nu, scopul tău e să fii ceea ce vrea El să fii , acolo unde eşti.

Să îl pot onora pe Dumnezeu în mijlocul naturii, înconjurată de frumuseţile creeate de El este relativ uşor. Să îl slăvesc pe Dumnezeu când nu îmi lipseşte nimic e floare la ureche .

Să îl onorez pe Dumnezeu la locul de muncă, cu un şef exigent, cu nişte colegi lumeşti care mă calcă mereu pe nervi, în mijlocul evenimentelor zilnice care mă secătuiesc de energie, în mijlolul lucrurilor cu care mă îndeletnicesc zi de zi, acolo vrea Dumnezeu Onoare . Felul în care îmi desfăşor activităţile zilnice, rutina plicticoasă şi chinuitoare , este importantă pentru Isus Cristos.

Poate vocaţia mea să devină parte a slăvirii Lui pe Pământ? Pot să Îl onorez pe Dumnezeu când colegii mei se găsesc să mai zică o glumă spurcată de faţă cu mine? Pot să Îl iubesc pe Dumnezeu când cei din jurul meu se aşteaptă să Îl calc în picioare, doar pentru că e incomod să crezi într-un Dumnezeu personal care vrea să se implice în viaţa ta?

Pot să Îl slăvesc pe Dumnezeu că trăiesc în România, când sunt înconjurată la orice pas de negativişti care dau vina pe guvern, pe educaţie, pe criză, pe Dumnezeul care i-a lăsat să trăiască în mizerie?

Recunosc că… e nevoie de o credinţă tare, ca să poţi trăi cu convingerea că tot ce faci  nu are doar o oarece importanţă, însă o contribuiţie la împlinirea chemării făcute de Cel Atotputernic.

Vreau să mă trezesc în fiecare dimineaţă cu gândul că viaţa mea este o chemare făcută de Cel Preaînalt . O chemare la Viaţă, la dragoste, la curaj, la bucurie, la speranţă, la bine.

Doamne Ajută !

Fascinaţie!

Biserica Primară a crescut printr-un fenomen numit Evangheliazare fascinantă.
Oamenii erau fascinaţi de calităţile lui Isus Cristos care se arătau în creştini. Dragostea, răbdarea, pacea, arătate în oamenii care credeau în Isus era un fenomen fascinant pentru păgâni.

Prioritatea nr.1 a Duhului Sfânt pentru noi este să devenim asemenea lui Isus. Acea putere care să ne facă martori ai lui , capabili să Îl prezentăm pe Cristos celoralţi. Nu o religie, nu o tradiţie ci pe Isus Cristos. El fascinează oamenii, chiar şi atunci când nu vor să o recunoască ! :-)

Oare ?!

Nu am fost inspirată să scriu despre ceva anume, în ultima vreme, însă mi-a căzut în mâini, un exemplar din Fitzuica [ pe care o puteti citi şi  pe net: aici ] şi o idee citită, mi-a dat cumva de gândit.

Articolul  zice că oamenii slabi sunt cei care au nevoie să li se dovedească existenţa Lui Dumnezeu. Citez:

Prezenţa profesorului în sala de examen nu îl va împiedica sã copieze pe
studentul hotãrât s-o facã[…]

Dovezile în sine au valoare pentru oamenii cinstiţi, pentru cei care s-ar simţi tentaţi la un moment dat, pentru cei nehotãrâţi sau pentru gãinari. Este evident cã un om hotãrât nu se va împiedica de ele, ci, la o adicã, le va considera nişte provocãri[…]

Pentru cã, dovezile sunt valabile doar pentru cei care nu s-au hotãrât cu adevãrat în ce direcţie sã meargã.
Culmea este cã cei mai mulţi atei cer dovezi, deşi ei ştiu prea bine cã au luat deja o hotãrâre!

 

Mi-L închipui pe Dumnezeul descris aici spunându-şi despre creaţie: “Ăştia-s slabi, vai de steaua lor, hai să le arăt că exist, ca să nu moară fără cunoştinţa mea. Ăilalţi îs mai deştepţi, se descurcă ei.”

Nu contrazic de dragul de a contrazice, dar cred cu toată tăria că ideea e greşită, din start.

Dumnezeu, nu are nevoie să îşi dovedească existenţa. Nici nu se oboseşte să o facă.

Biblia începe cu o afirmaţie: “La început, Dumnezeu a făcut cerurile si pământul!“ Dacă accepţi ce spune Biblia, asta este o propoziţie din care deduci, logic , două lucruri. Că Dumnezeu ESTE şi că El a făcut lumea. Dacă ar fi vrut să îşi dovedească existenţa, sunt sigură că ar fi lucrat mai amănunţit şi mai susţinut la asta.Ar fi creat poate o constelaţie vizibilă ochiului liber, care să creioneze pe cer afirmaţii de genul: “Dumnezeu există. Pe bune! Bagă-ţi minţile în cap!” . Sau ar face vizite regulate sub chip de Dumnezeu atotputernic, ca să îşi facă cunoscută prezenţa,de-a lungul anilor, tuturor generaţiilor de oameni. Nu mi s-ar părea imposibil, la un Dumnezeu Atotputernic. Asta, dacă ar fi vrut şi dacă ar fi avut nevoie să îşi dovedească existenţa.  

Dar chiar şi aşa , omul nu este capabil să ia o hotărâre bună, fie că e slab, sau tare. Omul e rău, până în măduva oaselor de rău.Nimic nu îl va împiedica pe un om să facă ceva, daca el îşi propune să o facă, cu toate dovezile din lume.

Păcatul este ca un scai care se ţine de om .Sunt o groază de creştini care ştiu consecinţele păcatului şi totuşi nu ezită să păcătuiască, chiar şi premeditat. Printre ei mă număr şi eu. Să nu ştiu oare că Dumnezeu îmi cere să duc o viaţă de sfânt? Să nu ştiu că sunt templu Duhului Sfânt ? Să nu cunosc eu voia Lui, curată şi desăvârşită, pentru viaţa mea? Şi cu toate acestea, răul pe care nu vreau să îl fac… iaca ce fac!

Cu atât mai mult studentul va copia, cu profesorul de faţă şi hotul va fura, chiar dacă ştie ca sectia de poliţie e după colţ.

Dovezile despre existenţa lui Dumnezeu nu au nici o treabă cu faptul că eşti tu slab sau tare. Şi dracii cred.Cu toată puterea lor. Şi se infioară.

Omul care îl alege pe Dumnezeu, nu pleacă de la premiza : ok, Dumnezeu mi-a demonstrat că există, merită inchinarea mea.

Omul care îl alege pe Dumnezeu este omul care şi-a înţeles starea de păcat şi a făcul pasul de CREDINŢĂ, pasul prin care îl ia pe Dumnezeu de mână şi acceptă să meargă cu El mai departe.

‘Dovezile nu au nevoie să fie înşirate ateului pe o foaie de hârtie ca să creadă.

Fiindcă, ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu . Însuşirile Lui nevăzute, puterea Lui veşnică, dumnezeirea Lui, se văd lămurit, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, in lucrurile făcute de El.

Şi-aşa. ei nu se pot dezvinovăţi.’( romani 1.19,20)

Iată dovada de care are un om nevoie, să creadă în Dumnezeu. E suficient să se uite la o floare, la propria-i imagine, în oglindă, că întreaga lui fiinţa, va fi programată să îşi recunoască Creatorul, atunci cînd priveşte şi “bagă de seamă”.

Attis din Phrygia

Într-un post anterior am răspuns unei provocări şi am încercat să argumentez că Isus şi Krishna nu au nimic in comun ca “zeităţi” şi că acuzaţiile aduse Creştinismului, c-ar fi un plagiat “, c-ar copia modelul altor mitologii, sunt nefondate.

Mai departe, urmează Attis.

Afirmaţiile despre el: “Attis din Phrygia , a fost născut pe 25 Decembrie din Fecioara Nana.A fost considerat Salvatorul întregii lumi. Trupul lui , simbolizând pâinea,a fost mâncat de cei care i-au slujit  şi i s-au închinat.A fost cinsiderat Fiu Divin si Tată. În vinerea Neagră, a fost crucificat pe un copac, iar sângele lui a  curs pentru ispăşirea locuitorilor pământului.S-a coborât in lumea de dedesupt. După 3 zile, Attis a fost inviat.”

Cele mai recente texte care datează despre Attis datează cu vremurile post-Creştine. Deci creştinismul pare mai mult să fi influenţat povestea despre Attis şi nu invers.

1.Attis s-a născut pe data de 25 Decembrie din Fecioara Nana.

Data de naştere a lui Attis nu a fost niciunde înregistrata ca fiind 25 Decembrie.Ba mai degrabă, ar fi asociată cu renaşterea naturii.

Deasemeni, nu este nicăieri menţionat ca Nana ar fi fost virgină, chiar dacă concepţia lui Attis a fost non-sexuală.

Însă chiar şi aşa, data de 25 decembrie nu este data propriu-zisă a naşterii lui Isus Cristos.

2.A fost considerat Salvatorul întregii lumi

De cine?

Nu sunt dovezi care să ateste acest lucru. Poate doar pentru că în unele poveşti a fost considerat un zeu al vegetaţiei. Moartea şi transformarea lui într-un brad reprezintă doar moartea vegetaţiei în timpul iernii şi renaşterea lor ,primăvara. Primele menţiuni despre Attis ca fiind “Salvatorul Lumii” nu apar decât după secolul 6 E.N. Să fie oare o inspiraţie din Creştinism, sau pură coincidenţă?

Alte poveşti referitoare la moartea lui Attis îl descrie automutilându-se , înnebunit de farmecele făcute de către consoarta lui, zeiţa Kybele, ca pedeapsă pentru infidelitatea lui. În alte versiuni, Zeus trimite un mistreţ să îl ucidă sau este violat şi ucis de către un alt rege.

3.Trupul “i-a  fost mâncat” de discipoli.

Criticii se folosesc de câteva referinţe pentru această afirmaţie . Eu am găsit doar una:

“aveau o formă de comuniune” în care mâncau din tamburine şi beau din talgere. “Ce anume mâncau şi beau din aceste instrumente sacre nu este menţionat, dar e posibil să fi fost pâine şi vin”

(criticii Freke si Gandy,bazaţi pe o nota din textul Godwin).

Desigur, mai este şi menţiunea că vinul ar fi fost interzis pe perioada sărbătorii. Un decan al studiilor despre Attis, pe nume Vermaseren [Verm.CA, 118-9], deşi confirmă folosirea instrumentelor la o formă de comuniune, sugerează că vinul ar fi fost înlocuit cu laptele .

Dar, ce mi-i lapte, ce mi-i vin?

3.Preoţii s-au făcut eunuci (termenul biblic: fameni) pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Partial corect.

S-au găsit relatări cum că preoţii lui Attis erau eunuci.Dar ei se castrau pentru a’l imita pe Attis şi nicidecum pentru împărăţia lui Dumnezeu. Totodată, aceşti preoţi se autoflagelau, aveau o vestimentaşie similară cu cea a travestiţilor din ziua de azi şi le plăceau dansurile frenetice. I se pare cuiva că acest stil de viaţă e făcut pentru ca cineva să se apropie, mai degrabă, de Împărăţia lui Dumnezeu?

4.Era Fiu Divin şi Tată, în acelaşi timp.

În majoritatea versiunilor, Attis este nepotul lui Zeus, iar tatăl este o creatură androgenă pe nume Agdistis, urât de zei, inclus fiind si Zeus.Unele surse spun că numele Attis înseamnă, simplu “tată”, însă nu se găseşte nicăieri faptul că Attis ar descinde dintr-un zeu.

Însă chiar şi aşa, acest termen… “Tată şi Fiu”,  nu are nimic in comun cu Creştinismul. Biblia spune ca Tatăl şi Fiul sunt Una , nu una şi aceeaşi persoană.Tatal şi Fiul sunt două persoane separate din Trinitate, care formează un tot alături de Duhul Sfânt. (cea mai relevantă dovadă biblică a Trinităţii o găsiţi frumuşel in Matei 3.16,17, pentru curioşi).

5.În Vinerea Neagră, a fost crucificat pe un copac, iar sângele lui a  curs pentru ispăşirea locuitorilor pământului.Attis a murit sub un copac, nu crucificat de un copac. Nu se ştie daca s-a întâmplat vinerea, dar nu are nici o relevanţă.Iar sângele  curs din rănile lui Attis provocate de auto mutilare nu prea are nimic in comun cu sângele curs din rănile lui Isus care a mântuit lumea de păcate.

6.S-ar fi coborât în lumea de dedesupt.

Asta a făcut, însă cum am mai amintit, schimbul de informaţii(deci şi de idei inspiraţionale) a fost invers decât cel precizat iniţial. Creştnismul precede sursele poveştilor despre Attis.

7.Attis înviază :D după trei zile, pe data de 25 martie (presupusî ca fiind data invierii lui Isus), ca Dumnezeu Prea Înalt.

Cea mai timpurie poveste despre înviere datează din anul 150. Dar chiar şi aşa, în nici una nu figurează o reîntoarcere la viaţă.

 

Cu astea fiind spuse, am mai tăiat unul de pe listă. ^_^

 

 

 

 

 

Surse: Investigating Similarities between Jesus and Pagan dieties

Attis. Not an influence on Christianity

Attis- Greek Mythology

Attis: Phryian vegetation god, eunuch

Jesuus & Attis Comparison. A Christian Response

Am trăit să o vad şi pe asta :)

În timpul unui interviu,pentru o revista americană, Sir Elton John afirmă că Isus Cristos a fost homosexual.

Artistul spune: Cred că Isus a fost  un barbat homosexual, pasionat si super inteligent, care a înţeles problemele omenirii.Isus a vrut ca noi sa fim iubitori si iertători, nu ştiu ce îi face pe oameni atât de cruzi.incearcă să fii o lesbiancă  în Orientul Mijlociu- eşti la fel de bună ca moartă.”

Nu cred că mai este nevoie de …explicaţii. =]

Decât doar că pe baza unor afirmaţii de genul ăsta îşi formeaza unii principii de viaţă. Şi apoi nu ştiu şi nu înţeleg de ce nu îl pot concepe pe Dumnezeul descris de Biblie.

Dumnezeu este iubire şi iertare.

Dumnezeu nu trimite pe nimeni in Iad pentru că iubirea vine din Dumnezeu.

Ei bine, Dumnezeul Bibliei mele este un Foc Mistuitor, este un Dumnezeu gelos, care iartă păcatul dar ne cere să fim neprihăniţi. Dumnezeul meu este un Dumnezeu Sfant, care nu poate sta în prezenţa păcatului.
Cine vrea să înţeleagă asta şi să accepte, trebuie să accepte şi faptul că Biblia spune Adevarul.Şi bineînţeles, să trăiască ca atare. :wink:

Viitorul văzut din autobuz …

Nu ştiu cum s-a făcut, că de obicei îmi ocup mintea cu diverse stiluri de muzică, când aleg să iau autobuzul. Mi-e mai bine aşa, deşi risc să pierd interacţiunea cu populaţia care mă înconjoară.Adică, exceptând momentele de îmbulzeală când eşti împins în toate direcţiile şi înjurat, că te-ai trezit şi tu să iei autobuzul şi că nu mai este loc să pui un ac. Exceptând momentele acelea de interacţiune, clipele petrecute prin autobuze sunt destul de “liniştite” .Cel puţin în Iaşi.

S-a întâmplat că fără muzică în urechi, am surprins doi moşneguţi, stând la taclale, in spatele meu.

“Ia zi, ce părere îţi dai? Ce viitor au tinerii din ziua de azi?”

“Păi ce viitor să aibă?Nu au nici un viitor. Nu vezi  că se duc la şcoală degeaba?”

“Da…” zice celălalt. “Da…”

“Îţi mai zic eu ce îi aşteaptă, la cum trăiesc tinerii în ziua de azi… Prostituţie, droguri, promiscuitate… trăiesc în concubinaj şi îşi omoară copii. Nu doar că nu îi păstrează, dar îi mai şi aruncă la tomberoanele de gunoi. Nu au nici un viitor.

Nu îi interesează ce o să fie peste câţiva ani, ei să o ducă bine, 3-4 ani şi dup-aia … “

 

Am…zâmbit , indignată de negativismul lor. Aş fi vrut să le zic că nu au dreptate, că tinerii nu sunt aşa, că … eu nu sunt aşa. Am vrut să le zic că bat câmpii şi că ţara e plină de minţi strălucite şi de copii muncitori.

Dar mi-am adus aminte ce spune Biblia despre zilele pe care le trăim.

În zilele din urmă, vor fi vremuri grele. Oamenii vor fi iubitori de sine, lăudăroşi, trufaşi, iubitori de bani,  nemulţumitori, neascultători de părinţi, hulitori, neinduplecaţi, clevetitori, obraznici, neînfrânaţi,  fără dragoste firesacă, neiubitori de bine, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăcere decât de Dumnezeu.

Şi, mi-am dat seama că au dreptate. Aşa cum văd ei lucrurile, cu fărâma de bun simţ care a mai rămas  în conştiinţa lor, au mare dreptate.

Nu mai ştim ce e bine şi ce e rău. Suntem o generaţie întocmai cum zice Biblia, dar nu putem recunoaşte faptul că aceste lucruri sunt un PĂCAT, pentru că ideea de păcat a devenit gândul demodat al bătrînilor din autobuze. Nu mai este păcat să fii obraznic.

Nu mai este păcat nici să te culci cu cine îţi place, nici să arunci la gunoi o viaţă de om, că ţie nu ţi-e a creşte copii.

Nu mai este păcat să fii îngâmfat. E normal să faci ce îţi place, să mergi unde îţi convine, să te porţi cum simţi şi nu cum e bine.

Şi-apoi vrem să Îl înţelegem pe Dumnezeu. Sau mai rău, îl judecăm pentru tot ce nu putem noi accepta.

Nu ştiu, poate era mai bine să fi avut căştile date la maxim şi să nu-i fi auzit pe cei doi bătrânei, făcând conversaţie în autobuz. Am ajuns la o concluzie dureroasă despre generaţia “mea”. Sau… poate e doar rezultatul concepţiilor mele demodate despre viaţa şi despre existenţa unui Dumnezeu Atotputernic, venit printre noi ca să ne reabiliteze spiritual şi să ne dea o minte nouă.

În orice caz, din când în când, e bine să mai interacţionezi cu oamenii . Chiar dacă presupune să asculţi bazaconiile a doi moşneguţi cu poftă de discuţii dintr-un autobuz aglomerat.